Fresh Del Monte va produce un biofertilizator din deșeuri de ananas

Fresh Del Monte va produce un biofertilizator din deșeuri de ananas
Sursa foto: Fresh Del Monte

Gigantul Fresh Del Monte Produce a anunțat că vrea să transforme deșeurile alimentare din fermele sale de ananas în îngrășăminte pentru sol mai durabile.

Compania va face echipă cu firma spaniolă Vellsam Materias Bioactivas pentru a construi o fabrică de biofertilizator în Kenya, în apropierea unei fabrici de conserve de ananas a Fresh Del Monte. Reziduurile de la fabrica de conserve vor fi folosite pentru a crea biofertilizatori care vor fi utilizați și eventual vânduți în Kenya și în țările din Africa de Est.

„Fresh Del Monte s-a angajat să creeze o economie circulară și ia măsuri active pentru a refolosi și reutiliza reziduurile sale”, a declarat Mohammad Abu-Ghazaleh, președinte și director executiv al companiei.

În prezent, uzina efectuează teste și urmează să fie complet operațională în luna iunie. Parteneriatul creează o companie de biofertilizatori nou înființată, numită De l’Ora Bio. Producția ar urma să fie extinsă în viitor.

Fresh Del Monte produce și distribuie legume și fructe. Compania este cea care a dezvoltat ananasul Rubyglow, vândut cu 400 de dolari în SUA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă