Focar de pestă ovină la o fermă comercială din judeţul Tulcea

sheep foto pixabay.com

Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) a confirmat prezenţa virusului pestei micilor rumegătoare (PMR) în probele prelevate de la oile dintr-o fermă comercială, cu un efectiv de 49.091 de oi, din localitatea Baia, judeţul Tulcea, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), transmite Agerpres.

„Primele cazuri de îmbolnăvire au apărut în data de 11.07.2024, urmate de mortalităţi în zilele următoare. Medicii veterinari au suspicionat evoluţia unor afecţiuni pulmonare de origine bacteriană exacerbate de temperaturile extrem de ridicate din această perioadă. Au fost recoltate probe pentru examen de laborator la Laboratorul Sanitar Veterinar Judeţean Tulcea, iar pentru extinderea investigaţiilor pentru boli virale au fost trimise probe la IDSA, care a diagnosticat prezenţa virusului PMR”, se spune într-un comunicat al ANSVSA.

Astfel, în data de 19.07.2024, a fost confirmat primul focar de pesta micilor rumegătoare din România. Imediat a fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor constituit la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţului Tulcea, în care s-a prezentat planul de acţiune pentru combaterea bolii şi măsurile de prevenire a extinderii acesteia cu stabilirea responsabilităţilor instituţiilor care vor colabora pentru îndeplinirea acestuia.

Măsuri locale de limitare a circulației persoanelor

Conform legislaţie în vigoare s-a decis uciderea imediată a întregului efectiv de ovine, urmat de ecarisarea cadavrelor prin îngropare pe teritoriul fermei, într-o locaţie avizată de Garda Naţională de Mediu şi Sistemul de Gospodărirea a Apelor Tulcea.

În jurul focarului s-au delimitat zonele de protecţie (3 km) şi de supraveghere (10 km) şi s-au luat măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor şi mijloacelor de transport.

”Toate exploataţiile comerciale de ovine şi caprine din judeţul Tulcea au fost notificate şi verificate în vederea respectării măsurilor de biosecuritate. Au fost notificate judeţele limitrofe Constanţa, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Călăraşi, precum şi Comisia Europeană şi Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animală”, precizează Autoritatea.

ANSVSA solicită atenție maximă

„ANSVSA solicită operatorilor economici din România implicaţi în activitatea de comerţ cu rumegătoare să acorde maximă atenţie instrucţiunilor transmise de ANSVSA prin intermediul DSVSA judeţene, pentru a îşi proteja efectivele de rumegătoare mici de această boală.

Orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp DSVSA judeţene. ANSVSA solicită sprijinul fermierilor din sectorul ovine şi caprine şi al cetăţenilor în aplicarea măsurilor de biosecuritate, anunţarea imediată a serviciilor veterinare despre suspiciunile la animale şi la respectarea tuturor măsurilor dispuse de autorităţi pentru a împiedica răspândirea acestei boli pe teritoriul ţării noastre”, conform documentului.

Autoritatea dă asigurări că situaţia este sub control, au fost luate toate măsurile adoptate în cadrul CLCB pentru gestionarea unui focar de PRM şi nu există posibilitatea afectării sănătăţii populaţiei. În plus, ancheta epidemiologică este în desfăşurare.

Ce este Pesta Micilor Rumegătoare (PMR)

Pesta Micilor Rumegătoare (PMR) este o boală virală foarte gravă, care afectează mai multe specii de rumegătoare mici, domestice şi sălbatice, foarte contagioasă şi cu o evoluţie foarte severă, terminată prin exitus în proporţie de 70 %.

Clinic, boala se caracterizează prin evoluţie de la supraacută la subacută, cu manifestări de febră şi tulburări generale, digestive şi respiratorii, iar morfopatologic prin hemoragii, leziuni ulcerative, eroziuni sau necroze pe mucoasele digestive şi respiratorii, în unele cazuri prin pneumonie sau bronhopneumonie. Refrigerarea şi congelarea conservă virusul care provoacă boala.

În Europa, la această dată (20.07.2024) sunt confirmate mai multe focare de PMR în exploataţii mixte de capre şi oi din Regiunea Thessalia, Grecia. PMR a fost semnalată prima dată pe continent, în anul 2018, când a fost diagnosticat primul focar în Bulgaria, în localitatea Bolyarova, aproape de graniţa cu Turcia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

foto pixabay.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *