Foametea se întinde în Sudan, oamenii mănâncă pământ și frunze. Raport special al Reuters

Sudan, foamete, malnutritie

Raportul Reuters descrie condițiile în care războiul civil din Sudan, care durează deja de mai bine de un an, a adus această țară. Circa cinci milioane de oameni sunt aproape de foamete, iar oficialii din domeniul asistenței umanitare spun că părțile beligerante – armata și Forțele de Sprijin Rapid (FSR)- jefuiesc ajutoarele sau le împiedică să ajungă în zonele care se afla în suferință. În unele zone din Sudan există atât de puțină hrană încât oamenii iau măsuri extreme pentru a supraviețui.

În tabăra de refugiați din Al Lait, aceștia mănâncă pământ. Tabăra situată în nordul Darfurului, a înregistrat un nou aflux de refugiați, alungați de lupte și de epurarea etnică. Noii veniți nu au locuri de muncă și nici hrană pentru familii. Uneori, ei stau două sau trei zile fără să mănânce. Perspectivele sunt dezastruoase, hrana este din ce în ce mai puțină. Unele părți ale Sudanului se află în pragul foametei, agricultura a fost devastată, RSF le-a furat agricultorilor recoltele, cei care lucrau pământul au fugit. Oamenii pleacă de acasă în căutare de hrană. Malaria și alte boli se răspândesc printre persoanele strămutate. Principalele centre de asistență au fost jefuite de RSF și de milițiile aliate. Iar ajutorul internațional care ajunge în Sudan este blocat de armată. “Războiul din Sudan a creat cea mai mare criză a foamei din lume”, susțin rapoartele observatorilor internaționali.

Raportul Reuters se bazează pe interviurile luate de ziariști civililor sudanezi, refugiaților și personalului umanitar de aici. Armata guvernamentală și RSF au refuzat să răspuns la întrebări. Cele două părți beligerante neagă gravitatea situației și se acuză reciproc. RSF a negat jafurile, afirmând că orice hoț descoperit va fi tras la răspundere.

În acest timp, oamenii din Sudan recurg la măsuri din ce în ce mai disperate pentru a supraviețui. Fermierii au mâncat semințele pe care le-au cumpărat pentru a le planta, oamenii și-au vândut bunurile de strictă necesitate pentru a face rost de bani pentru alimente, alții culeg frunzele din copaci și le fierb. Aproape 18 milioane de persoane din Sudan – mai mult de o treime din cei 49 de milioane de locuitori ai țării – se confruntă cu “niveluri ridicate de insecuritate alimentară acută”, potrivit IPC, care monitorizează foametea la nivel mondial.

Din nefericire, dincolo de situația de violență și insecuritate, această țară tradițional săracă trece în fiecare an din mai până în septembrie prin sezonul dintre recolte, când depozitele alimentare sunt de obicei lichidate. Organizația Medici fără frontiere apreciează că cei mai expuși decesului prin malnutriție sunt copiii, în taberele de persoane strămutate, un copil decedând la fiecare două ore.

Observatorii internaționali acuză țările dezvoltate că acordă atenție doar anumitor zone de conflict și numesc situația din Sudan ”războiul uitat”. Întregul material Reuters poate fi citit AICI.

Citește mai mult și pe Digi24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *