Foto: Muzeul satului Baia Mare
Culesul prunelor s-a încheiat în satul arădean Turnu, iar de câteva zile, pe multe uliţe, aerul este îmbătat de mirosul dulce-acrişor al magiunului care fierbe la foc mic, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
De câţiva ani, localnicii au reînviat tradiţia preparării acestei delicatese, transformând munca într-o adevărată sărbătoare a comunităţii.
Un astfel de loc este casa lui Toth Piri, o gospodină care a transformat prepararea magiunului într-un eveniment comunitar. Membrii familiei, dar şi localnici, se adună la casa tradiţională pe care a amenajat-o ca pe un muzeu pentru a ajuta la culesul fructelor. Când livada din spatele casei a fost isprăvită, fructele sunt spălate şi sâmburii scoşi.
„Punem cazanul pe foc şi aşezăm în el prunele spălate, iar fierberea are loc aproximativ opt ore, la foc potrivit, timp în care se învârte permanent lingura din lemn. În funcţie de cât de zemoase sunt prunele, fierberea poate dura şi 15 ore”, a declarat, pentru AGERPRES, Tanti Piri, care conduce Asociaţia “Pro-Pir-Kult” din Turnu.
„Magiunul nostru ţine ani de zile, păstrat în cămări răcoroase, am avut şi de zece ani şi nu era stricat, doar că se mai îngroaşă cu trecerea timpului”
Secretul unui magiun reuşit stă în consistenţă: pasta este gata atunci când nu se mai dezlipeşte de lingura de lemn întoarsă.
„Să stai în faţa cazanului şi să învârţi lingura atâtea ore nu e treabă uşoară, dar facem asta cu rândul. Efortul merită, la final avem o pastă groasă, dulce-acrişoară, care este excelentă în prăjituri, gogoşi, langoşi sau chiar întinsă pe pâine”, adaugă ea.
Un element esenţial al acestei reţete tradiţionale este lipsa totală a zahărului, ceea ce face ca magiunul să fie un produs natural şi sănătos.
„Poate fi consumat fără probleme chiar şi de către persoanele cu diabet”, dă asigurări Tanti Piri.
Pentru fierbere, gospodina foloseşte un cazan special din cupru, un accesoriu preţios pe care nu mulţi localnici îl deţin. Din această cauză, el se împrumută de la o familie la alta, ajutând la păstrarea tradiţiei.
Odată fiert, magiunul este pus în borcane de sticlă, iar Tanti Piri respectă un alt obicei străvechi: sterilizarea acestora cu ajutorul razelor soarelui.
„Le ţinem toată ziua în razele ultra-violete”, explică ea.
Zeci de borcane pline sunt aşezate apoi “în pat cald”, acoperite cu pături sau o plapumă pentru o răcire lentă a conţinutului, care asigură conservarea de durată.
„Magiunul nostru ţine ani de zile, păstrat în cămări răcoroase, am avut şi de zece ani şi nu era stricat, doar că se mai îngroaşă cu trecerea timpului”, spune Tanti Piri.
În timp ce femeile se ocupă de magiun, soţii se asigură că nicio parte din recoltă nu se pierde. Soţul Tantei Piri, Andrei Toth, fierbe în paralel ţuică, o altă băutură tradiţională, pentru a împăca gusturile tuturor.
„Avem o livadă de 40 de pruni şi facem atât magiun, cât şi răchie de prune”, spune gospodarul.
Familia Toth a transformat casa moştenită într-un adevărat muzeu al satului, adunând sute de obiecte vechi şi porturi populare specifice comunităţilor care au trăit şi trăiesc în armonie în Turnu: români, maghiari, sârbi şi romi.
„M-am născut şi am crescut în Turnu şi chiar dacă am fost plecată o vreme, rădăcinile m-au tras înapoi. Am amenajat această casă moştenită, care reprezintă acum satul nostru cu tot ce are el. Aici au trăit şi trăiesc români, maghiari, sârbi şi romi, iar o cameră am amenajat-o cu porturile specifice acestor naţionalităţi. Noi am avut mereu respect unii faţă de alţii. Indiferent de confesiune, de limba vorbită, trăim într-o armonie perfectă”, spune tanti Piri.
Mii de vizitatori, de la turişti şi şcolari, până la politicieni şi oameni importanţi, le-au trecut pragul în ultimii ani.
„Vin turişti şi din Ungaria, vin copii cu şcolile, de la universităţi. Mii de oameni ne-au trecut pragul şi mărturie stau cărţile de oaspeţi semnate, că avem deja mai multe pline cu mesaje. Primim cu drag orice vizitator, că ne place să împărtăşim tradiţiile, să le spunem cum se trăia odinioară şi ce obiceiuri mai păstrăm în zilele noastre”, explică Andrei Toth.
Pozsar Viorica, reprezentanta Asociaţiei Judeţene a Gospodarilor Maghiari din Arad, consideră că prepararea magiunului “este o ocazie şi pentru a se aduna la un loc familia, vecinii şi membri ai comunităţii”.
Aceasta a declarat, pentru AGERPRES, că “este un bun pretext pentru socializare, pentru a munci împreună şi a sărbători, pentru că după muncă vine şi răsplata”.
„Seara, după ce treaba e făcută, se face o masă festivă, se servesc preparate tradiţionale şi, evident, prăjituri sau gomboţi cu prune”, spune Pozsar Viorica.
Ea consideră că această tradiţie simplă, dar plină de esenţă, „demonstrează că valorile transmise din generaţie în generaţie au încă un rol important în păstrarea identităţii şi a spiritului comunitar”.
