Fermierii români cer măsuri urgente: costurile cresc, iar accesul la îngrășăminte, energie și finanțare devine tot mai dificil

Fermierii români cer măsuri urgente: costurile cresc, iar accesul la îngrășăminte, energie și finanțare devine tot mai dificil
FOTO: Dreamstime/Marek Szandurski

Organizațiile agricole cer intervenții urgente ale autorităților și ale Comisiei Europene, în condițiile în care scumpirile accelerate la îngrășăminte, combustibil și energie pun presiune pe producție, iar tot mai mulți fermieri reduc inputurile sau suprafețele cultivate, potrivit Agerpres.

„În numele fermierilor şi cooperativelor din România, reprezentaţi prin organizaţiile membre ale Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare (…) solicităm public tuturor Europarlamentarilor din Romania, Şefei reprezentanţei Comisiei Europene în România, Ministrului plenipotenţiar, Preşedintelui României, Premierului României, Ministrei Afacerilor Externe, Ministrului Finanţelor şi Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale intervenţia imediată pe piaţa îngrăşămintelor pentru a stabiliza preţurile şi a asigura disponibilitatea acestora, acordarea de sprijin financiar urgent fermelor şi cooperativelor pentru a face faţă creşterii costurilor, simplificarea şi modernizarea legislaţiei agricole prin pachetul Omnibus, eliminând birocraţia care frânează inovarea şi menţinând substanţele de protecţia plantelor existente până la apariţia altora care au eficienţă similară şi cost suportabil, autorizările/reautorizările/prelungirile/derogările şi nu în ultimul rând, garantarea accesului la energie şi gaze la preţuri suportabile, cu prioritate pentru sectorul agroalimentar”, se arată într-un comunicat al Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) transmis miercuri AGERPRES.
Organizaţia atrage atenţia că aceste solicitări vin în contextul agravării situaţiei din agricultură, pe fondul unor noi perturbări externe care afectează producţia şi cresc costurile.
„La mai bine de o lună de la izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, fermierii şi cooperativele agricole din Europa se confruntă din nou cu o serie întreagă de perturbări externe care le afectează producţia şi le cresc costurile. Situaţia era deja dificilă din cauza războiului din Ucraina, care împinsese în sus preţurile îngrăşămintelor. Apoi, la începutul anului 2026, implementarea mecanismului CBAM a generat o nouă scumpire de 20-25%”, susţin reprezentanţii organizaţiei.
- articolul continuă mai jos -
În opinia acestora, fermierii sunt prinși într-o situație fără ieșire: marjele de profit au ajuns deja la un nivel minim, pe fondul stagnării piețelor cerealiere din ultimii ani, în timp ce costurile cresc accelerat chiar în plin sezon agricol. În aceste condiții, tot mai mulți sunt nevoiți să reducă achiziția de inputuri sau chiar suprafețele cultivate, avertizează organizația.
„Fermierii români, împreună cu cei europeni, prin Copa-Cogeca, semnalează patru probleme critice – îngrăşămintele care au devenit inaccesibile ca preţ; preţul motorinei, aproape s-a dublat; facturile la energie au crescut în toate sectoarele, de la sere până la fabricile de furaje, şi nu în ultimul rând, cel mai grav lucru este ca întregul lanţ de aprovizionare se afla sub o  presiune uriaşă: ambalajele, transportul şi logistica sunt mai scumpe şi mai greu de găsit ca oricând. În faţa acestor crize multiple, Europa are nevoie de un răspuns ferm şi coordonat, care să readucă predictibilitatea, siguranţa si încrederea în rândul fermierilor şi cooperativelor”, avertizează AAC.
În acest context, organizațiile fermierilor și cooperativelor din România, alături de structurile europene de profil reunite sub umbrela Copa-Cogeca, solicită Comisiei Europene măsuri concrete pentru a limita „efectele dezastruoase” care se prefigurează în sector.
„Concluzia este simplă: ceea ce v-am prevenit oficial de acum 6 luni s-a întâmplat. Este nevoie să acţionaţi rapid şi ferm să nu se atenueze şi mai mult criza. Fără măsuri urgente şi excepţionale, producţia agricolă europeană este în pericol, iar factura o vom plăti în final toţi ca consumatori.  Pe aceasta cale, facem un apel public către toate autorităţile competente din Romania şi conducătorii acestora, să lase prostiile şi să se ocupe de lucrurile importante pentru populaţie şi ţară”, au mai transmis reprezentanţii organizaţiei agricole.
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare este o organizaţie care reprezintă interesele mediului asociativ din sectorul agroalimentar, formată din Federaţia Naţională PRO AGRO, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV şi Asociaţia Forţa Fermierilor – AFF.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți