foto: G4Food
Fermierul Marius Dinu exploatează o suprafață agricolă de 500 de ha, în comuna Ciocârlia, județul Ialomița, și este, în același timp, unul din cei trei președinți ai INDAC Agro Cooperativa Agricolă Buzău, care acoperă o suprafață totală de 2.500 de ha.
Seceta din ultimii ani, ”din cinci ani, trei au fost secetoși”, precizează fermierul, a dat peste cap planurile atât ale lui Marius Dinu, cât și ale membrilor cooperativei: producțiile slabe sau foarte slabe au condus la încasări mici și fermierii, îndatorați la bănci, fac echilibristică financiară pentru a-și salva bonitatea și a rămâne solvabili în fața băncilor.
Cooperativa agricolă, ca structură asociativă înființată voluntar, din inițiativă proprie, nu obligatoriu, ca în timpul regimului comunist, le pune fermierilor la dispoziție soluții de depășire a dificultăților financiare: ei vând toată producția agricolă prin cooperativă pentru a dispune de capital de lucru și atrag fonduri europene tot prin cooperativă, pentru a avea utilaje și mașini agricole performante.
Pe fermierul Marius Dinu l-am întâlnit în biroul firmei sale din incinta unui mare spațiu comercial din marginea Buzăului, la parter având un mic magazin de mașini și echipamente pentru grădinărit și mică agricultură. Chipul îi este marcat însă de soarele din câmp, nu de lumina artificială a neoanelor din birou.
Seceta care nu mai pleacă
„Începând cu 2020, seceta a fost foarte pregnantă la noi. Producțiile agricole au fost serios diminuate. Anul ăsta lucrurile stau foarte rău. 2024 e un an foarte prost, groaznic. La porumb, recolta o să fie 0. La floarea soarelui, am scos 100-200 de kg. La grâu și orz, undeva la 1000-2000 kg. Rapiță nu am pus, din cauza secetei din toamna anului 2023”, îmi prezintă fermierul un inventar al dezastrului.
Cititorii vor poate știri pozitive. Le-aș furniza, dar cum să o fac, când mulți fermieri din Buzău scot combinele în câmp ca să recolteze nimicul?
„Semințele de rapiță sunt valoroase pe piață, însă colegii mei au semănat puțină rapiță, din cauza secetei din toamnă, când se înființează cultura. Am un vecin, a zis că abia a scos 1 – 1,5 tone”.
Când vorbim de secetă, automat invocăm irigațiile și unii din noi arată cu degetul către autorități că nu au pus la punct sistemul de irigații moștenit de la Ceaușescu. E de precizat că investiții de stat, pe ici, pe colo, au fost făcute, stații de pompare și repompare reparate, în timp ce mulți fermieri au accesat bani europeni și au modernizat infrastructura secundară de irigații (stații de punere sub presiune, canale secundare, conducte/antene, aripi de ploaie etc).
Numai că, dramatică situație, reabilitarea Sistemului Național de Irigații ( S.N.I. ) nu mai pare să fie soluția unică și salvatoare. Ai sistem, dar poți să nu ai apă să-l alimentezi. Seceta e puternică, e covârșitoare, depășește tot mai des puterile omului învățat în comunism că trebuie să învingă natura. E bine să încercăm asta, dar poate trebuie să găsim alte mijloace.
Canalul Siret – Bărăgan
Să rămânem deocamdată la sistemul de irigații. Marius Dinu are ghinionul să nu aibă terenurile în interiorul S.N.I. Pur și simplu nu trece prin apropiere niciun canal de irigații. Speranța majoră a fost până acum marele canal Siret – Bărăgan, un mare obiectiv de irigații abandonat în realitatea, gata să fie construit numai în discursurile electorale ale politicienilor.
Atenție însă la ce spune Marius Dinu, un fermier lucid:
„Ar fi o soluție să amenajeze canalul Siret – Bărăgan, e speranța noastră că ne-ar fi de un mare ajutor, dar nu știu acum dacă Siretul mai are debitul necesar ca să susțină irigații în zonă, potrivit proiectării inițiale. Nici râul Buzău nu are un debit destul de mare ca să asigure cu apă pentru irigații măcar suprafețele deja contractate, nu mai vorbim de noi suprafețe. Am văzut un canal alimentat din Buzău, nivelul apei e foarte, foarte mic și presiunea la echipamentele de irigat ( aripi de ploaie ) abia țârâie. Pe la mine nu trece niciun canal de irigații. E și o rupere de nivel între râul Buzău și râul Prahova, dacă ar face canalul Siret – Bărăgan, ar trebui să construiască o stație de repompare. Nici râul Ialomița nu are un debit mare, nu știu dacă ar putea asigura apa pentru irigații”.
Iată, poți avea sistem nou-nouț, dar să nu ai apă să-l alimentezi, din cauză că seceta împuținează debitul râurilor interioare. O face și în cazul Dunării, chiar!
Apa din adâncuri
Unde nu e sistem de irigații, este luată în seamă apa subterană. Legislația permite utilizarea acestei resurse, în anumite condiții. Ba mai mult: ministerul Agriculturii pune la dispoziție fermierilor și bani europeni pentru înființarea unor sisteme de irigații locale, prin săparea unor puțuri, amenajarea unor bazine de colectare, înființarea unei rețele de aducțiune etc. Suma maximă per proiect: 200.000 de euro. Absorbție mică însă din cauza, printre altele, a birocrației. Statul oferă bani, însă interpune între fermier și bani tot felul de filtre birocratice descurajante.
„Iau în calcul și forarea unor puțuri. Am un vecin care deja a făcut asta, pe cheltuiala lui, o să stau de vorbă cu el să îmi spună ce costuri a avut”, declară Marius Dinu.
Creditele bancare
De la irigații trecem la creditare. Seceta reduce nu numai debitul râurilor interioare și al Dunării, dar și șansele fermierilor de a-și achita ratele la bănci:
„Am de plătit rate la patru bănci. În total, 100.000 de euro pe an. Toți membrii cooperativei sunt îndatorați. Noi suntem și prieteni, nu numai colegi de cooperativă. Când unul sau mai mulți au avut dificultăți financiare, i-am ajutat. Am decis să vindem toată recolta prin cooperativă și să oprim un procent din încasări ca să avem capital de lucru. Din două motive se îndatorează fermierii: să aibă capital de lucru și să co-finanțeze proiectele finanțate din bani europeni”.
Cooperativa a accesat diferite măsuri din cadrul Politicii Agricole Comune, ca să aibă utilaje performante pe care fermierii le folosesc în comun.
Asigurarea culturilor agricole
Când e secetă și fermierii reclamă situația dezastruoasă din câmp, opinia publică nu ezită să întrebe: „v-ați asigurat?”.
„Da, am culturile asigurate, pentru anul 2023-2024, statul ne-a obligat să ne asigurăm culturile agricole, când am depus proiecte pentru banii europeni. Statul acoperă și un procent de până la 70% din valoarea primei de asigurare. Sunt însă niște aspecte aici. Firmele or nu asigură seceta, or o asigură la un cost mare. Noi trebuie să plătim polițele în aprilie-mai, cel târziu în iunie. Banii îi recuperăm greu de la stat (procentul de până la 70%), abia în anul următor. Unii fermieri preferă să țină cash-ul la dispoziție decât să plătească polița de asigurarea”.
Nu e câștig din piață, nu e poliță de asigurare, mai sunt două mici scăpări: subvențiile europene și, în cazuri excepționale. Subvenția pe suprafață poate ajunge la 200 de euro/ha. E binevenită când nimic altceva nu mai e. 200 euro x 500 ha = 100.000 de euro pe an.
Promisiunea unui ajutor de secetă
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, un ministru care s-a remarcat până acum prin disponibilitatea cel puțin verbală de a acorda fermierilor din toate categoriile ajutoarele de stat cerute, atitudine motivată cu siguranță și de interese electorale (PSD pune sigla de partid inclusiv pe anunțuri despre bani achitați din bugetul european) a promis un ajutor de secetă de 200-250 de euro, așteptat de fermieri.
„Zicea că la 15 octombrie vor fi virați banii, acum a zis că începând cu 15 octombrie, ceea ce e cu totul altceva”, precizează Marius Dinu.
E criză în agricultura românească, din cauza situației climatice. Fermierii sunt în alertă, caută răspunsuri. Marius Dinu e unul din ei și asta citesc pe fața lui: preocupare, îngrijorare.
Urmărește mai jos interviul integral cu fermierul Marius Dinu:
