Crescătorii de animale din Uniunea Europeană nu mai vor să vadă pe piață produse etichetate ”burgeri” sau ”cârnați” dacă nu sunt obținute din carne

Buger, cartofi prăjiți Sursa foto: pexels.com

Restaurantele şi magazinele din Uniunea Europeană ar putea să nu mai aibă voie să promoveze produse precum “burger vegetarian” sau “cârnaţi vegetarieni”, dacă fermierii vor avea câştig de cauză într-o dezbatere care va avea loc săptămâna aceasta în Parlamentul European, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Parlamentul Europeană va vota săptămâna aceasta o serie de amendamente care ar limita utilizarea unor cuvinte precum “hamburger” sau “cârnaţi” numai pentru etichetarea produselor din carne. O altă propunere cere restricţionarea unor termeni precum “similar” cu laptele, untul sau brânza pentru produsele care nu conţin lactate.

Fermierii susţin că aceste măsuri sunt necesare pentru a-i proteja pe consumatori de inducerea în eroare. Organizaţiile medicale, cele de protecţie a mediului şi companiile care realizează produse vegetariene susţin că acesta ar fi un pas înapoi în îndeplinirea obiectivelor de mediu şi de sănătate ale blocului comunitar.

Vezi detalii

Curtea Europeană de Justiţie a interzis deja expresii precum “lapte de soia” şi “brânză vegană” în urmă cu trei ani, hotărând că termeni precum lapte, smântână, unt, brânză şi iaurt nu pot fi utilizate pentru produse care nu sunt lactate.

Amendamentele propuse ar merge şi mai departe, deoarece cei care promovează produse alimentare pe bază de plante nu le vor mai putea compara cu lactatele prin utilizarea unor cuvinte precum “similar”, “la fel” “de acelaşi tip”. De asemenea, termeni precum “friptură”, “cârnaţi”, “escalope”, “burger” şi hamburger” ar fi permişi numai pentru produsele care conţin carne.

Asociaţia fermierilor europeni Copa Cogeca susţine că Uniunea Europeană ar trebui să pună punct unor descrieri “suprarealiste”. Copa Cogeca precizează că autorizarea unor termeni precum “burger vegetarian” ar deschide o cutie a Pandorei care ar crea confuzie în rândul consumatorilor şi i-ar prejudicia pe fermieri.

Pe de altă parte, un grup de producători de produse alimentare pe bază de plante, inclusiv giganţi precum Unilever şi Ikea, precum şi European Medical Association, au apreciat că aceste propuneri sunt “disproporţionate şi în contrasens cu climatul actual”.

Amendamentele vor fi discutate în Parlamentul European în cadrul unei reforme mai ample a sectorului agricol. Parlamentul European nu poate impune modificări de unul singur, dar va adopta o poziţie înaintea negocierilor cu statele membre din blocul comunitar.

sursa foto: pexels.com/Angin Akyurt

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *