Comisia Europeană propune modificări la trei regulamente ale Uniunii Europene pentru a se asigura că fondurile comunitare pot fi mobilizate rapid în sprijinul redresării post-dezastru, a anunțat, luni, 21 octombrie, biroul de presă al forului de la Bruxelles.
Modificările se referă la regulamentele care reglementează Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și Fondul de coeziune (FC) și Fondul social european Plus (FSE+) pentru perioada de programare 2021-2027, precum și la Regulamentul privind Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) ca parte a cadrului pentru perioada 2014-2022.
Datorită modificărilor propuse la fondurile de dezvoltare rurală ale UE (cadrul juridic al FEADR pentru perioada 2014-2022), statele membre vor avea mai multă flexibilitate pentru a sprijini fermierii, deținătorii de păduri și întreprinderile afectate de dezastre naturale.
PAC 2023-2027 include, de asemenea, o rezervă pentru agricultură de cel puțin 450 de milioane EUR pe an, pentru a-i ajuta pe fermieri să facă față perturbărilor pieței sau evenimentelor excepționale care afectează producția sau distribuția agricolă. În ultimii ani, rezerva a fost utilizată în mai multe rânduri pentru a sprijini în mod direct fermierii afectați de fenomene climatice nefavorabile excepționale.
Aceste propuneri vin ca răspuns direct la inundațiile care au afectat țările din Europa Centrală și de Est și la incendiile forestiere din Portugalia din septembrie 2024. Propunerile luate împreună ar putea permite celor șapte state membre în cauză (Polonia, România, Austria, Cehia, Ungaria, Portugalia și Slovacia) să reprogrameze aproximativ 18 miliarde EUR (aproximativ 17,7 miliarde EUR în cadrul fondurilor politicii de coeziune și 588 de milioane EUR în cadrul FEADR) pentru a contribui în contextul dezastrelor legate de climă. Aceste măsuri vor asigura faptul că UE poate sprijini în mod flexibil toate statele membre afectate de dezastrele recente și potențiale viitoare legate de climă.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Atunci când se produc dezastre climatice, Europa este mai puternică atunci când este unită. Am văzut direct efectele inundațiilor din statele membre ale UE în septembrie și am promis să introduc noi flexibilități pentru a sprijini statele membre să se redreseze, să repare și să reconstruiască. Propunerile de astăzi arată că ne îndeplinim aceste promisiuni: prin injectarea de lichidități prin creșterea prefinanțării și a cofinanțării fondurilor UE, facem o diferență reală pentru oamenii și regiunile care sunt grav afectate de aceste dezastre. Le oferim statelor membre instrumentele necesare pentru a deveni mai reziliente și mai bine pregătite pentru crizele viitoare.”
Fondurile politicii de coeziune sprijină deja statele membre să prevină dezastrele legate de climă și să se redreseze în urma acestora. Cu toate acestea, propunerile prezente oferă statelor membre o flexibilitate suplimentară pentru a utiliza o parte din fonduri pentru a repara infrastructura și echipamentele deteriorate, pentru a furniza alimente și asistență materială de bază și sprijin social și medical și pentru a sprijini temporar finanțarea schemelor privind reducerea timpului de muncă.
În plus, vor fi introduse două noi măsuri în cadrul FEDR și FSE+. În primul rând, o prefinanțare suplimentară de 30 % va oferi o injecție imediată de lichidități pentru a reduce presiunea bugetară asupra statelor membre afectate. În al doilea rând, UE va fi în măsură să finanțeze până la 100 % din măsurile sprijinite, fără a fi necesară cofinanțarea națională pentru a demara lucrările de reconstrucție.
Un procent maxim de 10 % din fondurile existente ale politicii de coeziune alocate statelor membre pentru perioada de programare 2021-2027 poate fi utilizat pentru realizarea acestor obiective, permițând transferuri între fondurile politicii de coeziune.
În plus, și datorită modificărilor propuse astăzi la fondurile de dezvoltare rurală ale UE (cadrul juridic al FEADR pentru perioada 2014-2022), statele membre vor avea mai multă flexibilitate pentru a sprijini fermierii, deținătorii de păduri și întreprinderile afectate de dezastre naturale.
Sprijinul financiar oferit de FEADR va fi acoperit în proporție de 100 % din fondurile UE. Modificarea va permite statelor membre să ofere în mod direct și rapid asistență de urgență fermierilor, deținătorilor de păduri și întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) sub formă de sume forfetare. În plus, statele membre vor beneficia de o mai mare flexibilitate pentru a introduce și a consolida măsuri de refacere a potențialului de producție al fermelor și pădurilor afectate.
Propunerea Comisiei Europene urmează să treacă prin procedura legislativă ordinară în cadrul Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene.
Odată adoptate și în conformitate cu principiul gestiunii partajate, statele membre interesate vor trebui să decidă cu privire la modul optim de utilizare a acestor flexibilități și cu privire la cuantumul finanțării care trebuie remobilizată pentru a face față dezastrelor recente, ținând seama, în același timp, de nevoile lor specifice. Statele membre vor trebui apoi să prezinte Comisiei Europene, spre revizuire și adoptare, modificările aduse programelor.
Propunerea Comisiei Europene vine ca răspuns direct la inundațiile devastatoare care au lovit Europa Centrală și de Est cauzate de furtuna „Boris” și de incendiile forestiere care au devastat Portugalia în septembrie 2024 și poate acoperi dezastrele naturale care au avut loc începând cu 1 ianuarie 2024.
Propunerea face parte dintr-un răspuns mai amplu al UE, care oferă statelor membre posibilități de a primi sprijin în urma dezastrelor climatice, atât pentru ajutor imediat în situații de criză, prin intermediul mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, cât și pentru reconstrucție și consolidarea rezilienței pe termen mai lung, prin intermediul Fondului de solidaritate al Uniunii Europene, al rezervei pentru agricultură și al Mecanismului de redresare și reziliență, printre altele.
Posibilitatea de a utiliza fondurile politicii de coeziune pentru a contribui la repararea daunelor cauzate de inundații a fost anunțată de președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, în timpul vizitei sale în Polonia, la 19 septembrie 2024.
Politica de coeziune este cea mai mare sursă de finanțare a UE care ajută regiunile UE să prevină, să pregătească și să abordeze riscurile de dezastre legate de climă. Pentru perioada de programare 2021-2027, fondurile politicii de coeziune [care includ Fondul european de dezvoltare regională (și programele Interreg), Fondul de coeziune, Fondul social european Plus și Fondul pentru o tranziție justă] oferă deja finanțare din partea UE în valoare de 14 miliarde EUR pentru a sprijini statele membre în prevenirea și gestionarea riscurilor legate de climă.
Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) este un alt instrument-cheie al UE pentru sprijinirea redresării în urma dezastrelor. Începând din 2002, asistența FSUE a fost mobilizată în semn de solidaritate, oferind sprijin statelor membre ale UE și țărilor care negociază aderarea la UE și care se confruntă cu dezastre naturale și urgențe majore de sănătate publică. Având în vedere frecvența și intensitatea din ce în ce mai mari ale dezastrelor naturale, Comisia a obținut o majorare a bugetului anual al FSUE în cadrul recentei revizuiri a cadrului financiar multianual (CFM). Bugetul anual alocat FSUE în perioada 2024-2027 este în prezent de aproximativ 1,1 miliarde EUR.
În cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR),statele membre au angajat aproape 9 miliarde EUR în planurile lor de redresare și reziliență pentru a finanța măsuri legate de pregătirea pentru dezastre naturale, inclusiv reforme și investiții care vizează adaptarea la riscurile legate de schimbările climatice și prevenirea acestora, cum ar fi inundațiile, incendiile, furtunile și secetele.
În plus, planurile strategice PAC (2023-2027) sprijină investițiile care vizează refacerea potențialului agricol sau forestier în urma dezastrelor naturale, a fenomenelor climatice nefavorabile sau a evenimentelor catastrofale. Aceasta include măsuri care contribuie la atenuarea schimbărilor climatice și la adaptarea la acestea, cu un buget de 93 de miliarde EUR pentru perioada 2023-2027.
PAC 2023-2027 include, de asemenea, o rezervă pentru agricultură de cel puțin 450 de milioane EUR pe an, pentru a-i ajuta pe fermieri să facă față perturbărilor pieței sau evenimentelor excepționale care afectează producția sau distribuția agricolă. În ultimii ani, rezerva a fost utilizată în mai multe rânduri pentru a sprijini în mod direct fermierii afectați de fenomene climatice nefavorabile excepționale.
Măsurile menționate, combinate cu resursele disponibile existente, vor asigura faptul că statele membre pot reconstrui utilizând abordarea de tip „a reconstrui mai bine”, și anume pentru a construi în viitor societăți mai durabile, mai reziliente și mai favorabile incluziunii.