Combaterea deșertificării în Uniunea Europeană: Consiliul îndeamnă la acțiune pentru un viitor durabil/Frecvența și gravitatea secetelor, în creștere, alături de exacerbarea deșertificării și a degradării terenurilor

Consiliul Mediu al Uniunii Europene, format din miniștrii Mediului din statele membre, a adoptat, luni, 14 octombrie, la Luxemburg, concluzii care abordează provocările urgente reprezentate de deșertificare, degradarea terenurilor și secetă (DLDD/desertification, land degradation, and drought), subliniind necesitatea critică a unei abordări coezive și integrate a gestionării mediului în întreaga UE, informează Biroul de Presă al Consiliului European

Aceste concluzii evidențiază creșterea frecvenței și gravității secetelor, alături de exacerbarea deșertificării și a degradării terenurilor atât la nivel mondial, cât și în Europa.

Consiliul îndeamnă Comisia Europeană să propună un plan de acțiune cuprinzător la nivelul UE care să vizeze combaterea DLDD, cu scopul de a consolida reziliența la secetă și de a atinge Neutralitatea Degradării Terenurilor (LDN/Land Degradation Neutrality) până în 2030.

Recunoscând interconectarea problemelor de mediu, Consiliul invită UE și statele sale membre să ridice importanța gestionării și guvernanței regenerative a terenurilor în cadrul acțiunilor lor externe. Angajamentul continuu și parteneriatele privind DLDD sunt vitale pentru promovarea dezvoltării durabile și pentru abordarea provocărilor multidimensionale ale degradării terenurilor. 

Finanțare coerentă

Consiliul recunoaște necesitatea unor strategii de finanțare coerente pentru a sprijini gestionarea durabilă și restaurarea terenurilor. Consiliul solicită o revizuire a instrumentelor de finanțare existente și explorarea surselor alternative de finanțare private și mixte, în special pentru a operaționaliza acțiunile DLDD și a pune în aplicare acțiuni de restaurare a ecosistemelor prin soluții bazate pe natură.

Transformarea agriculturii și a sistemelor alimentare

Pentru a realiza LDN până în 2030, Consiliul subliniază necesitatea transformării sistemelor agricole și alimentare în direcția sustenabilității, a rezistenței la secetă și a practicilor inteligente din punct de vedere climatic. Această transformare ar trebui să fie ghidată de cele 13 principii ale agroecologiei, astfel cum au fost definite de Grupul la nivel înalt de experți privind securitatea alimentară și nutriția al FAO.

Consolidarea sinergiilor și a colaborării

Consiliul își reafirmă angajamentul de a aborda într-un mod coerent și integrat provocările interconectate ale DLDD, schimbărilor climatice, pierderii biodiversității, deficitului de apă și poluării. Având în vedere desfășurarea consecutivă a celei de a 16-a sesiuni a Conferinței părților la Convenția privind diversitatea biologică (CBD), a celei de a 29-a sesiuni a Convenției-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC) și a celei de a 16-a sesiuni a Convenției ONU privind combaterea deșertificării (UNCCD), există o oportunitate unică de a consolida cooperarea între cele trei convenții de la Rio. Această colaborare va sprijini punerea în aplicare a Agendei 2030 a ONU pentru dezvoltare durabilă și a Obiectivelor de dezvoltare durabilă asociate acesteia.

Consiliul subliniază cu fermitate necesitatea unei mai bune colaborări între CBD, UNFCCC și UNCCD la toate nivelurile. Consiliul solicită consolidarea sinergiilor, în special în ceea ce privește punerea în aplicare a Cadrului mondial pentru biodiversitate, a Acordului de la Paris și a Programului de stabilire a obiectivelor de neutralizare a degradării terenurilor. O astfel de colaborare este esențială pentru elaborarea și punerea în aplicare a unor strategii naționale eficiente care să abordeze biodiversitatea, adaptarea la schimbările climatice și DDDD într-o manieră sinergică.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *