Primarul interimar al Capitalei propune interzicerea circulaţiei autovehiculelor de aprovizionare între 7:00–10:00 şi 16:00–19:00

Camion de transport marfa Foto: ID 89487493 © Vitpho | Dreamstime.com

Primarul general Stelian Bujduveanu propune interzicerea circulaţiei autovehiculelor de aprovizionare, curierat şi salubrizare între orele 07:00–10:00 şi 16:00–19:00, pentru reducerea blocajelor în trafic şi a poluării accentuate. Potrivit lui Bujduveanu, numărul maşinilor înmatriculate în Bucureşti a crescut cu peste 40%, ajungând astăzi la peste 1,7 milioane, cărora li se adaugă aproximativ 300.000 de maşini din judeţele vecine. „Oraşul nu a fost proiectat pentru un asemenea volum”, avertizează primarul Capitalei, transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

„În ultimii zece ani, numărul maşinilor înmatriculate în Bucureşti a crescut cu peste 40%, ajungând astăzi la peste 1,7 milioane de autovehicule. La acestea se adaugă, zilnic, aproximativ 300.000 de maşini din judeţele vecine. Oraşul nu a fost proiectat pentru un asemenea volum”, afirmă primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu.

Potrivit edilului, rezultatul este „vizibil pentru toţi”: blocaje constante, poluare accentuată şi timp pierdut în fiecare zi.

„Este o problemă de mobilitate, dar mai ales de calitate a vieţii”, punctează primarul.

Stelian bujduveanu spune că pentru a reda Bucureştiului „un ritm mai bun”, propune „o măsură clară, cu efecte imediate”, şi anume interzicerea circulaţiei autovehiculelor de aprovizionare, curierat şi salubrizare între orele 07:00–10:00 şi 16:00–19:00.

„Prin aplicarea acestei reguli, traficul din orele de vârf s-ar reduce cu peste 150.000 de vehicule, permiţând un flux mai fluent pentru transportul public şi pentru deplasările esenţiale ale cetăţenilor”, mai afirmă Bujduveanu.

Potrivit proiectului de hotărâre, în aceste intervale orare este permisă circulaţia maşinilor aparţinând serviciilor de urgenţă şi ordine publică, structurilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, inclusiv Poşta Militară în misiune, serviciilor de intervenţie tehnico-edilitare pentru avarii/urgenţe, serviciilor de deszăpezire sau de combaterea poleiului şi a maşinilor care transportă medicamente, produse sanguine, organe/ţesuturi pentru transplant, consumabile critice pentru unităţi medicale, precum şi aprovizionarea de urgenţă a acestora.

Hotărârea aflată la stadiul de proiect, care ar urma să fie aprobată într-o şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, prevede amenzi între 3.000 şi 5.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind interdicţia circulaţiei în respectivele perioade menţionate în hotărâre.

Instituţiile care vor constata contravenţia şi vor aplica sancţiuni sunt, potrivit proiectului, Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti, Direcţiile Generale ale Poliţiei Locale ale sectoarelor 1 – 6 şi personalul împuternicit de Pimarul General, în condiţiile legii.

În Referatul de aprobare a acestei hotărâri, primarul Capitalei precizează că măsura este necesară pentru fluidizarea traficului, reducerea poluării şi implicit îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor.

„Ca în orice mare aglomerare urbană,transportul şi circulaţia rutieră în oraş sunt esenţiale şi în permanenţă trebuie luate măsuri pentru descongestionarea traficului şi reducerea poluării. Municipiul Bucureşti este un oraş foarte aglomerat, cu trafic intens, care este în mare măsură influenţat atât de activităţile de aprovizionare, cât şi de cele de colectare a deşeurilor, activităţi care sunt realizate de principiu cu autovehicule cu gabarit mediu şi mare. Prin urmare, una din măsurile necesare pentru creşterea fluenţei circulaţiei este reglementarea unor categorii de participanţi la trafic, care prin activitatea prestată necesită opriri şi staţionări dese, ale căror activităţi se pot efectua în intervale orare care nu se suprapun orelor cu trafic de varf, respectiv, categorii de autovehicule care desfăşoară activităţi de aprovizionare, de curierat şi activităţi specifice de salubrizare”, se mai arată în referatul citat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *