foto: no-tillfarmer.com
A început în ultimii ani să câștige tot mai mult teren tehnica de cultură în care terenul nu se mai ară. Nu numește agricultura no-till, de la termenul englez no-tillage/fără arat. Motivația care a dus la nașterea acestei tehnici este că aratul distruge materia organică din sol și favorizează pierderea fertilității și eroziunea.
În schimb, în agricultura prin metoda no-till, reziduurile recoltei anterioare sunt lăsate pe sol, având o dublă funcție: de acoperire și de fertilizare. Semănatul, în cazul culturilor pe mari suprafețe, se realizează cu ajutorul unor semănători speciale, capabile să introducă semințele în sol.
În timp, din resturile vegetale se va forma un strat de compost care protejează solul de eroziune, vânt și apă, menținând totodată un nivel constant de temperatură și umiditate. Peste ceea ce rămâne din culturile anterioase se mai adaugă, de obicei, alte straturi organice, constând, de regulă, din îngrășământ organic, gunoi de grajd.
Este important, de asemenea, să se acorde atenție rotației culturilor între mai mult de două specii, pentru a asigura o biodiversitate constantă a solului și un aport continuu de substanțe nutritive.
Costuri mult mai reduse
Unul dintre cele mai mari avantaje ale agriculturii no-till este, fără îndoială, reducerea costurilor de producție (tractoare, combustibil etc.) și, în consecință, scăderea emisiilor de CO₂, ceea ce o face un aliat valoros în lupta împotriva schimbărilor climatice. Este o tehnică ce poate fi utilizată și la nivelul culturilor extinse dar cu foarte mult succes și în cazul celor de mici dimensiuni, precum grădinile de legume.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
Iată mai jos câteva explicații esențiale legate de această tehnică, oferite de Charles Dowding, un agricultor pasionat cu foarte mulți urmăritori online din Marea Britanie. Acesta explică și cum trebuie aplicată această metodă în funcție de tipul de sol și cum se pregătește compostul din resturi vegetale.
Mai puține buruieni fără lucrări ale solului
De fiecare dată când solul este săpat, afânat sau arat, el tinde să-și refacă structura, acoperindu-se cu plante spontane, fie din rădăcini de plante perene, fie din semințe de anuale. În schimb, când solul este lăsat în pace și nu este lucrat, are mai puțină nevoie de protecție și astfel dezvoltă mai puține buruieni, explică Dowding.
Din când în când, buruienile care cresc din semințe aduse de vânt trebuie smulse sau tăiate cu sapa, superficial, fără a intra adânc în pământ. Trebuie întreținută în acest fel o cultură de legume de tip no-till, intervenind câte puțin și des.
Cum se pregătește, concret, terenul
Compactarea extremă a solului este, din fericire, rară. Adesea, solul doar pare tare, mai ales când e uscat, dar asta este ceva pozitiv pentru plante. „În interiorul unei structuri atât de solide există canale fine de aer și trasee disponibile pentru rădăcini, precum și o bună capacitate de drenaj. Chiar și în solul argilos, o spun din experiență, trebuie doar să ai încredere”, explică agricultorul britanic.
El mai argumentează că plantele cresc mai bine într-un sol dens și compact decât într-unul afânat, care oferă mai puțin sprijin plantelor și pierde mai multă umiditate prin evaporare.
Ba chiar, spune el, agricultura fără arătură funcționează foarte bine pe solurile argiloase. Dowding spune că a pregătit astfel terenul pentru culturile sale de legume și zarzavaturi: în timpul iernii a pregătit bălegar de vacă vechi, trecut prin toate fazele de descompunere și gata de utilizare, pentru momentul când începe să se încălzească.
Următoarea etapă, în martie: a început să pregătească terenul pentru semănare și plantare, aplicând pe pământul nelucrat un strat de circa 15 cm de materie organică descompusă. Chiar peste iarbă, dacă a început deja să îi dea colțul.
El folosește suprafețe delimitate cu bucăți de lemn, pe care apoi le elimină când plantele încep să dezvolte rădăcini bine ancorate în stratul de materie organică. În mai, plantele au început deja să crească și atunci începe să elimine delimitările din lemn ale suprafețelor.
În cazul buruienilor perene, dezvoltarea lor ulterioară ține și de cantitate de materie organică adăugată pe terenul care urmează a fi cultivat. Materia organică aplicată are inclusiv rolul de a sufoca buruienile, blocând lumina și deci dezvoltarea buruienilor.
Este o metodă ce menține solul viu și crează condițiile pentru ca microorganismele să lucreze mai bine
Stratul de materie organică aplicat nu are nevoie de nici un fel de operațiune pentru a fi amestecat cu pământul. Distribuirea materiei organice la suprafață este cea mai bună metodă de a menține solul viu, iar aceasta este metoda naturală prin care organismele din pământ lucrează: ele caută și consumă materia organică de la suprafață, apoi o digeră și o transformă într-o substanță fertilă, contribuind astfel la formarea unei structuri permanente. Apropo, râmelor le place să lucreze sub polietilenă neagră, dacă aceasta este folosită la început.
Agricultorul britanic mai spune că nu este recomandată folosirea materiilor organice nedescompuse, cum ar fi paiele, de exemplu, în zone cu umiditate ridicată a terenului, cum este și cel al Marii Britanii. Și asta, pentru că ele oferă adăpost limacșilor, care se ascund ziua și ies noaptea să mănânce plantele.
În schimb, mai spune el, în zone mai aride, este foarte potrivită și folosirea unor resturi vegetale doar parțial descompuse – paie, iarbă uscată, frunze, resturi vegetale din sezonul trecut. Însă, și în aceste cazuri, el recomandă ca sub acest strat să fie aplicat un strat subțire de compost organic/gunoi de grajd vechi, pentru a spori fertilitatea
Timpul necesar între aplicarea acestor straturi organice și semănare poate fi zero, dacă ai suficient compost. Adică, valabil în cazul unui strat circa 15 cm. Dar acest timp poate merge până la câteva luni, în funcție de gradul inițial de infestare cu buruieni, care au nevoie de timp să se descompună.
