Câteva sute de oameni de știință au cerut într-o scrisoare deschisă oficialilor UE să actualizeze rapid standardele privind poluarea apei, pentru a limita sursele tot mai numeroase de contaminare chimică

actualizarea standardelor UE privind apa potabila FOTO: Dreamstime/ Antonio Guillem

În luna aprilie, peste 450 de oameni de știință din toată Europa, coordonați de Biroul European de Mediu (European Environmental Bureau – EEB), au cerut Uniunii Europene să actualizeze rapid standardele privind poluarea apei, pentru a face față în mod adecvat surselor tot mai numeroase de contaminare chimică, inclusiv PFAS, relatază ilfattoalimentare.it

Lista completă de observații cuprinsă în scrisoarea deschisă

Noi, semnatarii, oameni de știință, susținem adoptarea rapidă a unor norme actualizate privind poluarea apelor în Uniunea Europeană, pentru a aborda problema substanțelor chimice din apele europene. Îndemnăm Comisia Europeană, statele membre ale UE și Parlamentul European să acorde prioritate stării apelor dulci europene în negocierile viitoare și să respecte obiectivele de mediu stabilite prin Directiva-cadru privind apa (WFD).

Habitatele de apă dulce și cele costiere sunt puncte-cheie ale biodiversității și oferă societății o serie de servicii ecosistemice, de la apă potabilă la hrană și activități recreative. Cu toate acestea, impactul uman a degradat ecosistemele de apă dulce într-atât încât ele se numără astăzi printre cele mai amenințate habitate de pe planetă. Din anii 1970 încoace, populațiile speciilor de apă dulce au scăzut cu 85% din cauza pierderii habitatelor și a poluării, iar constatările sunt alarmante: mai puțin de jumătate din corpurile de apă din Europa se află într-o stare ecologică bună. În plus, refacerea biodiversității apelor dulci în Europa a stagnat din 2010. Comunitatea științifică și organizațiile de conservare consideră reducerea poluării o prioritate absolută pentru oprirea declinului biodiversității acvatice.

Directiva-cadru privind apa nu mai reflectă dimensiunea reală a poluării

Directiva-cadru privind apa, adoptată în anul 2000, este principalul act legislativ al UE pentru protejarea ecosistemelor de apă dulce și costiere, oferind o abordare integrată și holistică în gestionarea resurselor de apă. Aceasta a avut un rol esențial în progresul gestionării apelor în Europa. Totuși, normele privind monitorizarea, raportarea și combaterea poluării trebuie actualizate, pentru a reflecta dimensiunea reală a poluării chimice și impactul acesteia asupra biodiversității acvatice.

Practica actuală de monitorizare nu reflectă povara reală a poluanților asupra vieții acvatice, întrucât se monitorizează doar o listă limitată și învechită de substanțe, în timp ce în râurile din întreaga Europă au fost detectate sute de compuși chimici, adesea în combinații complexe. În plus, aceste substanțe sunt în general reglementate individual, ignorând efectele cumulate ale amestecurilor chimice, care apar chiar și atunci când fiecare substanță în parte este prezentă în concentrații „sigure”.

Salutăm faptul că Directiva-cadru privind apa și directivele subordonate – Directiva privind standardele de calitate a mediului și Directiva privind apele subterane – impun actualizarea periodică a listei de substanțe poluante care ghidează eforturile de monitorizare și gestionare la nivelul UE, iar acest proces, deși întârziat cu câțiva ani, este în desfășurare.

Instrumente noi de monitorizare a apelor

Între timp, eforturile științifice au dus la dezvoltarea unor instrumente noi pentru monitorizarea, analiza și evaluarea substanțelor chimice din apă și a efectelor cumulative ale acestora asupra vieții acvatice – cum ar fi monitorizarea bazată pe efecte și screeningul non-direcționat –, însă pentru aplicarea lor este nevoie de măsuri legislative concrete.

Intensificarea acestor eforturi de monitorizare și analiză presupune, desigur, costuri, dar acestea sunt neglijabile comparativ cu costurile uriașe și în creștere ale poluării apei, care includ pierderea biodiversității, contaminarea apei potabile, expunerea umană și necesitatea lucrărilor de decontaminare. Monitorizarea nu este doar un indicator al progresului, ci și un instrument crucial pentru a identifica depășirile de limite și pentru a combate poluarea de la sursă.

Având în vedere dovezile solide privind impactul poluării asupra ecosistemelor și sănătății umane, subliniem de asemenea necesitatea de a păstra obiectivele de mediu ale Directivei-cadru privind apa, în special principiul său esențial de „non-deteriorare”.

Este nevoie de norme actualizate

Noi, semnatarii, îndemnăm statele membre, membrii Parlamentului European și Comisia Europeană să respingă propunerile care subminează Directiva-cadru privind apa și obiectivele sale de mediu, adoptând în schimb standarde actualizate care reflectă nivelul actual al cunoștințelor științifice în ceea ce privește poluarea chimică a apelor.

A închide ochii în fața acestei probleme și a amâna acțiunea pentru deceniile viitoare sau a introduce căi ocolitoare pentru cerințele existente nu face decât să agraveze problema și să creeze, în viitor, o provocare socială, ecologică și economică mult mai mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *