APIA a autorizat plăţi de peste 29 milioane de lei pentru renta viageră agricolă din Campania 2024 / Au fost autorizaţi la plată 21.118 de rentieri și 701 moştenitori legali

APIA a autorizat plata rentei viagere FOTO: Dreamstime/ Dusan Kostic

Peste 29,3 milioane de lei au fost autorizate la plată pentru renta viageră agricolă aferentă Campaniei 2024, pentru carnetele vizate în perioada 1 martie – 1 septembrie 2025, a transmis Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat de presă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Astfel, au fost autorizaţi la plată 21.118 de rentieri, cu o sumă totală de 28,709 milioane lei, iar 701 moştenitori legali au fost autorizaţi la plată, pentru a primi suma totală de 614.435,49 lei, transmite Agerpres.

“Plata rentei viagere agricole se efectuează de către Centrele Judeţene APIA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 247/2005 – Titlul XI, într-o singură tranşă anuală, până cel târziu la data de 30 noiembrie 2025, prin mandat poştal sau virament bancar, în funcţie de opţiunea beneficiarului. În situaţiile în care sumele virate sunt returnate din diverse motive, APIA poate relua plata acestora în termen de maximum 3 ani de la data limită de plată, respectiv 30 noiembrie, inclusiv în cazul decesului rentierului, către moştenitorii legali, pe baza documentelor justificative corespunzătoare”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, până la data de 15 octombrie 2025 (inclusiv), moştenitorii rentierilor decedaţi pot solicita încasarea rentei viagere agricole cuvenite acestora până la data decesului.

Solicitarea trebuie depusă la orice Centru APIA, cu respectarea prevederilor legale, şi va fi însoţită de următoarele documente justificative: carnetul de rentier al defunctului (obligatoriu în original); copie a certificatului de deces; copie a actului doveditor privind calitatea de moştenitor (certificat de moştenitor sau certificat de calitate de moştenitor); copie după B.I/C.I./paşaport al moştenitorului; împuternicire/declaraţie notarială din care să reiasă acordul celorlalţi moştenitori privind solicitarea şi încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului (original); extras de cont bancar pe numele moştenitorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *