ANPC a controlat 178 de restaurante din ţară şi a închis temporar 28 dintre acestea/ Printre nereguli: produse expirate, mizerie în bucătărie, folosirea unor ustensile neprofesionale/ Au fost date amenzi de peste 1,2 milioane de lei

ANPC amenzi Foto: ANPC

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat 178 de restaurante la nivel naţional, într-unele fiind găsite produse expirate, echipamente în bucătărie cu depuneri de grăsimi arse şi resturi alimentare, ustensile neprofesionale, spaţii frigorifice cu depuneri masive de gheaţă, tăvi de cuptor deformate. Ca urmare, echipele de control au închis 28 de restaurante şi au dat amenzi de peste 1,2 milioane de lei, transmite News.ro.

Reprezentanţii ANPC au anunţat, vineri, că au fost declanşate controale privind respectarea prevederilor legale în domeniul protecţiei consumatorilor la restaurante.

În cadrul acţiunii, au fost verificaţi 178 de operatori economici la nivel naţional, iar abateri au fost identificate la 142 dintre aceştia. În urma constatării neregulilor, au fost aplicate 176 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 1.269.500 de lei. De asemenea, la 28 de operatori economici a fost oprită temporar activitatea până la remedierea deficienţelor. Totodată, au fost retrase de la comercializare peste două tone de produse neconforme.

Echipele de control au descoperit în blocul alimentar produse şi proceduri nesigure, cum ar fi: spaţii frigorifice cu depuneri masive de gheaţă, tăvi de cuptor deformate şi cu arsuri, tigăi cu grăsime arsă, materii prime cu termen depăşit, coşuri de gunoi neconforme (fără pedale şi capac), materii prime fără elemente de identificare şi caracterizare, produse finite depozitate incorect în spaţiile frigorifice şi utilizarea unor ustensile neprofesionale, precum bureţi de sârmă pentru igienizarea veselei.

Alte nereguli au fost: produse cu data limită de consum depăşită utilizate pentru prepararea mâncărurilor finite, materii prime fără etichete martor, depozitarea băuturilor răcoritoare direct pe paviment, lipsa datei deschiderii produselor, graficele de monitorizare a temperaturii incomplete, utilizarea ambalajelor reutilizate şi abateri repetate ale procedurilor de igienă, lipsa evidenţierii produselor provenite din produs decongelat şi nereguli în ceea ce priveşte înscrierea valorilor nutriţionale pe etichete.

De asemenea, comisarii ANPC au constatat nerespectarea reglementărilor în vigoare, cum ar fi OPANPC 201/2022, în cazul meniului în formă lungă, deteriorarea scaunelor şi neprecizarea datei deschiderii pentru toppinguri, sosuri şi îngheţată, lipsa informaţiilor necesare în lista de meniu, precum provenienţa produselor din congelate, declaraţia nutriţională, ingredientele şi alergenii, comercializarea ciorbelor cu carne separată de lichid şi utilizarea agregatelor neigienizate corespunzător, suprafeţe de lucru cu depuneri de grăsime şi praf, echipamente din bucătărie cu depuneri de grăsimi arse şi resturi alimentare, agregate frigorifice neigienizate, lipsa plasei de insecte la bucătărie şi lipsa verificării metrologice pentru cântar.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *