Curiozități agrifood – 14 mai | Arborele baobab din Madagascar – depozit de apă pentru localnici în perioadele de secetă extremă

Baobabul, cunoscut și sub denumirea științifică Adansonia, este arborele de Madagascar asociat cu capacitatea de a depozita apă. Există mai multe specii de baobabi, iar șase dintre ele sunt endemice din Madagascar, ceea ce înseamnă că nu cresc în mod natural nicăieri altundeva în lume.

Despre baobab și apa care se depozitează în el

Baobabul are un trunchi foarte gros, adesea umflat, care funcționează ca un rezervor natural de apă. Trunchiul poate ajunge la peste 10 metri în diametru și stochează până la 100.000 de litri de apă, în funcție de mărimea și vârsta arborelui.

Arborele se adaptează perfect la climatul secetos și sezonier al Madagascarului (în special în partea sudică și centrală a insulei). Apa stocată îi permite să supraviețuiască în timpul secetelor îndelungate.

Importanța pentru comunitățile locale

Localnicii folosesc uneori această apă în perioadele de secetă extremă, făcând găuri în trunchi pentru a scoate apa. Totuși, acest lucru poate dăuna arborelui dacă este făcut necorespunzător.

Frunzele sunt comestibile și bogate în nutrienți.

Fructele („pâinea maimuței”) sunt o sursă bogată de vitamina C și sunt tot mai populare în suplimente nutritive.

Scoarța este folosită în fabricarea frânghiilor, coșurilor sau pentru diverse tratamente tradiționale.

Copacul este un simbol cultural și spiritual

Baobabul este considerat un arbore sacru în multe culturi africane și malgașe, fiind adesea un punct de întâlnire sau de adunare. În Madagascar, există zone unde este protejat și respectat în mod special.

Cum se fac găurile pentru a nu dăuna baobabului

Găurile practicate în baobab pentru extragerea apei trebuie realizate cu mare grijă, deoarece trunchiul este viu și stochează apă în țesuturile sale spongioase. Dacă procedura nu este realizată corect, arborele poate fi rănit grav sau chiar omorât în timp. Comunitățile tradiționale care folosesc această practică de secole au dezvoltat metode menite să fie minim invazive. Iată care sunt pașii:

1. Se alege o zonă mai tânără a trunchiului

Găurile se fac de obicei în partea superficială a scoarței, într-o zonă care se poate regenerează ușor. Se evită zonele uscate sau bolnave.

2. Se folosește un instrument ascuțit și îngust

În mod tradițional, se folosește un cuțit de lemn sau metal, sau o țeavă lungă, pentru a străpunge doar parțial trunchiul, fără a afecta țesuturile centrale care transportă sevă.

3. Dimensiunea găurii e mică

Găurile sunt de dimensiuni reduse – de obicei doar câțiva centimetri în diametru – și nu sunt adânci. Se urmărește să se atingă doar zona spongioasă în care se acumulează apa.

4. Se colectează apa prin scurgere lentă

Apa nu este „pompată” – se lasă să curgă lent într-un vas. După recoltare, gaura este închisă sau astupată (de exemplu, cu noroi, frunze sau o bucată de scoarță), pentru a preveni infecțiile sau pierderea continuă a apei.

5. Nu se repetă frecvent în același loc

Un arbore sănătos poate suporta această practică rar, iar găurile nu trebuie făcute des sau în același loc, deoarece trunchiul are nevoie de timp să se vindece.