foto: freepik.com
Sunt impresiile unei ziariste din Statele Unite, colaborator al cotidianului britanic Daily Mail, în urma unei recente călătorii în Italia, în luna de miere. Dar nu impresii subiective, pe baza simplelor simptome, ci după măsurarea glicemiei în diferite momente, și când era în America, și apoi când a ajuns în Europa.
Emily Joshu Sterne, cetățean american născută într-o familie italo-americană din Statele Unite, spune că iubește aceste mâncăruri dar că practic tot ce mănâncă în America din această categorie îi provoacă simptome digestive neplăcute.
„Ca italo-americană – povestește ziarista – amintirile mele cele mai frumoase sunt când mă întorceam acasă de la școală și mama gătea o oală uriașă de spaghetti sau mâncam pizza cumpărată împreună cu toată familia, vineri seara. Dar, oricât de mult iubesc pastele și pâinea, ele nu mă iubesc la fel de mult pe mine. Pe măsură ce îmbătrânesc, mă lasă tot mai obosită timp de ore întregi după masă”, spune ea despre efectul acestui tip de preparate bogate în carbohidrați în țara natală, citată de La Stampa.
Ea spune că auzise de la alte persoane același tip de impresii, oameni care călătoreau în Europa povesteau că reușeau să mănânce orice fără să se simtă balonați cum s-ar fi întâmplat acasă.
Glicemia peste limita admisă, acasă, în America
Sterne a folosit un sistem de măsurare a glicemiei numit Stelo, care monitorizează nivelul zahărului din sânge timp de mai multe săptămâni: „Creșterile și scăderile mari sunt adesea responsabile pentru oboseală, deshidratare și alte simptome negative pe care oamenii le simt după ce exagerează. Am înregistrat rezultatele cu o săptămână înainte de călătorie și apoi în prima săptămână a lunii de miere, iar rezultatele au fost, sincer, uimitoare. Un nivel normal de glucoză în sânge pentru o persoană non-diabetică este între 70 și 140 mg/dl (miligrami pe decilitru de sânge). De fiecare dată când nivelurile mele creșteau sau depășeau acest prag, primeam o notificare pe telefon și mi se cerea să explic ce făceam și ce mâncam în acea perioadă”, spune ea.
Jurnalista explică faptul că, acasă, când lua masa seara cu orez alb sau integral, dispozitivul o avertiza că, în 30 de minute de la masă, nivelul ei de zahăr în sânge a trecut de la 80 la aproximativ 130 în câteva minute, urcând treptat peste intervalul normal. Același lucru se întâmpla și cu pastele care erau combinate „cu legume și sosuri ușoare pentru a le face mai sănătoase”.
„În Italia, glicemia mea a rămas stabilă, după ce am mâncat paste sau pizza”
Nivelul meu de zahăr în sânge nu a crescut niciodată după prânz sau cină în prima săptămână la Roma, spunea ea, foarte bucuroasă. ”Fie că era vorba de o porție de carbonara la un restaurant, de o pizza sau de o înghețată, nivelurile mele au rămas stabile. Și balonarea și oboseala pe care le simt de obicei acasă nu s-au manifestat niciodată”.
„Experții consideră că natura ultra procesată a alimentelor din Statele Unite, comparativ cu produsele europene, poate juca un rol în acest sens. Multe mărci de paste din SUA folosesc agenți de îngroșare, coloranți și aditivi precum emulgatorii care le prelungesc durata de viață, factori care au fost legați de balonare, lipsă de energie și diabet. Pastele italiene, în schimb, sunt de obicei făcute doar cu făină de grâu dur și apă, fără conservanți. Italienii urmează și tradiția de a găti pastele „al dente”. Asta înseamnă că au o textură mai compactă care necesită mai mult efort pentru mestecat, încetinind digestia”, mai comentează ea.
Cât despre pizza, ea a amintit că în Statele Unite multe localuri folosesc zahăr în aluat și în sosuri pentru a le intensifica aroma. „Pizza prezintă și ea diferențe importante. De cele mai multe ori e făcută în stil napolitan, cu o crustă subțire și puține toppinguri, în afară de sosul de roșii proaspăt și mozzarella. Aluatul folosit este de obicei lipsit de grăsimi și zahăr. Da, va face să crească puțin glicemia, dar crusta mai subțire a pizzei din Italia va duce la un indice glicemic total mai mic comparativ cu versiunile americane”, a mai subliniat ziarista.
