La o școală ce pregătește personal pentru HoReCa, examenul de absolvire a cursului de pregătire cofetari este o treabă serioasă. La proba practică, la care am asistat, cursanții trebuiau să realizeze o tartă.
Cursanții de patiserie vin să învețe o meserie, majoritatea, o meserie „dulce”, dar grea. Visează, în același timp, să își deschidă cofetăria lor cu prăjituri ca la mama acasă sau cu minunății dulci de lux.
Există însă și o parte care vin pentru bucuria de a vedea cum crește aluatul, cum se leagă crema sau cum se întărește glazura „oglindă”. Aceștia se bucură că acum, la sfârșitul acestui curs, vor putea prepara pentru masa de Crăciun deserturi mult mai rafinate decât cozonacul și cornulețele.
Examen teoretic și practic la sfârșitul cursului
Deși credem că studiile de acest fel au doar o componentă practică, în realitate și partea teoretică este egal de importantă. Cursanții trebuie să înțeleagă fiecare proces alimentar, de ce și cum se produce.
În cofetărie și patiserie cel mai bun prieten îți este cântarul. Nimic nu se face la ochi sau aproximativ. Totul se cântărește, iar rețeta se respectă ad literam. Așa că fetele – căci numai fete erau la examenul la care am ajuns – încheiau proba teoretică și se apucau de una dintre probele practice: tarta.
„Este ceva minunat ce se întâmplă aici, ne-a spus una dintre cursante. Nu a fost ușor, dar nici greu, pentru că le-a plăcut foarte mult. „Am avut multe de învățat, iar acum plecăm cu un bagaj de cunoștinte foarte bogat”, adaugă.
O întreb dacă profesează în domeniu sau are de gând. Nu, îmi răspunde, a făcut cursul pentru ea și îmbogățirea cuoștințelor sale, pentru că toată viața i-a plăcut „această artă”, așa cum o numește. „Mi-am crescut copiii cu prăjituri, fac mereu dulciuri”.
Sunt curioasă ce specialități dulci va prepara anul acesta de Crăciun. „Anul acesta cred că voi face în premierp babka, un cozonac renumit. Și multe alte rețete pe care le-am învățat aici, în detaliu”.
Tarta de examen este aproape gata
Aluatul de tartă a fost pus în cuptor. Tartele ies rumenite, sunt așezate la răcit și se pregătește crema. După cum arată totul sunt convinsă că toată lumea va lua examenul cu note mari.
Din păcate, nu mai pot sta să văd cum arată la final tarta cu fructe, dar tot răul spre bine, pentru că sunt pofticioasă și nu pot spune niciodată nu unui desert bine făcut.