Administraţia ”Apele române”: Două baraje piscicole din judeţul Galaţi au cedat. Vor fi afectate terenuri agricole

inundatii Galati Sursa foto: G4Media/ ISU Galați
Două baraje piscicole administrate de terţi şi aflate în judeţul Galaţi, grav afectat de inundaţii, au cedat, transmite News.ro.
 
”Două baraje piscicole administrate de terţi au cedat: Potârnichea, situată în amonte de Costache-Negri (distanţă de 2 km)- volumul de 200.000 mii de metri cubi de apă va afecta terenuri agricole; în zona UAT Hanu Conachi, volumul de 90 mii de metri cubi de apă va fi preluat de acumulările noastre din aval exista Lieşti 1 si Lieşti 2. Pagubele potenţiale vor fi de terenuri agricole”, precizează Administraţia Naţională ”Apele Române”.
 
Inundaţii-fulger de peste 150 l/mp s-au produs în mai puţin de 24 ore, judeţul Galaţi (localităţile Cudalbi, Cuza-Vodă, Pechea, Slobozia- Conachi, Izvoarele, Cuca) fiind cel mai afectat din cauza viiturilor puternice produse în cursul nopţii.
 
În ultimele 24 ore, cele mai mari cantităţi de precipitaţii s-au înregistrat pe râul Perişani, afluentul râului Suhu, din comuna Corni, judeţul Galaţi la staţiile: Cãrja, judeţul Vaslui – 165,8 l/mp;
Găneşti, judeţul Galaţi – 148,1l/mp.
 
Din informaţiile primite de la Apele Române Prut-Bârlad -Sistemul de Gospodărire a Apelor Galaţi, râul Geru a depăşit cota de pericol cu 30 cm, mai multe gospodării şi anexe fiind afectate în localitatea Cudalbi, din judeţul Galaţi. De asemenea, râul Suhu a ieşit din albie în zona pieţei din localitatea Pechea, afectând gospodării şi anexe.
 
”Aici, utilajele noastre execută anual, pe râurile Suhu şi Geru, lucrări de lărgire a albei, însă zona este situată pe harta de hazard la inundaţii, fiind aşadar inundabilă (situată în zona de risc pentru inundaţii care au probabilitate de revenire de o dată la 100 de ani). Înainte de producerea viiturii, utilajele acţionau pe sectorul Izvoarele-Pechea pe râul Suhu, însă albia nu poate prelua surplusul de apă de peste 100-150 l/mp. Precipitaţiile record produse în zonă sunt comparabile cu evenimentele din 2013. Cantităţile pot produce inundaţii cu probabilitate de revenire de o dată la 100 de ani. Echipele noastre sunt în teren, dar intervenţia în zonele afectate de inundaţii din judeţul Galaţi nu este încă posibilă”, menîionează sursa citată.
 
Personalul de intervenţie a fost suplimentat. Utilajele şi motopompele de capacitate mare au fost aduse la faţa locului şi vor fi folosite pentru asigurarea scurgerii în zona podurilor şi podeţelor. Intervenţiile sunt dificile deoarece sunt căi de comunicaţii inundate, nefiind condiţii de scurgere în albie din cauza deversarilor, scurgerilor de pe versanti şi a acumularilor de apa din precipitatii.
 
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a instituit cod roşu hidrologic valabil până astăzi la ora 14.00 pe râurile din bazinele hidrografice: Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi); Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Elan (judeţele Galaţi şi Vaslui) se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare
 
”Recomandăm ca populaţia să nu circule în zonele afectate de inundaţii şi să respecte cu stricteţe indicaţiile oferite de autorităţi”, este mesajul Administraţiei Naţionale ”Apele Române”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *