Miss SUA 2024 studiază insecuritatea alimentară, sănătatea și nutriția la Stanford / Alma Cooper a fost inspirată de problemele din copilărie ale mamei sale

miss sua, alma cooper, nutritie, insecuritate alimentara Sursa foto: Instagram/alma.cooper

Proaspăt încoronata Miss SUA studiază „insecuritatea alimentară, sănătatea și nutriția” la Universitatea Stanford și spune că trecutul de insecuritate alimentară al mamei sale a determinat-o să aleagă acest domeniu, transmite publicația People.

Pe 4 august, Alma Cooper a învins alte 51 de concurente pentru a obține titlul.

Cooper, în vârstă de 22 de ani, a absolvit academia militară West Point în 2023 și este în prezent bursieră Knight-Hennessy la Universitatea Stanford, urmând un masterat în statistică. Ea intenționează să își concentreze cercetarea asupra insecurității alimentare – un subiect de care se simte legată personal.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Alma Cooper (@alma.cooper)

„Știu că nu sunt singura care știe că, în această țară, unul din cinci copii suferă de insecuritate alimentară. Și vreau să fac o diferență”, a declarat ea pentru publicația People, adăugând: „Asta este ceea ce m-a determinat cu adevărat să lucrez în domeniul insecurității alimentare, sănătății și nutriției.”

Cooper este fiica maiorului în retragere Stacey Cooper și a Oraliei, care a emigrat în SUA la vârsta de 6 ani și a fost lucrător agricol în copilărie.

Oralia a obținut diploma de licență la Idaho State University și a urmat cursurile Saginaw Valley State University, unde a obținut un masterat în administrație educațională. Oralia lucrează acum ca administrator școlar.

Alma Cooper va concura în continuare la concursul Miss Universe 2024, care va avea loc în Mexic în luna noiembrie a acestui an.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Sursa foto: Instagram/alma.cooper

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *