Perspectivele de extindere a exporturilor de vin moldovenesc pe piața chineză și promovarea brandului „Vinul Moldovei” au fost discutate la Shanghai de vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, în cadrul unei întâlniri cu distribuitorii oficiali ai vinurilor moldovenești, transmite MOLDPRES, potrivit Rador Radio România.
Vicepremierul Mihai Popșoi a apreciat eforturile de promovare a brandului „Vinul Moldovei” în China și a subliniat că evoluția exporturilor reflectă interesul tot mai mare pentru produsele moldovenești.
Reprezentanții companiei distribuitoare au precizat că pe piața chineză au fost comercializate peste 2 milioane de sticle de vin ale unui producător din Republica Moldova, brandul devenind unul dintre cele mai cunoscute vinuri moldovenești din China.
Distribuitorii au remarcat interesul în creștere al consumatorilor chinezi pentru vinurile moldovenești.
Compania a dezvoltat o rețea națională de distribuție cu peste 400 de puncte de vânzare offline, inclusiv în centre comerciale, magazine specializate și locații HoReCa, iar vinurile sunt promovate și pe principalele platforme online din China.
Părțile au discutat și provocările din procesul de export, precum și oportunitățile de extindere a cooperării economice și comerciale, evidențiind importanța colaborării dintre producătorii moldoveni și partenerii chinezi pentru valorificarea oportunităților oferite de piața asiatică.
În prezent, compania desfășoară o campanie de promovare a brandului moldovenesc în Shanghai, Chengdu și Shenzhen, prin difuzarea imaginilor și spoturilor video pe clădiri emblematice.
Campania, cu o durată de șase luni, urmărește consolidarea notorietății vinurilor moldovenești și poziționarea acestora în segmentul premium al pieței chineze.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți