Situat pe autostrada Madrid-Barcelona, în localitatea Algora, restaurantul aparent banal a raportat vânzări record pentru preparatul torreznos (jumări spaniole de porc). Sub coordonarea bucătarului Benjamín Herrero, locația a servit peste 100.000 de porții în ultimul an, atrăgând clienți din toată Spania și din străinătate.
Deși deschis dinn 2015, popularitatea localului a explodat în ultimii trei ani în urma promovării pe platformele sociale. Videoclipurile realizate de influenceri cu milioane de vizualizări au transformat restaurantul într-o destinație turistică.
Restaurantul vinde câteva sute de porții de astfel de jumări pe zi la un preț de aproape 9 euro porția.
Un aperitiv din Soria, o regiune a Spaniei, asemănător cu jumările noastre, crocant la exterior și suculent în interior. Secretul acestor torreznos stă în pieptul de porc marinat specific din Soria, care din 2010 este Marcă de Garanție și este folosit de majoritatea producătorilor locali. Cu alte tipuri de piept de porc se pot face torreznos, dar nu se ridică la același nivel.
Dar, pe lângă alegerea unui piept de porc bun, trebuie să știi și cum să-l prăjești. Și nu este deloc atât de simplu pe cât pare. Pentru a obține un șorici crocant, este nevoie de o gătire lentă. Vorbind de rețeta clasică.
Dacă ne referim la acest restaurant de autostradă, diferența majoră față de rețeta tradițională constă în metoda de gătire: Benjamín Herrero utilizează coacerea în cuptor în locul prăjirii standard în baie de ulei, proces care permite eliminarea excesului de grăsime.
Fiecare bucată de piept de porc este sărată și supusă unui proces de maturare între 24 și 48 de ore. Sunetul produs la atingerea cărnii indică stadiul optim de maturare.
Carnea este gătită timp de 55 de minute la o temperatură de 120°C, urmată de o etapă de răcire.
Bucățile sunt introduse apoi din nou în cuptor la 220°C. Această temperatură ridicată provoacă umflarea șoriciului și obținerea texturii crocante caracteristice torreznos.
Deși torrezno-ul este produsul principal, meniul restaurantul de autostradă include și preparate precum caracatița cu piure de cartofi și șofran, dar și alte produse căutate de turiști, transportatori și familii aflate în tranzit.
Procesul riguros de control al temperaturii și timpul alocat maturării sunt factorii determinanți care asigură constanța calității jumărilor, indiferent de volumul mare de cereri.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți