Sucul de portocale, în pericol să devină un produs de lux. Consultant: Prețurile la citrice pun în dificultate mare parte din planetă

suc de portocale Sursa foto: Unsplash / Pamela Lima

La o serie de produse au apărut scumpiri încă de la începutul anului. Acum a venit momentul și pentru sucul de portocale, care este în pericol să devină un lux pentru consumatorul de rând. Prețurile au crescut din cauza unor evenimente independente de producători, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, companie de tranzacționare pe bursele internaționale.

Unele evenimente climatice au început să se facă simțite și în zone care păreau „ferite”. Cel puțin din Europa, aceste zone păreau mai sigure, dar specialiștii consideră că această părere ar putea fi dată și de distanța geografică. Însă evenimentele de anul acesta ne arată că echilibrul prețurilor pentru produse agricole variate, inclusiv cele exotice, este mai fragil decât în trecut, iar schimbările tiparelor meteorologice pot genera perturbări ample și de durată.

Prețuri record la mai multe produse

Suntem doar la jumătatea anului și deja avem un vârf al prețurilor la cafea pentru ultimii trei ani, urmat de o corecție moderată și de o explozie a prețurilor la cacao, care s-au triplat de la începutul anului până în aprilie, coborând de atunci cu doar 14%. După cacao și cafea, un alt deliciu devine mai costisitor pentru consumatori.

Sucul de portocale a pus pe jar iubitorii de citrice, înregistrând creșteri pronunțate în această primăvară. Contractele futures (la termen) pentru concentrate Orange Juice cu scadența în iulie, în prezent cele mai tranzacționate, au atins un vârf de 4,95 dolari/livră pe 28 mai. Deși cotațiile au scăzut până la 4,25 dolari/livră la închiderea de miercuri,  ele rămân cu 8% mai sus față de acum o lună, cu un avans de 21,2% în 3 luni și 105,3% în ultimul an, arată Claudiu Cazacu.

Florida, care produce 90% din sucul de portocale din SUA, a fost afectată masiv de uragane, vreme rece și dăunători în trecut, cu efecte tot mai vizibile. Pe lângă vremea din SUA, provocările din Brazilia, țara care produce 70% din oferta globală de suc de portocale, și-au pus amprenta pentru al treilea an consecutiv.

Aici, problema este boala bacteriană numită „înverzirea citricelor”, pentru care nu există remediu, și care duce la uscarea copacilor în câțiva ani. Insectele care savurează sucul fructelor sunt responsabile pentru răspândirea bacteriei. La aceste probleme s-au adăugat seceta și căldura extremă. Tiparele climatice actuale și natura efectelor distribuite în timp conduc la prognoze nu tocmai optimiste referitoare la producția de portocale în aceste regiuni.

Producția de citrice ar putea ajunge sub nivelul din 1988

Potrivit IFU (International Fruit and Vegetable Juice Association), o asemenea situație nu s-a mai întâlnit vreodată, nici măcar în timpul marilor înghețuri sau uragane din trecut.

Exporturile Braziliei au mers în 2023, în primul rând, spre Europa, cu 55% și apoi către SUA, o cotă de 31%. Producția ar urma să scadă cu aproape un sfert, potrivit estimărilor, ceea ce ar conduce la cea mai redusă producție de după 1988, potrivit asociației producătorilor de citrice din Brazilia. Spania, cel mai mare producător european, ar urma să înregistreze o producție în scădere cu 8% și cu aproape 24% sub media ultimilor 5 ani. În Europa și SUA, prețul a crescut cu aproape 77%. Efectul a fost că cererea a scăzut cu o cincime. Producătorii de băuturi răcoritoare iau în calcul modificarea conținutului pentru a include, printre altele, mandarine. Alții ar putea lua în considerare amestecul cu suc de mere sau de struguri, având în vedere costurile logistice asociate utilizării mandarinelor.

Plantarea unor noi arbori va lua timp, iar un tratament pentru bacteria dăunătoare este doar la nivel de speranță.

Nu există certitudini cu privire la prețurile viitoare. În plus, dacă într-unul din anii viitori vremea, rezistența la dăunători și mutarea producției în alte regiuni ar permite o ofertă mult mai ridicată, prețurile ar deveni rapid descurajante pentru noi plantări.

Sursa foto: Unsplash / Pamela Lima

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *