Un nutritionist și un dermatolog au stabilit care sunt cele 10 gustări pe care trebuie să le eviți dacă vrei să nu te trezești cu fața umflată / 5 alimente pe care poți să le mănânci fără grija că vei întâmpina această neplăcere

fata umflata Sursa foto: Pexels

Consumul de alimente bogate în sare și carbohidrați rafinați, în special seara, poate face ca în dimineața următoare să ne trezim cu fața umflată. Există trucuri pe care le putem folosi, potrivit heathline.com, pentru a preveni și trata umflarea.

Mâncarea nu este responsabilă doar de balonarea intestinului, ci poate provoca și „balonare” facială. Te uiți vreodată la poze cu tine după o noapte în oraș și observi că fața ta arată neobișnuit de umflată? Deși asociem, în mod obișnuit, balonarea și alimentele care o generează cu un stomac umflat, anumite mâncăruri pot face și fața să se umfle.

Sarea din alimente, principalul vinovat de umflarea feței

Potrivit nutriționistului Starla Garcia și dermatologului și Rebecca Baxt, alimentele care s-au dovedit a provoca umflarea feței sunt, adesea, bogate în sodiu sau glutamat monosodic (MSG), cum ar fi, de exemplu, pizza și sushi. De altfel, este lucru știut că, fiecare gram de glicogen, care înseamnă carbohidrați stocați de organism, corpul stochează 3 până la 5 grame de apă.

„În mod normal, după ce ai mâncat o masă bogată în sodiu, corpul tău trebuie să se echilibreze, așa că va ajunge să rețină apă în anumite zone, care pot include și fața” – Starla Garcia, nutritionist

Gustări ce trebuie evitate, în special seara, dacă vreți să nu vi se umfle fața

  • ramen
  • sushi
  • carne procesată (șuncă, bacon, salam, prosciutto)
  • lapte
  • brânză
  • chips-uri
  • covrigi
  • cartofi prăjiți
  • băuturi alcoolice
  • condimente (sosul de soia și sosul teriyaki – un sos de soia, cu sare, ghimbir, zahăr și sake)

Dacă vreți să vă treziți bine relaxați, fără a avea fața umflată, este o idee bună să evitați toți carbohidrații rafinați și procesați, alimentele procesate și produsele lactate – când vine vorba despre consumul de sodiu, chiar fără a fi balonat, dermatologul Rebecca Baxt spune că este aproape imposibil să nu ne trezim umflați la față.

„Dacă doriți să evitați această reacție – umflarea feței –  într-o anumită zi sau ocazie, cel mai bine este să evitați, cu câteva zile înainte, alimentele ce conțin multă sare și să vă concentrați pe o dietă mai sănătoasă, cu mai puțină sare și carbohidrați rafinați. În mod normal, problema feței umflate ar trebui să se rezolve de la sine în aproximativ o zi, odată ce acestea sunt eliminate din sistemul tăi”, spune dr. Baxt.

Iată ce gustări poți mânca seara, fără teama că te vei trezi cu fața umflată

Din fericire, există anumite grupe de alimente care pot ajuta ,la reducerea apariției balonării atât la nivelul secțiunii mediane, cât și la nivelul feței, spune nutriționistul Starla  Garcia.

1.Gustarea cu fructe și legume, ideală, pentru a nu te trezi cu fața umflată

Fructele și legumele sunt cunoscute ca fiind unele dintre cele mai mari surse de fibre, antioxidanți, vitamine și minerale – în același timp fiind sărace în grăsimi și sodiu.

Multe fructe și legume au, de asemenea, un conținut ridicat de apă, ceea ce ajută organismul să rămână bine hidratat și să scadă balonarea.

Deci, data viitoare când ai chef de o gustare seara târziu, optează pentru un bol cu ​​fructe de pădure sau ardei gras roșu feliat cu guacamole, în loc de prăjitură.

2.Mănâncă iaurt, în loc de înghețată, la desert, ca să nu ți se umfle fața

Da, chiar dacă se știe că alte surse de lactate, cum ar fi laptele și brânza, cauzează balonare, iaurtul ar putea avea, de fapt, efectul opus.

Alegând un iaurt fără zahăr adăugat și care conține culturi bacteriene vii, active – ceea ce indică prezența probioticelor eficiente – poți ajuta la reducerea frecvenței balonării și a simptomelor inconfortabile ale sindromului de colon iritabil.

Iaurtul grecesc cu amestec de fructe de pădure este o alegere excelentă pentru gustare și ajută la prevenirea balonării și a umflării feței, mâinilor și picioarelor.

3.Încearcă alimente și băuturi fermentate, dacă vrei să nu te umfli în urma retenției de apă

La fel ca multe iaurturi de calitate, s-a demonstrat că alimentele și băuturile fermentate promovează bacteriile bune sau probioticele în intestine.

Bacteriile bune pot ajuta în situații de balonare, iar prin reducerea balonării generale pot contribui și la prevenirea umflării feței.

Exemple de aceste alimente fermentate:

  • kefir (un produs lactat asemănător iaurtului)
  • kombucha
  • kimchi
  • ceai fermentat
  • varză murată
  • borș de putină

4.Mănâncă cereale integrale, în loc de alimente procesate, pentru a preveni umflarea feței

Cerealele integrale, cum ar fi pâinea integrală și alternativele de orez, cum ar fi quinoa și amarantul, sunt bogate în vitamine, minerale și fibre, spre deosebire de omologii lor rafinați, cum ar fi pâinea albă și pastele.

Deci, dacă pâinea prăjită este una dintre alegerile tale pentru micul dejun sau gustări, optează pentru o pâine cu cereale integrale, în locul celei albe simple.

Quinoa și amarantul – care pot fi savurate ca înlocuitor al orezului sau ca garnitură la cină – sunt, de asemenea, bogate în proteine ​​și antioxidanți.

Includeți carbohidrați fibroși, denși în nutrienți, peste carbohidrații rafinați, cu zahăr, ei pot ajuta la combaterea inflamației și, astfel, ține la distanță și neplăcutul fenomen al umflării feței.

5.Hidratarea previne umflarea feței!

Apa este esențială, a rămâne hidratat pe tot parcursul zilei și al nopții poate ajuta la reducerea retenției de apă, a balonării stomacului și, de asemenea, previne umflarea feței.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *