Un nutritionist ne învață câteva trucuri pentru a putea ține un copil obez la dietă/ Iată ce gustări atractive și sănătoase îi putem pune în pachețelul pentru școală

copil obez Sursa foto: Pexels

Obezitatea infantilă este o problemă medicală gravă, care afectează copiii și adolescenții. Este foarte îngrijorător, deoarece kilogramele în plus îi îndreaptă, adesea, pe copii pe calea către probleme de sănătate care erau considerate, cândva, doar ale adulților – diabet, hipertensiune arterială și colesterol ridicat. Obezitatea infantilă poate duce, de asemenea, la o stimă de sine scăzută și la depresie. Însă, potrivit healthyfood.com, nutriționistul  Nikki Hart a găsit există soluții pentru a rezolva această situație,

Una dintre cele mai bune strategii, potrivit mayoclinic.org,  pentru a reduce obezitatea infantilă, este îmbunătățirea obiceiurilor de alimentație și exerciții fizice ale întregii familii. Tratarea și prevenirea obezității infantile ajută la protejarea sănătății copilului dumneavoastră, acum și în viitor.

În 2022, potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății, 37 de milioane de copii, cu vârste sub 3 ani, erau supraponderali.

De asemenea, tot la nivel mondial, peste 390 de milioane de copii și adolescenți, cu vârste între 5 și 19 ani, erau supraponderali, inclusiv 160 de milioane care trăiau cu obezitate.

Iată cum arată o dietă sănătoasă și ce îi puteți pune copilului în pachețelul de școală

  1. Legume și fructe

Acestea conțin carbohidrați, fibre, vitamine și minerale.

  • Pentru preșcolari: cel puțin 2 porții de legume și 2 porții de fructe în fiecare zi.
  • Școlari: cel puțin 3 portii de legume și 2 porții de fructe, în fiecare zi.
  • Exemple de servire a legumelor: 1 cartof mediu (135g); 1/2 cană legume fierte; 1/2 cană frunze de salată; 1 roșie medie.
  • Exemple de servire a fructelor: 1 măr, pară, banană sau portocală; 2 caise mici sau prune; 1/4 cană salată de fructe proaspete; 1/4 cană fructe înăbușite; o ceașcă de suc de fructe.
  1. Pâine și cereale

Pâinea, cerealele, pastele și orezul sunt bogate în carbohidrați și fibre.

Preșcolarii au stomacul mic și nu pot mânca aceeași cantitate de fibre ca și copiii mai mari sau adulții. Creșteți treptat  cantitatea de fibre, cu o varietate de legume, fructe, pâine și cereale, recomandă nutriționistul Nikki Hart.

Pâinea și cerealele sunt gustări bune pentru școlari. Alege, în special, cereale integrale.

  • Pentru preșcolari: cel puțin 4 porții pe zi.
  • Școlari: minim 5 porții pe zi; cel puțin 6 pentru copiii mai mari
  • Exemple de mărime de porție: 1 brioșă mică; 1 felie medie de paine; 1 cană fulgi de porumb; 1/2 cană musli; 1/4 cană cereale fierte; 1 cană paste fierte; 1 cană de orez fiert; 2 biscuiți dulci simpli.
  1. Lapte și produse lactate

Acestea furnizează proteine ​​și calciu. După vârsta de 2 ani, introduceți treptat lapte și produse lactate cu un conținut scăzut de grăsimi.

  • Pentru preșcolari și școlari: cel puțin 2-3 porții pe zi.
  • Exemple de mărime de porție: 250ml lapte; 1 iaurt; 2 felii de brânză (40g); 2 linguri de înghețată (140 g).
  1. Carne și produse din carne, pui, fructe de mare, ouă și mazăre uscată, fasole și linte

Aceste alimente oferă proteine, vitamine și minerale, inclusiv fier și zinc.

  • Pentru preșcolari și școlari: cel puțin 1 porție pe zi.
  • Exemple de mărime de porție: 2 felii de carne fiartă (100g); 3/4 cană  de carne; 1 ou; 1 file de pește mediu; 3/4 cană fasole fiartă uscată; 1 pulpă de pui.

Trucuri pentru a-i „păcăli” pe copii să mănânce mai sănătos

  • Dacă nu preferă laptele, și are vârsta de peste 5 ani, preparați-i copilului…lapte albastru. E foarte simplu. Amestecați, la blender, 80 g affine, 60 ml lapte, 70 g iaurt simplu, 1 g esența de vanilie și 1 linguriță de miere. La final se strecoară și se bea.
  • Nu îi place brânza? Folosiți, la sandvișuri, brânză  Edam. Este știut faptul că brânza olandeză Edam este obținută din lapte de vacă parțial degresat și are un conținut scăzut de grăsimi (40%). De asemenea, branza Edam conține cu 14% mai mult calciu, în comparație cu brânza normal de vacă, explică nutriționistul Nikki Hart.
  • Folosiți, pentru sandvișuri, pâine din cereale integrale, bogată în fibre, în loc de pâine albă simplă. Dacă nu o agreează, îl puteți păcăli făcându-i un sandviș cu 1 felie de pâine integrală și 1 de pâine alba, în loc de sandvișuri doar din pâine alba.
  • Vă cere suc? Încercați cuburi de suc, puse într-un pahare cu apă, în locul paharelor mari de suc acidulat.
  • Înlocuiți chipsurile cu niște covrigei. Sunt mai sănătoși, nu conțin arome și nu atât de multe calorii ca și chipsurile.
  • Preparați-i acasă o plăcintă cu cartofi, în loc să-i cumpărați o plăcintă de la patiserie.
  • Puneți-i copilului, în pachețelul pentru școală, 1 biscuite cu cremă și 1 biscuite simplu, în locul a 2 biscuiți cu cremă.
  • Vrea ceva dulce? Luați-i un baton de musli simplu, în locul celor cu glazură de ciocolată sau iaurt.
  • În pachețelul pentru școală îi puteți pune și fructe, tăiate în bucăți mici, pentru a le face mai atrăgătoare și mai ușor de mâncat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *