Pulpele de broască și mirodeniile, principalele două produse din sectorul agro-alimentar iradiate în țările europene; o unitate de iradiere a fost aprobată și în România

Pulpele de broască și mirodeniile, principalele două alimente iradiate în țările europene; o unitate de iradiere a fost aprobată și în România

10.211 tone de alimente au fost tratate cu radiații ionizante, în perioada 2016 – 2017, în Uniunea Europeană, potrivit unui raport publicat pe siteul Comisiei Europene. Din cantitatea totală, 57% au fost pulpe de broască, iar 20,77% au fost ierburi aromatice uscate, mirodenii și condimente vegetale. Alte produse iradiate au fost: cereale, semințe, legume, fructe și produse preparate. Belgia și Olanda sunt țările unde au fost iradiate cele mai mari cantități.

În România există o singură unitate de iradiere aprobată de U.E., dar până în 2017 nu a fost pusă în funcțiune. Nu deținem date despre activitatea acestei unități după 2017.

În prezent, în UE există 24 de unități de iradiere. Două unități aprobate anterior au fost închise în 2015. Unitățile sunt situate în 14 state membre: cinci în Franța, patru în Germania, câte două în Bulgaria, în Țările de Jos și în Spania și câte una în Belgia, în Republica Cehă, în Croația, în Estonia, în Italia, în Ungaria, în Polonia, în România și în Regatul Unit. Dintre cele 14 state membre echipate cu unități de iradiere, Bulgaria, Italia, România și Regatul Unit nu au iradiat niciun produs alimentar în perioada vizată de raport.

Iradierea alimentelor este utilizată în scopuri sanitare și fitosanitare pentru uciderea bacteriilor (cum ar fi Salmonella, Campylobacter și E. coli) care pot cauza intoxicație alimentară și pentru a elimina organismele dăunătoare plantelor sau produselor din plante, cum ar fi insectele și alți dăunători. Ea este utilizată, de asemenea, pentru a întârzia coacerea fructelor, pentru a opri încolțirea sau germinarea legumelor (precum ceapa și cartofii) și, în cele din urmă, pentru a prelungi perioada de păstrare a produselor alimentare.

Iradierea produselor alimentare nu poate fi substituită manipulării corecte a acestora, iar produsele alimentare iradiate trebuie să fie în continuare refrigerate în mod adecvat și, după caz, preparate înainte de consum.

Inspectorii europeni prelevează anual eșantioane din produsele iradiate pentru a verifica doza de radiații absorbită, care nu trebuie să depășească un anumit nivel, fixat de autorități. Totodată, inspectorii verifică și etichetarea corectă a produselor radiate.

În perioada 2016 – 1017, au fost verificate 11.162 de probe, fiind găsite neconforme 87 de probe. În România au fost prelevate 800 de probe, din produsele comercializate, din care 5 s-au dovedit neconforme. Cele mai multe probe au fost prelevate în Germania, 6215, din care 34 s-au dovedit neconforme.

În conformitate cu articolul 6 din Directiva 1999/2/CE, toate produsele alimentare iradiate sau toate ingredientele alimentare iradiate ale unui produs alimentar compus trebuie să fie etichetate cu mențiunea „tratat prin ionizare” sau „tratat cu radiații ionizante”.

sursă cover foto Viktor Smith/pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *