Foto: Restaurant „Pie and mash”/ Benidorm
Un preparat esenţial în gastronomia britanică, “pie and mash” (plăcintă cu piure) se află în centrul unei campanii menite să facă din el o denumire protejată, la fel ca şampania sau parmezanul, informează AFP, transmite Agerpres.
Într-un restaurant “Pie and mash shop” din estul Londrei, comenzile se succed cu rapiditate şi arată la fel: aici nu există meniu, ci doar un singur fel de mâncare. O plăcintă cu carne tocată de vită şi o lingură de piure de cartofi. Totul este stropit cu un sos de pătrunjel, numit lichior.
Restaurantul G Kelly serveşte un flux constant de clienţi care caută o masă simplă şi ieftină (în medie de cinci lire sterline sau şase euro).
Originar din zona docurilor din Londra, acest fel de mâncare, popular iniţial în rândul muncitorilor, a devenit un element de bază al meselor din Regatul Unit.
Popularitatea sa este atât de mare, încât un deputat conservator, Richard Holden, doreşte să facă din el o denumire protejată
Un proiect de lege în acest sens a fost depus în Parlamentul de la Londra la sfârşitul anului 2024 şi a primit sprijinul a aproximativ zece deputaţi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
“Era şi timpul!”, se entuziasmează Daniel Terrance între două înghiţituri de plăcintă, a treia din această săptămână.
Acest electrician în vârstă de 39 de ani, care îşi savurează mâncarea asezonată cu o garnitură tradiţională de anghilă în jeleu, spune că nu se poate sătura de acest preparat.
Deşi gastronomia engleză are încă o reputaţie proastă, în special printre francezi, susţinătorii preparatului “pie and mash”, despre care se crede că îşi are originea în secolul al XIX-lea, sunt ferm convinşi că acesta are o şansă reală de a obţine statutul de denumire protejată.
Următorul pas este aprobarea reţetei de către Ministerul Mediului, Alimentaţiei şi Afacerilor Rurale (DEFRA) pentru a obţine eticheta “Specialitate tradiţională garantată” (STG).
Această etichetă protejează din punct de vedere juridic reţetele tradiţionale, dar diferă de etichetele acordate unor alimente precum şunca de Parma prin faptul că autorizează producerea lor în afara unei zone geografice precise.
Neil Vening, proprietarul restaurantului G Kelly, speră că eticheta va împiedica supermarketurile să producă şi să vândă plăcinte de calitate inferioară.
“Ar fi un atac la adresa marelui nostru patrimoniu”, a declarat Neil Vening, în vârstă de 33 de ani, arătând fotografii alb-negru cu membrii familiei sale şi personalul angajat, în jurul magazinului fondat de George Kelly în 1939.
Victimă a evoluţiei sociale
Însă comerţul cu amănuntul nu reprezintă singurul pericol. Evoluţia socială din estul Londrei a afectat acest fel de mâncare, unii dintre noii veniţi preferând cafelele cu lapte de ovăz sau chiflele din aluat fermentat. Mai multe magazine au fost nevoite să se închidă.
Dar pentru clienţii obişnuiţi, nostalgia se află în centrul acestei experienţe gastronomice.
“Mie îmi plac schimbările, dar nu tuturor le plac”, a declarat Leanne Black, care lucrează la G Kelly de 14 ani. Această femeie în vârstă de 45 de ani, originară din estul Londrei, spune că mulţi dintre clienţii ei apreciază localul pentru că este reconfortant.
“Nu este vorba doar despre mâncare. Unii oameni au impresia că, afară, lumea s-a schimbat atât de mult, iar atunci când ei vin aici, parcă se întorc în timp”, a declarat ea. “Este vorba şi despre mirosul specific, mesele, marmura rece, gresia de aici”, a adăugat ea.
Neil Vening susţine că restaurantul său se bucură de o recrudescenţă a numărului de vizitatori, determinată de noii veniţi în zonă şi de turişti.
În acelaşi timp, foştii locuitori din estul Londrei, care s-au mutat în alte zone, au luat cu ei acest preparat culinar. Ca urmare, zeci de restaurante “pie and mash” au apărut de acum în afara Londrei.
