Sursa foto: Profi Mămăliga cu „lapce fiert”, mămăliga cu brânză și papă, mămăliga „tocșită” și, ca desert, prăjitura de mălai făceau parte, în trecutul nu foarte îndepărtat, din alimentația de bază a localnicilor din comuna Sânpetru de Câmpie, situată în Câmpia Transilvaniei, la circa 40 de kilometri de Târgu Mureș, transmite Agerpres.
Alimentația sânpetrenilor era formată din mese cu mai puține grăsimi și cu mult mai sănătoase decât cele din zilele noastre. „Dimineața: mămăligă cu ‘lapce fiert’, mămăligă cu brânză și papă. Mămăliga ‘tocșită’ se prepară astfel: într-o cratiță, unde se punea puțin ulei, se punea un strat de mămăligă, apoi un strat de brânză, în total 3-4 straturi, se lasă la foc moale, până ce brânza începea să se topească. În unele zone, mămăliga ‘tocșită’ se mai numește ‘topcit’ sau ‘pătură’. La amiază se servea o ‘zamă’, adică o ciorbă cu sau fără carne, iar seara mămăligă ‘cu ce dă Dumnezeu’. Pe timp de iarnă, când zilele erau mai scurte, se serveau, de obicei, două mese: prima la orele 9.00 – 10.00, iar a doua la orele 16.00 – 17.00. În zilele de miercuri și vineri și uneori și în posturile mari se postea de la mic la mare. Se găteau mâncăruri fără carne: baraboi în laboș (cartofi la tigaie – n.r.), borș de baraboi ‘în pielea lui’, borș de fasole, cureci pârgălit (varză călită – n.r.), tocană de ceapă, compot de prune uscate sau de corobețe (fructe tăiate felii și puse la uscat – n.r.). Pe timpul iernii se mai consuma păsat cu ‘lapce’ sau cu brânză”, ne-a declarat profesorul Mihai Teodor Nașca, un pasionat culegător de folclor din zonă.
Vestea bună, ne spune profesorul, este că mulți localnici încep să se reîntoarcă la vechile tradiții culinare, în special în posturile de peste an, întrucât există foarte multe rețete care pot fi adaptate.
„Gălușcele, așa cum li se spune sarmalelor în Sânpetru, se preparau din păsat. Păsatul era spălat, în mai multe ape, apoi era pus într-o cratiță, unde se pârgălea în puțin ulei și ceapă tocată. Acest preparat se așeza în frunze de varză, adăugându-se și o bucățică de slănină, dacă nu era post. Se așezau într-o oală mare și se dădeau la un foc potolit. Cine dispunea mai pune în oală un os afumat sau o bucată de chișcă, ce dădeau un gust foarte bun sarmalelor. Se consuma carne, dar nu în cantitățile de azi. O familie tăia un singur porc pe care găzdoaia trebuia să-l repartizeze (împartă) în așa fel încât să ajungă până pe la secerat. În perioada cotelor, în loc de pâine se consuma mălai. Existau femei care preparau mălai copt în cuptor, nu știm dacă se mai prepară astăzi”, a subliniat Mihai Teodor Nașca.
Pâinea se prepara din făină de la „pceatră”, adică din făină neagră, iar pentru o familie numeroasă, femeia făcea de două ori pe săptămână în cuptor.
„Când timpul îi permitea, femeia făcea palanețe cu ceapă, varză, mere, prune, urdă, brânză, silvoiz (dulceață de prune). De multe ori, în lipsa pâinii se mâncau palanețe ‘dulț’ sau de post. Cele ‘dulț’ se preparau din făină, lapte, brânză și zahăr. Se făcea o cocă, se tăia bucăți, apoi cu sucitorul se întindeau pe masă. Erau coapte pe plita de la ‘ficeu’ (sobă – n.r.). Cele de post nu conțineau lapte. Carne se consuma în zilele de sărbătoare și în perioada muncilor agricole de peste vară. Mâncarea țăranului la câmp era formată din: slănină, brânză, ouă fierte, ceapă și pâine. Postul se ținea de către cei bătrâni și, așa cum se știe, duceau postul cu una – două cupe de oloi (ulei – n.r.)”, a susținut profesorul.
Printre mâncărurile specifice zonei, în perioada verii, când majoritatea locuitorilor erau angrenați în munca de la câmp, mâncarea de bază era „zama”, denumirea populară pentru ciorbe și supe.
„Pentru munca la câmp, în straiță se punea după starea materială a fiecăruia: pâine, mălai, slănină, brânză sau ceapă. La masa de amiază se servea ‘urechiuși în borș’ sau altă ciorbă, iar seara, mămăligă cu tocană de baraboi sau cu lapte și papă (omletă). Când aceste produse lipseau, gospodina prepara un mujdei de usturoi, care se servea tot cu mămăligă. Tot în acest sezon se preparau ciorbe de șălate (salată), de fasole sau de lobode. Miercurea și vinerea se gătea doar mâncare de post fără grăsime și carne animală. Cel mai gustos era ‘borșul în pielea lui’. Acesta era preparat din cartofi la care se adăugau legume, borș natural, mujdei de usturoi, piper sau ardei iute. Era cu siguranță o mâncare destul de picantă. Cine își permitea adăuga în acest borș și 1-2 linguri de ulei. Duminica se pregătea hurez, o supă din pui sau găină, la care se adăuga ‘pătură de casă’, paste făinoase făcute în casă, tăiate în pătrățele mai mici. Felul doi se servea foarte rar și consta de regulă din carne fiartă sau friptă, la care se adăuga o garnitură de cartofi și sos făcut din suc de roșii”, a precizat Mihai Teodor Nașca.
Pentru desert, oamenii locului preferau prăjitura de mălai, care se face și astăzi, atât varianta de post, cât și cea de dulce.
Prăjitura din făină de porumb, specifică zonei Transilvaniei, poate fi preparată atât pentru zilele de post, cât și pentru perioadele când se mănâncă “de dulce”, fiind mereu un desert delicios și aspectuos.
„Prăjitura de mălai este o tradiție în bucătăria ardelenească. Se sparg ouăle într-un bol și se adaugă un pic de sare peste ele, apoi zahărul. Se amestecă bine până când compoziția devine spumoasă și aproape își triplează volumul. Apoi adaug câte un pic de ulei, în timp ce continui să amestec, pentru omogenizarea compoziției, adaug coajă de lămâie sau portocală răzuită foarte fin, atunci când am. Se amestecă praful de copt cu iaurt sau smântână și se adaugă amestecul în compoziția pentru prăjitură. După omogenizare, se adaugă treptat mălaiul, apoi făina trecută prin sită. Se amestecă bine pentru a obține o compoziție foarte cremoasă. Pentru o porție sunt necesare patru ouă, 200 grame de zahăr, 400 grame de iaurt sau smântână, dar se poate folosi brânză, 200 ml de ulei, 150 grame de mălai măcinat bine, 150 grame de făină albă”, a arătat Elena Gheorghiță, o gospodină din satul Dâmbu, comuna Sânpetru de Câmpie.
Pentru varianta de post a prăjiturii se renunță la ouă și smântână sau brânză și se poate introduce margarina.
