Localnicii din comuna Sânpetru de Câmpie sunt pregătiţi să deschidă puncte gastronomice locale, după succesul mediatic pe care îl înregistrează ghegheţii, cum îi mai spun localnicii, floare identificată de specialişti ca fiind ruscuţa sau ruşcuţa de primăvară (Adonis vernalis), care atrage tot mai mulţi turişti în zonă, transmite Agerpres.
Ruscuţa sau ruşcuţa de primăvară este o plantă erbacee perenă, cunoscută sub mai multe denumiri populare, cum ar fi ghegheţi, gheghiţei, floarea-Paştelui, bulbuc, buruiana-calului, buruiană de talan, dediţei galbeni, scânteiţă etc, şi împresoară an de an Dealul Clejiei din Sânpetru de Câmpie, spectacolul galben fiind deliciul publicului de doi ani încoace.
Întrucât mulţi turişti ar dori să petreacă măcar o zi în zonă, oamenii au anunţat că îşi vor deschide casele pentru cei care doresc să mănânce tradiţional, mai ales că efortul nu e unul deosebit, întrucât săptămânal cuptoarele localnicilor produc sute de palaneţe, un produs extrem de popular în zonă, dar şi pâine pe vatră şi numeroase mâncăruri tradiţionale.
„E un loc binecuvântat de Dumnezeu şi oamenii de aici au de toate. Palaneţul este un simbol local. Avem şi un sat care are o afinitate deosebită faţă de el, Tuşin, căruia i se mai spune Satul Palaneţului. Cred că e un punct de sprijin a ceea ce înseamnă autenticitatea şi tot ceea ce ţine de amprenta noastră. Putem ieşi în evidenţă faţă de alte comunităţi. Cu pâine şi cu sare îi primim aici, dar mai ales cu palaneţe. Palaneţul trebuie să aibă o umplutură bună, se face şi rapid, iar calitatea mâncării făcută la noi e una net superioară faţă de ce găsim în altă parte. Şi militez mult pe circuitul scurt, adică ce producem aici, carne, brânză, legume să le putem desface aici. Cred că ăsta e viitorul statului românesc şi cu siguranţă lucrurile merg într-o direcţie bună”, a declarat primarul din Sânpetru de Câmpie, Spiru Şerban Crăciun.
Edilul spune că palaneţul de aici nu poate fi comparat cu nimic altceva, fiindcă făina din grâul care se cultivă pe aceste terenuri este mai aparte de grâul cultivat în alte zone, iar laptele din care se face brânza este ecologic.
„Grâul nu poate fi comparat cu al altui sat, iar vegetaţia păşunilor noastre duce la un lapte de foarte bună calitate, atât al vacilor, cât şi al oilor, aşa că avem şi o brânză de bună calitate. Grăsimea brânzei pătrunde în moleculele de aluat şi de acolo vine unicitatea unui palaneţ de Sânpetru. Deci e ceva specific din punctul ăsta de vedere şi este ceva al nostru, nu ni-l poate lua nimeni”, a arătat Spiru Şerban Crăciun.
El spune că un profesor din sat lucrează la culegerea unor poveşti despre ghegheţii care împresoară în fiecare primăvară anumite păşuni, că au fost făcute primele demersuri pentru înfiinţrea unei rezervaţii naturale de ‘bujori galbeni de stepă’, cum îi numeşte el, după modelul celei de la Zau de Câmpie, unde bujorul de stepă, de culoare roşie-sângerie, a devenit celebru în lume.
Până atunci însă, ne spune primarul, turiştii vor putea vizita ghegheţeii şi vor avea ocazia de a savura gastronomia locală, întrucât femeile din Sânpetru de Câmpie sunt mari gospodine.
„La Tuşin, dar şi în celelalte sate, cum e Dâmbu, Sângeorgiu de Câmpie, Bârlibaş sau Satu Nou, palaneţele se fac atât de des pe cât se spun rugăciunile, adică zilnic. La noi se fac palaneţele doar pe vatră, sunt umplute cu brânză de vacă, urdă sau varză călită. De când sunt primar, mulţi au venit cu tot felul de idei, cu trasee de biciclişti, spidermeni şi mascaţi. Însă noi ne-am gândit să punem în valoare oamenii locului şi să arătăm frumosul celor care vor să ne calce pragul. Avem un cojocar care face cojoace de ciobani, care încă munceşte, avem stâne cu oi, unde se prelucrează laptele în mod tradiţional, avem ghegheţeii sau bujorul galben de stepă, cum îl alintăm noi, pe care alţii nu-l au, avem bucătăria noastră, adică palaneţele, pâinea pe vatră, zacusca şi tot ce ţine de cultivarea pământului nostru, fiindcă suntem în Câmpia Transilvaniei şi Dumnezeu ne-a dat în dar cel mai bun teren agricol”, a afirmat primarul.
Pentru a intra în contact cu ospitalitatea din Sânpetru de Câmpie am oprit în satul Dâmbu, la familia Gheorghiţă, care s-a arătat dispusă să înceapă demersurile pentru deschiderea unui punct gastronomic local şi să primească turiştii.
Aici, Ioan Gheorghiţă îşi ajuta soţia, Elena, care tocmai scotea palaneţele din cuptor şi pregătea, în paralel, o tocană tradiţională de găină, care se serveşte, obligatoriu, cu mămăligă şi castraveţi muraţi. La reuşita acestei mese pentru turişti – care nu avea nimic în plus faţă de modul tradiţional în care familia serveşte masa – contribuia şi sora lui Ioan Gheorghiţă, Olimpia Suciachi (de 78 ani), şi două nepoate.
Fireşte că, pe lângă bucatele tradiţionale puse pe masă, familia Gheorghiţă îşi încântă oaspeţii cu amintiri despre satul de altădată, despre copilărie şi tradiţii, dar nu înainte de a rosti rugăciunea „Tatăl Nostru”, în semn de recunoştinţă pentru masa bogată.
„La palaneţe folosim doar atât: făină, drojdie, sare şi apă şi le umplem cu varză, ceapă prăjită – atunci când le facem de post -, le mai umplem cu brânză cu sau o combinaţie de brânză cu ceapă verde sau cu urdă. De exemplu, astăzi am frământat la o oră mai târzie. Dar când facem pentru Paşti, frământ la ora 6,00 dimineaţa, iar până la 7,00, până dospeşte aluatul, e gata şi cuptorul. Contribuie şi bărbatul, eu am noroc că e acasă fiindcă e pensionar. Când frământ pentru palaneţe, bărbatul mai adaugă apă, iar până sunt gata pregătite palaneţele, el merge şi arde cuptorul. Coacem în cuptor în fiecare săptămână, indiferent că-i spre sfârşitul săptămânii sau în cursul săptămânii. Fac o pâine mare şi două palaneţe. Dacă-i miercuri sau spre vineri, le fac de post”, ne spune Elena Gheorghiţă.
La fel ca familia Gheorghiţă, şi alţi localnici fac săptămânal pâine şi palaneţe în cuptorul cu lemne, întrucât, ne spune Olimpia Suciachi, majoritatea au copii la oraş şi obişnuiesc să îi răsfeţe cu bucate tradiţionale.
Gazdele noastre ne spun că, potrivit tradiţiei, tocana de găină sau de pui se făcea înainte doar sâmbăta, pentru a fi servită duminica, după slujba de la biserică, atunci când se făcea mămăliga proaspătă.
Inclusiv servirea acesteia la masă impunea nişte reguli: jumara mai mare (bucata mai săţioasă şi bogată din carnea puiului sau găinii – n.r.) îi era pusă în farfurie bărbatului, fiindcă el făcea treburile grele ale gospodăriei. Apoi urmau bătrânii, copiii, iar cele mai mici şi mai puţin suculente părţi, cum ar fi labele sau aripile, îi reveneau gospodinei şi asta doar dacă fiecare copil avea deja jumara lui în farfurie.
Elena Gheorghiţă ne spune că tocana de găină nu mai e tocană autentică dacă îi adaugi smântână la sos, “fiindcă smântâna îi schimbă gustul”, aşa că e obligatoriu ca sosul să fie făcut cu lapte, dacă doreşti o tocană gustoasă.
Profesorul Mihai Teodor Naşca, care ne-a însoţit, crescut în satul vecin, la Bârlibaş, unde avea şi bunicii, a precizat că, în ciuda devotamentului gospodinei – care nu percepea deloc ca pe un sacrificiu faptul că ea se mulţumea cu labele picioarelor, ci, dimpotrivă, privea ca pe o binecuvântare faptul că mâncarea a ajuns la întreaga familie – bucuria cea mare a copiilor era sosul tocanei. Un sos făcut din lapte şi o lingură de făină, care lua gustul găinii şi al pătrunjelului proaspăt, adăugat chiar la final.
Secretul unei tocăniţe de găină cu un gust extraordinar, ne spun gazdele noastre, este untura de porc în care se căleşte ceapa, după care urmează să fie pusă carnea de găină. Membrii familiei Gheorghiţă din satul Dâmbu susţin că tocana de găină poate fi servită şi cu pâine de casă, fiindcă e la fel de gustoasă, mai ales că sunt persoane care “se feresc să mânce mămăligă”.
Profesorul Mihai Teodor Naşca, un pasionat culegător de folclor, a precizat că la Sânpetru de Câmpie se mănâncă bine şi gustos, fiindcă oamenii au moştenit o tradiţie culinară deosebită.
„Duminica se mai pregătea hurez, o supă din pui sau găină, la care se adăuga ‘pătură de casă’ – paste făinoase făcute în casă – tăiată în pătrăţele mai mici. Felul doi se servea foarte rar şi consta, de regulă, din carne fiartă sau friptă, la care se adăuga o garnitură de cartofi şi sos făcut din suc de roşii. Sau tocana de găină. Tot la noi se mai făcea borşul de casă, care se prepara în felul următor: se lua o oală din lut în care se punea o cupă de tărâţe din grâu, peste care se turna o anumită cantitate de apă călduţă. În câteva zile această compoziţie fermenta şi putea fi folosită la prepararea diferitelor ciorbe. La una sau două săptămâni, tărâţele fermentate, numite şi huşte, erau înlocuite, borşul fiind împrospătat. Huştele mai erau folosite ca şi medicamente în cazul unor luxaţii”, a spus Mihai Naşca.
Iarna, spune profesorul, se serveau de obicei două mese, deoarece şi ziua era mai scurtă: prima la orele 9:30 – 10:00, iar a doua la orele 16:00 – 17:00.
„Alimentul de bază era mămăliga, care se servea cu lapte, brânză, papă, fasole frecată, silvoiz (dulceaţă de prune – n.r.), tocană de cartofi cu carne de porc. Se consuma, de asemenea, păsat cu lapte sau cu brânză. În zilele de post se prepara compot din prune uscate sau corobeţe – bucăţi de mere înşirate şi uscate de vara. Mâncatul slăninii începea odată cu cântatul cucului, adică primăvara, slănina fiind consumată cu precădere la munca câmpului. Majoritatea gospodarilor tăiau un singur porc şi foarte rar câte doi”, a mai arătat Mihai Teodor Naşca.
Postul Crăciunului sau al Paştelui se ţinea cu unul sau doi litri de ulei, oamenii mâncând mult mai ecologic şi dietetic decât în zilele noastre.
„Astăzi, mâncarea procesată şi semiprocesată, aditivii alimentari sau sosurile au pătruns în bucătăria tradiţională alături de legume mai puţin uzitate şi au denaturat un pic gătitul natural şi gustul natural al mâncării. Însă există familii care nu au abandonat tradiţia culinară şi gătesc aşa cum o făceau părinţii şi bunicii lor”, a precizat el.
În judeţul Mureş există acreditate doar două Puncte Gastronomice Locale, unul la Ibăneşti Pădure, în Munţii Gurghiu, pe traseul Via Transilvanica, şi unul la Viişoara, în zona care era cândva populată de saşi, iar din acest motiv cel puţin două comune de pe Câmpia Transilvaniei, Sânpetru de Câmpie şi Râciu, au început demersuri pentru promovarea gastronomiei locale.
Sursa foto: Wikimedia Commons/Grzegorz Pietrzak
