Statisticile relevă că pâinea pe care o cumpărăr românii din hypermarket e fabricată din aluat congelat adus din import, în timp ce țara noastră exportă milioane de tone de grâu.
În realitate, sectorul de morărit și panificație, deși a regresat prin închiderea unor unități, este încă activ în România. Liviu Stanimir lucrează 1000 de ha de teren agricol în comuna Jilavele din județul Ialomița. A preluat afacerea de la tatăl său care continuă, însă, să-i dea sfaturi și să-l susțină. O parte din producția de grâu este măcinată la moara proprie, construită de la zero. Câteva brutării din zonă se aprovizionează cu făină de la moara familiei Stanimir.
O parte din făina albă ajunge însă la covrigăria din Urziceni: ”Am vândut azi 1400 de covrigi și nu pot să spun că e una din cele mai bune zile. Au început niște lucrări edilitare și excavatoarele au săpat șanțul chiar prin fața magazinului, dar clienții tot au venit să cumpere covrigi calzi”.
Seceta extremă din toamna anului 2019 și din anul acesta a compromis toate culturile agricole din ferma familiei Stanimir. Fermierii au fost nevoiți să are 200 de ha de grâu uscat, iar de pe cele 200 de ha păstrate, abia au strâns o producție de 1 tonă/ha, în condițiile în care în ani buni au obținut 6-7 tone.
Dispun însă de suficiente rezerve de grâu, depozitate în silozuri proprii, astfel încât clienților din Urziceni să nu le lipsească covrigii calzi, cu sare și mac.
Domnule Stanimir
Am macinat in luna august 2021 2 saci de grau la moara dumneavoastra (de fapt am dat graul si mi s-a dat faina si tarate).
Am descarcat faina din saci in galeti de plastic cu capace etanse. cand am desfacut in octombrie o galeata pentru a face paine si prajituri am gasit deasupra fainii si in interior foarte multe gargarite iar faina devenise negricioasa. Am cernut niste faina si am incercat sa fac PAINE. aceasta era de nemancat si mirosea urat. Am aruncat toata faina .
Cred ca in afara de faptul ca va faceti reclama cu covrigaria din Urziceni ar trebui sa luati masuri de curatare si deratizare a silozurilor in care depozitati graul pentru a nu mai pacali oamenii care vin la moara dumneavoastrasi va aduc grau bun pentru ca sunt verificati toti sacii cu grau de catre oamenii dumneavoastra si nu primesc grau care nu le convine.
Astept raspunsul dumneavoastra inainte de a va face reclama defavorabila pe retelele de socializare si a ma adresa Protectiei Consumatorului.