Comisia europeană ia măsuri pentru a face lumină pe piața alimentelor

ATENȚIE FERMIERI! Cum trebuie să procedați ca să depuneți la APIA cererea unică de plată ATENȚIE FERMIERI! Cum trebuie să procedați ca să depuneți la APIA cererea unică de plată

Fermierii sunt mai mereu nemulțumiți de prețurile primite de la comercianți pentru produsele lor. Procesatorii se plâng, de asemenea, că marile magazine oferă prețuri mici pentru marfa livrată. Ei bine, chiar și retailerii reclamă că statul impune taxe atât de mari, încât sunt nevoiți să crească prețurile, în defavoarea puterii de cumpărare a consumatorilor. Cum se formează prețurile de-a lungul lanțului alimentar? Sunt stabilite transparent și corect? Comisia Europeană a decis să facă lumină: o serie de măsuri convenite deja cu statele membre vor fi aplicate în curând pentru a spori gradul de transparență al procesului de formare a prețurilor de-a lungul lanțului alimentar.

Statele membre și-au asumat recent monitorizarea prețurilor de-a lungul lanțului alimentar și transmiterea acestor informații către bazele de date ale Comisiei Europene. Fermierii vor putea afla mai ușor, consultând https://agridata.ec.europa.eu și Observatoarele europene ale laptelui, cărnii și cerealelor, care sunt prețurile în piața reală. Forul european va lua apoi decizii pentru a spori rentabilitatea afacerilor agro-alimentare și a limita povara administrativă.

”Există o mulțime de informații despre producția agricolă, despre volumul producției și cantitățile comercializate, dar sunt puține informațiile despre prețurile oferite în piața reală, în relațiile comerciale dintre fermieri și procesatori, dintre aceștia și retaileri. Deseori, fermierii sunt dezavantajați în tranzacțiile efectuate”, precizează un comunicat al Comisiei Europene publicat în 11 septembrie pe siteul instituției.

Măsurile vor fi aplicate, deocamdată, în sectorul cărnii, laptelui, vinului, cerealelor, semințelor și culturilor proteice, uleiului de măsline și zahărului.

Un sondaj de opinie realizat la nivelul UE și publicat în februarie 2018 relevă că 88% din respondenți consideră că este importantă consolidarea rolului fermierilor în lanțul de aprovizionare cu alimente. În urma consultării publice din 2017, 96% din respondenți au fost de acord că îmbunătățirea poziției agricultorilor în lanțul valoric ar trebui să fie un obiectiv al politicii agricole comune a UE.


Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *