foto: Facebook/Tudor Duica „Romano-catolicii, armeano-catolicii, reformații (calvinii), evanghelicii (luteranii) și unitarienii evanghelici sărbătoresc astăzi Paștele. Vorbim de comunitățile etnice maghiare, armenești, săsești și șvăbești, poloneze, ceho-slovace, croate și carașovene, bulgaro-catolice, precum și unele comunități de romi (romano-catolice, reformate sau luterane). Există și câteva sute de mii de ceangăi și români romano-catolici, mai ales în Moldova și Bucovina, dar și în Transilvania, Banat și București, care sărbătoresc tot acum Paștele”, notează pe pagina sa de facebook, Tudor Duică, un promotor activ al valorilor culturale transilvane.
„În comunitățile săsești, Paștele este pregătit cu săptămâni înainte, cu perioada de post- Fastenzeit și cu tradiții nenumărate și vechi, multe din ele preluate și de maghiari, români sau romi.
Sâmbăta se pregătesc bunătățile, de pe masă nelipsind cozonacul şi hencleşul, prăjitură tradiţională săsească făcută la toate sărbătorile mari. Nu se face gușiță (drob) de miel, ca la români, în schimb se prepară miel umplut cu o compoziţie asemănătoare celei pentru gușiță.
Slujba are loc chiar în ziua de Paşti, duminica de la ora 10 dimineaţa. Când se trezesc, copiii sași merg în grădină să caute ouăle, să vadă unde le-a ascuns iepuraşul.
Obiceiul stropitului a fost respectat cu sfințenie sute de ani. Copiii și adolescenții primeau ouă vopsite. Cei mari erau aşteptaţi de fete și primeau prăjituri, Strietzel (un fel de cozonac foarte gustos), un lichior sau o pălincă bună.
Un obicei interesant, din Sibiu/Hermannstadt/Nagyszeben, este cel al ‘recruţilor’, tineri de 18-19 ani care urmau să plece în armată. După masa de Paşti, obligatoriu în familie, feciorii plecau prin sate şi adunau de la săteni ouă crude. Lunea, ouăle crude erau aşezate în iarbă, la o anumită distanţă unul de altul. Din ceata de feciori, viitori soldați, erau aleşi doi băieţi, unul să aducă pe rând la coş fiecare ou, iar un altul să alerge pe o anumită distanţă. Fiecare avea câte un grup de susţinători.
Câştigătorul era sărbătorit, aruncat în sus, iar seara se organiza Balul Recruţilor, unde se pregătea celebra «paparadă» din ouăle adunate la concurs. Feciorii aduceau vin și palincă şi fiecare băiat invitat aducea o fată.
Un obicei păstrat în comunităţile de maghiari, de pe Valea Nirajului/Nyárád/Niersch, este cel al împodobirii bradului cu ocazia Paştelui. Tinerii maghiari se adună în grupuri, merg în pădure şi adună crengi de brad. Le aduc în sat, le împodobesc cu panglici colorate şi, după lăsarea întunericului, le agaţă la porţile fetelor de măritat. Fetele mai frumoase au mai multe crengi de brad la poartă. Se spune, că fiecare fată care nu s-a căsătorit trebuie să primească crengi de brad, pentru a se mărita. Tinerele pândesc toată noaptea, să vadă cine anume le-a adus bradul, pentru ca, a doua zi să-l răsplătească așa cum se cuvine.
Stropitul la maghiarii ardeleni este o tradiție foarte importantă. De obicei, bărbații spun o urare în versuri.
‘Am fost într-o pădure verde
Am văzut o viorea albastră
Care stătea să se ofilească?
Îmi dați voie s-o stropesc?’
Originalul din limba maghiară:
‘Zöld erdőben jártam,
Kék ibolyát láttam,
El akart hervadni,
Szabad-e locsolni?’
Stropitorii sunt răsplătiți cu ouă roșii, cozonac, vin și pălincă.
Obiceiul stropitului este practicat de toate comunitățile etnice din Transilvania, Banat sau Părțile Ungurene/Partium, preluat fiind de maghiari și români de la sași, cei cu care au conviețuit împreună de circa 800 de ani…
Vestit în comunităţile de romi, Şah Hai Mas-ul (un ciolan de porc mai mare şi două aripi de curcan sau de găină) se prepară din timpuri străvechi, din perioadele în care aceştia trăiau în corturi şi se mutau dintr-o localitate în alta. Pentru că nu aveau bucătărie şi nu puteau găti foarte des, atunci când se opreau undeva făceau în ceaune preparatul extrem de consistent şi hrănitor din care, dacă mâncau o dată, se săturau.
O altă reţetă păstrată, din generaţie în generaţie, în familiile de romi este săviacul, o plăcintă delicioasă cu brânză telemea. Ambele mâncăruri se prepară și cu ocazia Paștilor”, scrie Tudor Duică.
