ANPC: Amenzi de 2,5 milioane de lei, aplicate unor comercianţi de produse congelate, inclusiv îngheţată. În neregulă, 466 din 540 comercianți controlați

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi de 2,5 milioane de lei unor comercianţi de produse congelate, inclusiv îngheţată, şi au oprit de la comercializare peste 27 de tone de astfel de produse alimentare improprii consumului uman.

Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) remis Agerpres, acţiunile de control s-au desfăşurat în perioada 12 – 23 august 2024 la 540 de operatori economici, iar în cazul a 466 dintre aceştia au fost constatate deficienţe.

Totodată, a fost verificată o cantitate de peste 50 de tone produse alimentare congelate, din care circa 34 de tone nu se încadrau în prevederile legale în vigoare. Inspectorii ANPC au verificat modul de respectare a prevederilor legale în domeniu referitoare la conformitatea, comercializarea şi modul de etichetare al produselor alimentare comercializate sub formă congelată, inclusive a îngheţatei, la nivelul întregii ţări.

Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat 440 amenzi contravenţionale în valoare de peste 2,5 milioane lei, 130 de avertismente, oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a peste 27 de tone de produse alimentare congelate improprii consumului uman, în valoare de aproximativ 270.000 lei şi oprirea temporară de la comercializare a circa 3,5 tone produse alimentare congelate, până la remedierea neconformităţilor constatate.

„Toţi consumatorii trebuie să manifeste atenţie deosebită, în momentul în care cumpără produse alimentare congelate, inclusiv îngheţată, la ambalajele murdare, deteriorate sau care nu sunt închise etanş şi nu asigură salubritatea produsului. De asemenea, foarte importantă este verificarea de către consumatori, pe ambalaj, a datei durabilităţii minimale. Pentru a nu le fi afectată sănătatea, trebuie să refuze produsele pe eticheta cărora aceasta lipseşte sau este modificată ori depăşită”, a declarat Sebastian Hotca, preşedinte interimar al ANPC.

Ce nereguli au găsit inspectorii

Dintre cele mai frecvente abateri sunt menţionate: comercializarea unor produse congelate cu modificări organoleptice (acumulări de gheaţă în interiorul ambalajului, cu arsuri de congelare, devidate, cu stare termică modificată – decongelate), comercializarea unor produse alimentare congelate fără elemente de identificare şi caracterizare, comercializarea unor produse alimentare congelate cu data durabilităţii minimale depăşită, comercializarea unor produse alimentare congelate în ambalaje deteriorate, rupte, care nu asigurau etanşeitatea.

Inspectorii ANPC au mai constatat: lipsa informaţiilor obligatorii, la locul de comercializare a produselor congelate (menţionarea ingredientelor alergene, traducerea în limba română a elementelor de pe etichetă, lipsa înscrierii cantităţii nete, înscrierea eronată a datei durabilităţii minimale, lipsa înscrierii ţării de origine etc.), neconcordanţe între menţiunile de pe eticheta produsului şi cea de la raft, neconcordanţe între preţul produsului de la raft şi cel de la casa de maarcat, nerespectarea temperaturii de congelare (-18 grade C), impusă de producători, nerespectarea condiţiilor de depozitare.

Pe lista de nereguli constatate se mai află: utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate sau deteriorate, abateri privind afişarea preţului (lipsa afişării preţului, a preţului pe unitatea de măsură sau afişarea acestuia în mod greu lizibil), nerespectarea regimului promoţiilor (lipsa specificării perioadei de promoţie, a indicării preţului vechi etc.), utilizarea unor mijloace de cântărire neverificate metrologic sau cu verificarea metrologică depăşită, comercializarea produselor alimentare congelate într-un spaţiu neautorizat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *