Gradul de colectare separată a deşeurilor reciclabile la nivelul mediului rural este de 8-12%, reiese din datele unui operator de salubritate din Buzău care asigură serviciul de colectare a deşeurilor în 30 de comune, informaţiile fiind prezentate cu prilejul lansării concursului “Juniorii reciclării”, la care vor lua parte 22.000 de elevi din judeţ, transmite Agerpres.
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) “Eco Buzău 2009” organizează, cu sprijinul Consiliului Judeţean, al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) şi RER Sud SA, concursul “Juniorii reciclării”, ce are drept scop promovarea şi beneficiile colectării separate a deşeurilor reciclabile de ambalaj (pet, sticlă, folie, hârtie, carton, doză) în rândul elevilor din ciclul primar şi gimnazial.
Concursul se desfăşoară în perioada 18 martie – 6 iunie pe două secţiuni, respectiv cea mai mare cantitate de deşeuri reciclabile colectată separat per elev, nu mai puţin de 150 de kilograme, şi cea mai mare cantitate de deşeuri reciclabile colectată separat de câte o unitate de învăţământ, dar nu mai puţin de 500 de kilograme.
“Copilul care va reuşi să aducă cât mai mult deşeu reciclabil la şcoală va câştiga o bicicletă, premiul doi este un tricou, locul trei o minge. Se aduc pet-uri, doze, carton, sticlă, toate acestea sunt predate profesorului din şcoală care se ocupă de acest lucru şi sunt depozitate în locurile amenajate special din şcoală”, a declarat, marţi, directorul ADI “Eco Buzău 2009”, Mircea Şendruc.
Potrivit organizatorilor, vor fi acordate 269 de premii, împărţite în câte 89 de biciclete, 89 de tricouri personalizate şi 89 de mingi sau seturi de badminton, plus încă două premii pentru promovarea unui mediu proactiv al sănătăţii şi mediului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
“Sărbătorim Ziua mondială a reciclării, astăzi, 18 martie. Încercăm să promovăm importanţa colectării selective a deşeurilor reciclabile şi nu putem să începem acest lucru decât cu cei mici. Aproximativ 22.000 elevi vor fi participanţi în acest proiect. Orice tip de activitate referitoare la reducerea deşeurilor nu poate să vină decât în întâmpinarea unei educaţii sănătoase în rândul copiilor. Sperăm ca rezultatele să fie unele pe care le dorim şi să promovăm educaţia reciclării în toate familiile din Buzău”, a precizat inspectorul general al ISJ Buzău, Daniela Palcău.
Potrivit RER Sud SA Buzău, societatea de salubritate care asigură colectarea deşeurilor în 30 de comune din judeţ şi în municipiul reşedinţă, procentul de colectare selectivă a deşeurilor reciclabile la nivelul localităţilor din mediul rural este redus.
“Gradul de colectare separată reprezintă procentul de reciclabile împărţit la cantitatea totală colectată. Indicatorul, conform legii, este de 23%. Din totalul deşeurilor generate de o localitate, deşeurile reciclabile sunt colectate într-un procent de 12-17%. La noi, la cele 30 de comune, procentul este diferenţiat, în municipiul Buzău depăşeşte, în celelalte comune se încadrează între 8-12%, nu stau foarte bine”, a atras atenţia directorul societăţii de salubritate RER Sud, Liviu Mocanu.
Concursul se desfăşoară în comunele membre ale ADI “Eco Buzău 2009” şi prevede ca, o dată pe săptămână, elevii din şcolile participante să aducă deşeuri reciclabile colectate separat la un punct special amenajat.