Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a dat amenzi în valoare de aproximativ 1,6 milioane de lei unor operatori economici din staţiunile şi zonele turistice, în urma controalelor realizate în perioada 15 – 21 decembrie 2025, transmite Agerpres. Instituţia a anunţat luni, printr-un comunicat, că a verificat activitatea a peste 470 de operatori economici.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
“Ca urmare a neconformităţilor constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancţiuni: 271 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 1,6 milioane de lei; 296 de avertismente; oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 65.000 lei; oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 73.000 lei; oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 8 operatori economici”, se arată în comunicat.
Principalele neconformităţi constatate au fost: produse cu data limită de consum depăşită, nerespectarea condiţiilor/temperaturilor de depozitare recomandate de producător, pentru produsele cu grad de perisabilitate ridicat (peşte, carne), produse de origine vegetală depreciate calitativ, cu depuneri de mucegaiuri, produse alimentare cu ambalaje depreciate, produse nealimentare fără elementele de identificare necesare stabilirii trasabilităţii, utilizarea echipamentelor/ustensilelor cu grad ridicat de uzură, cu depuneri grosiere de gheaţă, rugină, impurităţi, lipsa afişării preţurilor şi a altor informaţii necesare pentru consumatori şi lipsa menţionării ţării de provenienţă pentru produsele de origine vegetală.

foto: economedia.ro





