În perioada 24-26 octombrie 2025 te așteptăm la festivalul “Treasures of the East” pe care îl organizăm la Ramada Plaza Craiova.
Treasures of the East este mai mult decât un festival de vin: este un festival ce îmbină zilele dedicate profesioniștilor din lumea vinului cu o zi dedicată publicului.
Treasures of the East este:
Treasures of the East este un eveniment ce pune bazele unui festival regional de vinuri care atrage profesioniști din industria vinului din partea de sud-est a Europei (Ungaria, Serbia, Macedonia de Nord, Bulgaria, Republica Moldova), țări alături de care dorim să construim “o voce comună” și alături de care să facem cunoscute lumii vinurile și produsele Europei de Est.
Ne dorim să fie „un mini Prowein al Europei de Est”, până în prezent având confirmată participarea mai multor producători de vin din România, Republica Moldova și Bulgaria.
Concursuri: vin, bere & alte surprize
În premieră, festivalul aduce în atenția publicului mai multe concursuri.
Wines of the East & Beers of the East sunt doar două dintre surprizele pe care le pregătim.
Concursurile de vin și de bere sunt organizate în prezența unui Juriu specializat și vor avea loc în ziua dedicată profesioniștilor în domeniu, urmând ca rezultatele să se anunțe public ulterior.
În ziua dedicată publicului, sâmbătă, 25 octombrie, pregătim câteva surprize pentru cei ce vor vizita festivalul desfășurat la parterul hotelului Ramada Plaza Craiova. Vom reveni cu detalii suplimentare despre programul zilei de 25 octombrie în curând.
/https%3A%2F%2Fg4food.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F09%2FAfis-TotE-Oct-2025-square.jpg)
Surs[ foto: Winesday
Vineri, 24 octombrie 2025: prima zi a festivalului este dedicată B2B, profesioniștilor din industria vinului
Sâmbătă, 25 octombrie 2025: a doua zi a festivalului este dedicata publicului larg
Duminică, 26 octombrie 2025: ultima zi a festivalului este dedicată unui schimb de experiență între profesioniștii din industria vinului și restaurantele din Craiova.
Festivalul „Treasures of the East” este organizat de platforma We are România. You are Welcome, alături de Craiova, capitală Gastronomică Est- Europeană și Ramada Plaza Craiova, în parteneriat cu Corteva Agriscience și cu sprijinul ialoc, FNDA – Federația Națională a Degustătorilor Autorizați și Stația Rombeer.
Parteneri media: Vinul.ro, Cosmin Dragomir, Gastroart, Winesday.ro, Winesday App, Economie Rurală, G4Food, Trends by HRB, Horeca Insight, Winelover România.
Despre We Are Romania.You are Welcome
Platforma de gândire și de acțiune pentru promovarea României “WeAreRomania / YOU ARE WELCOME” a fost fondată în 2024 printr-un proiect al Asociației “Curaj Înainte” cu scopul de a cataliza dezvoltarea imaginii și ofertei turistice a României pornind de la specificul culinar influențat istoric de intersecția a trei mari imperii și a numeroase grupuri etnice și culturale.
Detalii suplimentare: https://weareromania.com/2025/09/24/treasures-of-the-east-24-26-octombrie-2025-craiova/
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți