„Roșii & busuioc la etajul 5”: Cartea autorului francez care și-a transformat balconul într-o grădină în care cultivă legume și fructe bio, disponibilă în România

rosii & busuioc la etajul 5, carte, francez, patrick vernuccio

„Roșii & busuioc la etajul 5: Totul pentru o grădină de legume reușită pe balcon”, carte scrisă de francezul Patrick Vernuccio, care și-a transformat balconul de 18 mp în grădină de legume și fructe bio, a fost lansată în România.

Cunoscut pe rețelele de socializare sub pseudonimul „The Frenchie Gardener”, Vernuccio a sădit prima sămânță la 36 de ani și a făcut o adevărată pasiune pentru grădinăritul urban. Acum, el militează pentru reintroducerea naturii în viața și în orașele noastre.

Cartea, de la Editura ap! (ACT și Politon), este un manual pentru cei care doresc să urmeze exemplul francezului. Autorul îi îndeamnă pe cititori să practice agricultura urbană și să producă legume și fructe de calitate pe o suprafață redusă, evitând poluarea și crearea de deșeuri toxice.

Autorul spune că în anii ce urmează, nevoia de hrană va crește, iar spațiul cultivabil va scădea considerabil.

„Un raport al ONU arată că până în 2050, 68% din populația globului va locui în zona urbană. Nu e nevoie să fii laureat al Premiului Nobel pentru a anticipa că, cu cât zonele urbane se extind, cu atât zonele rurale se restrâng. Dacă ecuația e simplă, nu la fel stau lucrurile și cu soluția acesteia: mai mulți locuitori, o cerere crescută de hrană, dar mai puțin spațiu cultivabil… În fața acestei constatări, este nevoie să ne regândim orașele, obiceiurile și modul în care consumăm: pe scurt, organizarea generală a vieții noastre citadine. Din fericire, se pun în aplicare numeroase soluții inovatoare, iar agricultura urbană reprezintă o veritabilă oportunitate și o alternativă minunată”, a declarat Patrick Vernuccio.

Printre legumele și fructele care pot fi cultivate cu succes pe balcon se numără, potrivit autorului: spanac, varză kale, napi, broccoli, conopidă, măcriș, roșii, castraveți, dovlecei, căpșune sau ridichi.

Sursa foto: Editura ap!

Citește și: Cercetătorii din Buzău recomandă amenajarea „farmaciilor” cu plante medicinale, chiar și în balcon: O investiţie în sănătate cu doar 30-40 de lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *