Carnea falsă vegetală, legată de mai multe decese din cauze cardiace. Alimentele vegane pot îmbunătăți sănătatea, dacă nu sunt ultraprocesate

Carnea falsă vegetală nu este cea mai sănătoasă Sursa foto: Freepik

Înlocuirea cărnii și a lactatelor cu alimente obținute din plante s-ar putea să nu fie chiar atât de favorabilă sănătății pe cât s-ar crede. Conform unui studiu, carnea falsă (de soia) a fost asociată cu un număr mai mare de decese din cauze cardiace.

Deși consumul de legume proaspete este asociat cu un risc mai scăzut de boli cardiovasculare, unele alimente ultraprocesate, chiar dacă sunt obținute din legume, nu sunt la fel de sănătoase precum legumele proaspete. Oamenii de știință au descoperit că alegerea unor alimente din legume ultraprocesate (cum sunt cele din soia), alimente care înlocuiesc carnea sau lactatele, dar și prăjiturile sau chipsurile, au dus la o creștere cu 15% a riscului de atacuri de cord și accidente vasculare cerebrale. Aceasta este conform analizei dietei a peste 118.000 de participanți din studiul UK Biobank.

Alimentele ultraprocesate, mai dăunătoare

Pline de grăsimi, sare și zahăr, alimentele ultra-procesate au fost de mult timp denigrate pentru creșterea riscului de atac de cord și accident vascular cerebral, arată Daily Mail.

Acum, cercetările publicate în Lancet Regional Health – Europe sugerează că aceste pericole sunt prezente chiar și în alimentele ultraprocesate obținute plante, dacă sunt consunate în exces.

Studiul a implicat experți de la Imperial College London și a folosit date de la peste 118.000 de britanici, cu vârsta cuprinsă între 40 și 69 de ani, cărora le-a fost evaluată dieta. Oamenii de știință împart alimentele în produse pe bază de plante, cum ar fi fructe, legume, cereale, pâine, precum și prăjituri și dulciuri și produse de origine animală, cum ar fi pește, carne de pasăre, carne roșie, ouă și lactate.

Cele două grupuri au fost apoi împărțite în continuare fie ultra procesate (UPF) și non-ultra procesate. Aceste date au fost apoi legate de starea de sănătate și cazurile de spitalizare și a mortalității, pentru a obține informații despre bolile cardiovasculare.

Risc mai mare de deces

Astfel, participanții la studiu care au mâncat multe alimente ultraprocesate, chiar dacă au fost din plante, au avut un risc cu 7% mai mare de a suferi afecțiuni cardiace și au avut un risc crescut de moarte cu 15% în comparație cu vegetarienii care nu au consumat alimente ultraprocesate.

Creșterea aportului de alimente vegetariene neprocesate – cum ar fi fructele și legumele proaspete – cu 10% a fost legată de un risc cu 8% mai mic de a face boli de inimă. Decesele cauzate de boli de inimă au scăzut cu o cincime în rândul vegetarienilor care au consumat cel mai puțin UPF și cu 13% în bolile cardiovasculare în general – cauzate de acumularea de depozite de grăsime în interiorul arterelor.

Sursa foto: Freepik

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *