„Zborul nupțial” anual al celor 1.000 de mătci virgine contribuie la renașterea albinei negre europene

În fiecare vară, 1.000 de mătci virgine coboară asupra orașului belgian Chimay. În timpul „zborului nupțial”, un mascul se atașează de femelă. Endofalusul său (echivalentul penisului) este smuls, iar el cade la pământ și moare. Misiune îndeplinită.

Apicultorii vin și își ridică mătcile fertilizate în mici stupi colorați, ducându-le înapoi acasă, uneori la peste 300 km distanță. Ei vor folosi materialul genetic adunat în sudul Belgiei pentru a construi noi colonii în Țările de Jos, Franța și Germania. Evenimentul anual din Belgia atrage apicultori din Țările de Jos, Franța și Germania, dornici să crească numărul albinelor negre și să oprească răspândirea albinelor hibride, scrie The Guardian.

Scopul acestui pelerinaj anual, început în anul 2000, este de a răspândi genele albinei negre europene (Apis mellifera mellifera), subspecia nativă a albinei melifere, care a evoluat pentru a trăi în armonie cu flora și clima acestei regiuni. Este una dintre cele 24 de subspecii de albine (cel puțin 24!), iar ecologiștii susțin că este singura care ar trebui să se afle aici.

Apicultorii își pot rezerva un loc pe timpul verii la Maison de l’Abeille Noire (Casa Albinei Negre), proces asemănător cu rezervarea unui loc de camping. În timpul vizitei de două săptămâni, tinerele mătci se vor împerechea cu până la 20 de masculi, colectând milioane de spermatozoizi, o rezervă care poate dura câțiva ani, stocată într-o pungă din abdomenul lor.

Albina neagră și cea hibridă sunt foarte diferite

Diferența dintre creșterea albinelor negre și cea a albinelor hibride este comparabilă cu îngrijirea unei vaci din rasa Highland (scoțiană) versus o vacă de lapte din fermele intensive, spune Hubert Guerriat, biolog și apicultor belgian care lucrează cu albinele negre de 40 de ani. „Natura este ca un ceas de mare precizie. Nu poți schimba o albină cu alta. Polenizatorii nu sunt interschimbabili, așa cum nu poți pune piese la întâmplare într-un ceas elvețian.”

Timp de mii de ani, albinele negre au fost răspândite în zonele reci și umede din nordul, centrul și vestul Europei. Însă soarta lor s-a schimbat la jumătatea secolului XX, când apicultorii au început să importe albine hibride, capabile să producă cantități mai mari de miere. Acest lucru a cauzat daune „ireparabile” populației native. Albina neagră se împerechează cu aceste specii noi, riscând astfel să dispară ca subspecie distinctă.

Sanctuarul din Belgia

Astăzi, populațiile lor sunt extrem de fragmentate, supraviețuind în părți din Scandinavia, Franța și Spania. În Marea Britanie se credea că au dispărut, dar au fost redescoperite în urmă cu puțin peste un deceniu.

Datorită organizației lui Guerriat, Mellifica, apicultorii de pe o suprafață de 30.000 de hectare care acoperă Chimay și Momignies au voie să crească exclusiv albine negre. Printre aceștia se numără și Isabelle Noé, care deține peste 100 de stupi. „Creează dependență”, spune ea. Stupii ei sunt vopsiți în culori și modele diferite, ajutând albinele să se întoarcă la „casa” corectă.

Reziliență în fața crizei climatice

Deși produc mai puțină miere, albinele negre necesită mai puține resurse. Ele formează colonii mai mici și consumă mai puțin zahăr iarna. În plus, există o piață specială pentru „miel de noire” (mierea de albină neagră), vândută ca produs premium.

Avantajele albinei negre în contextul actual

• Rezistență la intemperii: Sunt adaptate la frig și umiditate (unele populații au supraviețuit chiar și ultimei ere glaciare în Franța).

• Economie de energie: Mătcile depun mai puține ouă iarna, reducând nevoia de hrană a coloniei.

• Sănătate: Cercetările sugerează că albinele locale sunt mai rezistente la boli și paraziți decât cele importate.

• Apărare: Există indicii că ar putea fi mai rezistente în fața viespii asiatice, fiind capabile să rămână în stup în perioadele de maximă activitate a prădătorului (septembrie-octombrie).

În timp ce apicultorii se luptă cu colapsul climatic, speciile invazive și bolile, albina neagră este o dovadă că biodiversitatea locală poate fi cea mai rezistentă soluție.