VIDEO O mică afacere agroalimentară românească, în dezvoltare: „Pe 15 aprilie, deschidem prima băcănie, în orașul Suceava” – Alexandra Popescu, owner carmangeria ”Strămoșia”

carne, carmangerie, Suceava, porc foto: Lantulalimentar.ro

„Avem un circuit închis: cultivăm cereale, creștem animale și obținem produse tradiționale. Ferma o avem în Mălini, într-o zonă de munte, și carmangeria în Rădăuți. Părinții mei au vândut carne dinainte de Revoluție, e, așadar, o continuitate în ce facem, firma noastră de acum am înființat-o în 2011” a declarat Alexandra Popescu, pentru canalul de YouTube Lantul Alimentar, la Târgul „Poftim, din România”, organizat, la București, de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Cooperativa Caprirom Sud Muntenia. 

Alexandra Popescu: „Am întâmpinat probleme cu aprovizionarea cu carne și atunci am înființat o fermă de porci, creștem 1.000 de porci. Preparăm doar o parte din carnea obținută de la aceste animale, ce nu procesăm noi, vindem la alți clienți. Am vrea să procesăm cât mai mult din ceea ce creștem noi, de aceea venim la târguri, să ne facem cunoscuți, să extindem clientela.

Vindem produsele noastre în Rădăuți, în incinta halei de carne, iar pe 15 aprilie vom deschide prima băcănie, în orașul Suceava. 

Avem distribuție în orașul Iași, avem niște parteneri super faini acolo, dar avem și în plan internațional, au venit foarte, foarte multe cerințe din afara țării, doar că tipul de unitate de procesare pe care o aveam nu ne permitea să furnizăm și în afara țării și atunci am lucrat să o acredităm să putem vinde și internațional. 

Cererile au venit de la proprietari de magazine din alte țări, care au cumpărat produse de la noi din Rădăuți. Sunt proprietari români care și-au deschis magazine în țări unde sunt comunități de români, în Germania, în Anglia etc. 

Întrucât cererile acestea au fost foarte numeroase și a trebuit să-i refuz, din cauză că nu aveam voie să vând, nu eram autorizată, fac demersuri să obțin dreptul legal de a vinde și în afara țării. 

Rețetele inițiale sunt cele predate de părinți, dar în primii cinci ani a stat soțul la procesare și a perfectat rețetele. Eu mă ocup cu vânzarea. Piesele noastre de rezistență sunt cârnații de casă și kaiserul”. 




 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

foto: Lantulalimentar.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *