Un grup de inițiativă format din experți în gastronomie cer, printr-o scrisoare deschisă adresată celui mai mare retailer online, Amazon, ca unor cărți despre gastronomia românească, vândute pe această platformă, să le fie schimbată categoria de la „Gastronomie” la „Fantasy”.
Demersul a fost inițiat de Cosmin Dragomir, jurnalist culinar, Cezar Ion, publisherul revistei Vinul.ro și de Cătălin Mahu, antreprenorul care conduce un lanț de restaurante cu specific românesc.
Dragomir și Ion sunt inițiatori ai Legii Ziua Națională a Gastronomiei și Vinului din România.
Lor li s-au alăturat și alte personalități din industria ospitalității, iar la susținerea inițiativei se poate alătura oricine prin semnarea unei petiții lansate simultan cu scrisoarea deschisă.
Citește și: Cum au ajuns tofu, porcușorii de guinea și somonul în rețete prezentate ca fiind „tradițional românești”
Potrivit lor, cărțile nu sunt documentate suficient și conțin multe greșeli și inexactități. „Ne mândrim cu ciorba rădăuțeană, dar ea nu conține porcușori de guinea. De fapt, nouă ne plac porcii cărnoși pe care îi îngrășăm timp de un an, iar micuții blănoși considerați delicatese pe alte meleaguri îi creștem doar ca animale de companie. Tofu este un ingredient asiatic intrat de curând pe piața românească și nimeni nu ar putea susține că o pastă tartinabilă din tofu e tradițională. Mititeii noștri pe care îi iubim conțin usturoi și, cu derogare de la UE, bicarbonat de sodiu, în nici un caz ceapă, așa cum nici ciorba de burtă nu are cartofi nici măcar în cratițele celor mai puțin pricepuți bucătari dintre noi”, arată inițiatorii demersului.
Iată conținutul scrisorii deschise care a fost inițiată de Cosmin Dragomir, Cezar Ion și Cătălin Mahu:
În atenția conducerii Amazon,
În primul rând ținem să vă felicităm că prin amploarea businessului dumneavoastră cărți care popularizează gastronomia românească și rețetele tradiționale pot ajunge în mai toate colțurile lumii. Suntem bucuroși că astfel ne putem promova țara și mâncărurile specifice și, chiar dacă suntem conștienți că România încă nu este o destinație seducătoare pentru turismul eno-gastronomic, sperăm ca în viitorul apropiat să devenim o țintă pentru gurmanzii și gourmeții din mult mai multe țări. La o simplă căutare pe siteurile Amazon putem găsi câteva zeci de titluri de cărți care promit cititorilor rețete autentice sau tradiționale românești. Multe dintre ele sunt scrise de autori străini și Amazon e o sursa destul de singulara prin intermediul căreia putem cumpăra aceste apariții editoriale. Prin urmare, în ultimele luni am achiziționat multe cărți, care, la prima vedere (ne referim la titlu, copertă și uneori descriere) prezintă rețete care ar trebui să aibă legătură cu ce am putea defini ca fiind tradițional bucătărie românească.
Am analizat mare parte dintre aceste volume și am remarcat că multe dintre ele țin mai mult de domeniul fantasy și mai puțin de realism. Există între aceste cărți două mari categorii diferite: unele care sunt semnate de persoane reale și care, din cine știe ce motive, au publicat texte în urma unor cercetări de mântuială și mai există cărți care sunt tipărite la comandă, din colecții care acoperă gastronomii din toată lumea, printate greșit și tălmăcite cu un strămoș al softurilor automate de traducere.
Pentru a nu abuza de timpul dumneavoastră și cu speranța că îl veți folosi pe cel economisit de scurtarea acestei scrisori pentru a trata cu seriozitate și celeritate solicitarea noastră, vă subliniem câteva din greșelile flagrante întâlnite în aceste cărți. Finalul acestei scrisori conține de o listă de volume pe care vi le supunem atenției și vă anunțăm că vă stăm la dispoziție pentru orice detaliere ulterioară inclusivi pentru a vă trimite fotografii cu rețetele care fac obiectul acestei solicitări.
Ne mândrim cu ciorba rădăuțeană, dar ea nu conține porcușori de guinea. De fapt, nouă ne plac porcii cărnoși pe care îi îngrășăm timp de un an, iar micuții blănoși considerați delicatese pe alte meleaguri îi creștem doar ca animale de companie. Tofu este un ingredient asiatic intrat de curând pe piața românească și nimeni nu ar putea susține că o pastă tartinabilă din tofu e tradițională. Mititeii noștri pe care îi iubim conțin usturoi și, cu derogare de la UE, bicarbonat de sodiu, în nici un caz ceapă, așa cum nici ciorba de burtă nu are cartofi nici măcar în cratițele celor mai puțin pricepuți bucătari dintre noi.
Consumăm mult somon, dar bunicii și părinții noștri nu îl puneau în farfurie pentru că nu crește în râurile noastre, așa cum nici King Crabul de Alaska nu este aclimatizat pe aici. Avem zeci de feluri de sarmale, dar despre cele cu năut nu am auzit pe aici, iar dacă cineva a experimentat de curând o astfel de rețetă e doar o excepție și deloc reprezentativ pentru România.
Suntem conștienți că întregul colectiv al Amazon își dă silința ca serviciul prestat să fie din ce în ce mai bun și nu suntem absurzi să credem că angajații ar putea să verifice fiecare produs în parte din milioanele disponibile.
Vă scriem această scrisoare tocmai pentru a vă ușura munca și a preveni să nemulțumiți alți clienți sau și mai rău să îi induceți în eroare fără premeditare. Și să nu credeți că avem pretenția să fim crezuți pe cuvânt ci doar să alocați puțin timp pentru cercetarea celor susținute în aceste rânduri.
Vă stăm la dispoziție pentru a vă furniza alte zeci, poate chiar sute de exemple elocvente. Vă mulțumim anticipat pentru timpul acordat solicitării noastre și cu speranța că împreună putem prezenta corect realitatea vă prezentăm și lista titlurilor care fac subiectul acestei scrisori:
- All Along The Danube, Marina Polvay
- The Dracula Cookbook, Marina Polvay
- The Ultimate Romanian Cookbook, Slavka Bodic (111 tasty dishes from Romania to cook right now)
- The ultimate Romanian Cookbook Jeri W. Dean (delicious Romanian foods to prepare)
- Romanian Cookbook, Liam Luxe
- Dracula’s table, Nataliya Popova
- Romanian Cookbook, Brenda G. Crouch (quick easy and simple authentic recipes from Romania to prepare at home easily)
- Romanian Cookbook, Amaya Williams (120 delicious and traditional Romanian recipes to cook right now)
- The complete Romanian cookbook, Thelma J. Ruiz
- The food & cooking of Romania & Bulgaria, Silvena Johan Lauta
Poate le recomandați Sanda Marin, e de căpătâi.
Între cele enumerate nu vad una scrisă de români!