Sursa Foto: cookpad.com În Brăeşti, “comuna care coboară din cer”, o localitate cu aproximativ 2.000 de suflete, în Duminica Tomii, zi în care Mântuitorul li S-a arătat ucenicilor pentru a doua oară după Înviere, se prepară o supă tradiţională pentru aproximativ 150 – 200 de persoane, la foc de lemne, în tuciuri de 40 – 50 de litri, mâncare cu care se merge apoi la biserică.
Comuna Brăeşti este o localitate de munte, cu şapte sate aparţinătoare, având 5 biserici, dintre care două monumente istorice. Munţii şi dealurile care înconjoară localitatea de centru, Brăeşti, se înalţă falnice, dând impresia unui somptuos amfiteatru în aer liber, iar colinele sunt blânde precum oamenii din sate care încă reuşesc să păstreze neclintite tradiţii şi obiceiuri moştenite din timpuri demult apuse.
“Spre orice localitate aparţinătoare eşti obligat să urci, atunci când eşti nevoit să cobori, parcă ai veni din cer, atât de aproape este acesta de pământ şi atât de impresionante sunt aşezările: peşteri rupestre, trovanţi, focuri vii, păduri virgine, satele prăvălindu-se de undeva, din înalt, cerul fiind de un albastru până la durere, iar apropierea lui dându-ţi senzaţia că eşti vecin cu Dumnezeu. Chipurile localnicilor sunt luminoase, ale unor oameni credincioşi, darnici, evlavioşi şi cu mare credinţă în Dumnezeu; merg la biserică şi respectă tot ceea ce este sfânt, mai ales acum, în preajma Sărbătorilor Pascale”, declară pentru Agerpres Ecaterina Simion, locuitor al comunei.
Aşa cum se obişnuieşte, în preajma Paştelui se înroşesc ouăle folosindu-se combinaţii de culori obţinute din fierberea unor plante şi legume, apoi sunt încondeiate. În Vinerea Mare se ţine post negru, iar în Sâmbăta Paştelui, credincioşii aduc cocoşi albi la biserică pentru a vesti prin cântatul acestora Sfânta Înviere.
“La noi, în Joia din Săptămâna Patimilor este şi Denia celor 12 Evanghelii şi Scoaterea Sfintei Cruci. În această zi creştinii obişnuiesc a înroşi ouăle, ca simbol al vărsării sângelui Mântuitorului; în mare parte vopselurile sunt naturale, ceapa fiind vedeta tuturor nuanţelor. Vinerea Mare sau Vinerea Paştelui este zi de post negru, în care nu se mănâncă şi nu se bea decât apă; se mai numeşte şi Vinerea Seacă.
Cu mai mulţi ani în urmă, copil fiind, îmi era teamă să merg la Prohodul Mântuitorului pentru că, târziu în noapte, când se producea coborârea de pe Cruce a lui Hristos, femeile transformau toată biserica într-un asurzitor bocet, plângându-i şi strigându-i pe nume, pline de durere pe cei plecaţi la Domnul.
În Sâmbăta Paştelui se fac ultimele pregătiri, se prepară mielul, ca semn al sacrificiului pentru patimile lui Iisus, gospodinele fac pasca, cozonacul şi peştele pentru a putea aranja coşul şi pentru a merge împreună cu toată familia, la miezul nopţii, la biserică. Sunt persoane care aduc cocoşi albi la biserică, spre a vesti, prin cântatul acestora, Sfânta Înviere.
Dimineaţa, după terminarea Slujbei, enoriaşii iau pască, împart darurile aduse, ciocnesc ouă roşii, fiind convinşi că se vor întâlni în lumea de apoi, iar, la plecare, duc cu ei acasă lumânările aprinse. De asemenea, slujbe se oficiază şi în zilele de luni şi marţi, urmând apoi marea sărbătoare a bucuriei, Duminica Tomii, o reactualizare a Învierii”, spune Ecaterina Simion, păstrătoare a tradiţiilor populare din comuna Brăeşti.
În săptămâna de după Învierea Domnului, după ce au încondeiat şi înroşit ouă, gospodinele din sate se întâlnesc pentru a prepara împreună un produs tradiţional, pregătit îndeosebi pentru Duminica Tomii, o supă de tăiţei cu carne fiartă ore în şir în tuciuri adânci, la foc aprig pe lemne.
“În mod special, la biserica din satul Pinu, din localitatea Brăeşti, se face masă mare la casa praznicală, unde oamenii vin din mai multe sate limitrofe, la fel ca şi la hram. Enoriaşele aduc păsări crescute în curte, pregătindu-se astfel un fel de mâncare tradiţională, tăiţeii de casă, alături de sarmale în foi de varză şi mămăligă din mălai râşnit la moara din comună.
Această supă de tăiţei este specifică zonei noastre, dar aici, în satul Pinu, nu există hram al bisericii, ce cade în zi de dulce. Acest preparat, însă, fiind atât de adorat şi de apetisant, el este pregătit cu prioritate şi pentru masa de Duminica Tomii. Mâncarea se găteşte în cantitate mare, pentru aproximativ 150 – 200 de persoane, la foc de lemne, în tuciuri de 40-50 de litri, tăiţeii fiind făcuţi de către gospodinele satului, compoziţia lor însemnând o cocă tare, frământată din ouă, sare şi făină.
Se porţionează, se întind foi foarte subţiri şi delicate, se lasă la uscat doar atâta timp pentru a nu se lipi la tăiere şi se toacă, cât se poate de fin, cu un cuţit cu lama subţire. În timp ce găinile, raţele şi curcile fierb în ceaune, se aruncă peste ele, din belşug, ceapa întreagă, curăţată şi mult morcov, lăsându-le la fiert până ce se pătrund bine, apoi totul se scoate, zeama se strecoară, iar în ea se adaugă, amestecând calm şi cu grijă, tăiţeii. Se dreg din sare şi se servesc fierbinţi, cu piper sau pătrunjel tocat, după gust, alături de mămăligă şi ardei iute”, povesteşte localnica.
Mâncarea de tăiţei cu carne este descrisă ca o combinaţie între supă şi felul doi, putându-se mânca atât cu lingura, cât şi cu furculiţa, ca pe paste.
“Acest preparat este unul foarte delicios, el fiind considerat o mâncare de sărbătoare, de duminică, deoarece, atunci când nu exista electricitate, mâncarea nu rezista prea mult timp, trebuia consumată cam de pe o zi pe alta. În cursul săptămânii locuitorii preparau mai multe mâncăruri, specifică fiind şi o ciorbă extrem de delicioasă – ‘foile cu lapte’, aceasta rezistând mult mai bine chiar şi în condiţii de vreme mai caldă.
Nu se ştie de cât timp fiinţează aceşti tăiţei, o mâncare asemănătoare gulaşului unguresc, o incertitudine între supă şi felul doi, putându-se mânca atât cu lingura, ca pe supă, ori cu furculiţa, ca pe paste, cert este că aceştia sunt vedeta comunei, o mâncare ce necesită timp şi dăruire, dar pe care oamenii o adoră, o caută şi o găsesc.
Nu există persoană care să nu ştie că, după o răceală sau viroză, organismului îi pică perfect aceşti tăiţei. Şi, când am spus că este o mâncare de sfârşit de săptămână, îmi aminteam că majoritatea bărbaţilor din zonă plecau la muncă lunea, pentru a tăia şi fasona lemnul din munţi, şi se întorceau sâmbătă seara, iar duminica toată familia era acasă şi savura mâncarea, în cursul săptămânii având mai puţină treabă cu acest produs, carnea consumându-se mai rar, nu ca în zilele noastre”, precizează ea.
Produsul tradiţional este preparat în toate casele din comuna Brăeşti, iar datorită gustului său a căpătat o faimă precum cea a borşului din Delta Dunării.
“Bunica mea povestea că, atunci când ele erau domnişoare şi participau la clăcile satului, se făceau concursuri pentru fete cu referire la cât de îndemânatice puteau fi, iar câştigătoarea era dănţuită de către toţi flăcăii participanţi, era vedetă. Uimitor este faptul că şi tineretul este legat ombilical de această mâncare, nu există casă în care să nu ştie cineva a face tăiţei, ba, mai mult, atunci când vin copiii acasă de la oraş sau din alte ţări, este imposibil să nu comande tăiţei, este precum borşul de peşte în Deltă.
Au un gust unic, pică bine şi la stomac, totul este fiert, natural şi proaspăt, iar dacă se întâmplă să faci mai mulţi sau chiar intenţionat, aceştia se pot păstra, înainte de fierbere, bineînţeles, uscaţi, puşi în pungi de hârtie sau în săcuţi de pânză, la loc ferit de umezeală, chiar mai mult timp”, mai spune Ecaterina Simion.
În salba patrimoniului gastronomic local în care se regăsesc nenumărate preparate tradiţionale, de la cârnaţii de Pleşcoi, mămăliga pe jar cu sărmăluţe, bostanul cu lapte şi prune lojnite simple sau cu orez, carne la garniţă, la scovergi cu dulceaţă, şi-au făcut loc şi tăiţeii de Brăeşti.
“Tradiţia populară are valenţe multiple. În contextul globalizării, eu cred că arta culinară ţărănească poate fi luată în seamă. Ţăranul român a mâncat sănătos, a mâncat creştineşte, pentru că a ţinut cont de lucrurile importante şi a dezvoltat produse gastronomice, chiar produse culturale deosebite şi unice. Tăiţeii se găsesc doar în zona respectivă”, a declarat pentru Agerpres Raul Gâlmeanu, consultant artistic.
Brăeşti, alături de alte 17 comune din judeţ, întregesc Geoparcul “Ţinutul Buzăului”, aflat în zona de curbură a Carpaţilor Orientali, la intersecţia drumurilor istorice ce leagă Muntenia, Transilvania şi Moldova.
