Suspiciuni de fraudă cu subvenţii europene în apicultură/ Parchetul European a efectuat nouă percheziţii în judeţul Mureş

apicultura foto: afir.ro

Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca a efectuat miercuri nouă percheziţii în judeţul Mureş, în cadrul unei anchete privind o posibilă fraudă cu subvenţii implicând proiecte de apicultură şi de prelucrare a mierii, finanţate de UE, anunţă un comunicat al instituţiei de la Luxemburg, transmite News.ro.

Percheziţiile au avut loc la domiciliile a patru persoane şi la sediile unor societăţi comerciale cercetate

Este vorba despre două proiecte în valoare de 140.000 euro (696.416 lei) în fonduri nerambursabile pentru sprijinirea achiziţionării de stupi, colonii de albine şi prelucrarea mierii, finanţate de Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR) şi gestionate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) din România.

Unul dintre proiecte era destinat sprijinirii tinerilor fermieri, iar celălalt dezvoltării exploataţiilor apicole existente

Potrivit anchetei, un apicultor s-a asociat cu trei persoane care îndeplineau condiţiile de eligibilitate pentru a fi beneficiari, pentru a depune o cerere în numele acestora şi a obţine fondurile pentru sine. De asemenea, probele arată că cele trei persoane nu au desfăşurat activităţile necesare pentru obţinerea subvenţiei pentru fermele apicole existente. Pentru a crea însă aparenţa unei astfel de ferme, se presupune că au folosit stupi şi echipamente care aparţineau apicultorului, precizează comunicatul EPPO.

Vezi detalii

Ancheta şi cercetările au contat pe sprijinul structurii de sprijin a procurorilor europeni delegaţi în România – Biroul Teritorial Cluj-Napoca, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, precum şi Brigada de Operaţiuni Speciale Târgu Mureş şi Jandarmeria Română (Jandarmeria Română – Gruparea Mobilă de Jandarmi Târgu-Mureş).

EPPO, condus de Laura Codruţa Kovesi, este parchetul independent al Uniunii Europene şi este responsabil pentru investigarea, urmărirea penală şi judecarea infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.

Vinovăţia persoanelor implicate va fi dovedită de instanţele de judecată competente din România.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *