Festivalul Smochinelor 2025 revine la Șvinița în perioada 28–31 august / Concurs pentru titlul de „cea mai bună dulceață și cea mai bună țuică de smochine”

Festivalul smochinelor de la Șvinița FOTO: Dreamstime/Christian Jung

Festivalul Smochinelor, o manifestare culturală emblematică pentru zona Clisura Dunării, se desfășoară pentru ediția din 2025 între 28 și 31 august în comuna Șvinița, județul Mehedinți. Evenimentul este organizat de comuna Șvinița, în parteneriat cu Asociația „Uniunea Sârbilor din România”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Considerată unică pe plan național și chiar european, manifestarea promovează produsele locale, cu precădere cele obținute din smochine, dar și cultura multietnică specifică regiunii. Șvinița este cunoscută drept „țara smochinelor”, datorită faptului că, în gospodăriile localnicilor, smochinii se coc la fel de des precum corcodușii în alte zone ale Olteniei.

Pe parcursul celor patru zile, festivalul va oferi o serie de activități tradiționale și gastronomice: concursuri pentru cea mai bună dulceață și cea mai bună țuică de smochine, dansuri populare și spectacole folclorice. Programul include și prezentări și degustări de produse tradiționale din smochine – precum dulceață, țuică, prăjituri, smochine proaspete.

Prin acest festival, organizatorii urmăresc nu doar să conserve tradițiile locale, ci și să atragă turiști și să impulsioneze comunitatea prin promovarea resurselor locale.

Program artistic și concurs „cea mai bună dulceață”

Deschiderea oficială are loc joi, 28 august, la ora 15.00. La ora 19.00 are loc un program artistic cu Dochia Banda, dansuri și cântece populare sârbești și românești, iar la ora 22.00 are loc tradiționalul Bal al smochinelor, cu formația Balaci.

Vineri, 29 august, la ora 10.00 are loc deschiderea Târgului de smochine, iar la ora 19.00 are loc un program artistic cu Ghiță Călțun-Brancu. Participanții se vor bucura de dansuri și cântece populare românești și sârbești, iar la ora 22.00, Balul smochinelor.

Sâmbătă, 30 august, târgul se deschide de la ora 10.00, iar de la ora 15.00 are loc concursul „Cea mai bună dulceață și țuică de smochine”. De la ora 19.00 are loc programul artistic asigurat de Radiația-Bend, cu dansuri și cântece românești și sârbești, iar de la ora 22.00, Balul smochinelor.

Duminică, la fel ca în celelalte zile târgul se deschide de la ora 10.00.  La ora 15.00 este închiderea festivalului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *