Fermierii plătesc în locul statului român cadastrarea terenurilor deținute de micii proprietari / România a ratat programul finanțat de la bugetul european pentru intabulare

cadastru, terenuri agricole, bani europeni, fermieri Foto: G4Food/fermieri

O investigație realizată de G4Media dezvăluie că statul român a pierdut aproape 200.000.000 de euro de la bugetul european, întrucât nu a respectat termenul de finalizare al unui program de cadastrare gratuită a terenurilor din extravilanul mai multor sute de comune. 

Cadastrarea, gratuită pentru beneficiari (cei mai mulți mici proprietari cu posibilități financiare reduse pentru a susține pe cont propriu un astfel de demers), ar fi trebuit să fie terminată la 31 decembrie 2023. Din cele 5,7 milioane hectare asumate, au fost cadastrate doar 1,6 milioane ha. 

Ce impact are asupra activității agricole acest eșec al autorităților?

Trebuie precizat că tranzacționarea terenurilor nu poate fi efectuată fără cadastrarea prealabilă a acestora. Niciun fermier nu poate cumpăra oficial un teren agricol, fără ca terenul respectiv să fie înscris în cartea funciară. 

Interesul antreprenorilor agricoli de a cumpăra teren în extravilanul comunelor are la bază mai multe motivații:

  • comasarea terenurilor;
  • stabilitate în activitatea agricolă
  • siguranța realizării unor investiții, inclusiv din fonduri europene.

Cât a plătit un fermier din jud. Brăila pentru cadastrare

Fermierul Ștefan Gheorghița, din județul Brăila, a declarat pentru G4Food că lipsa cadastrului pentru terenurile agricole din extravilanul localităților pune o presiune financiară în plus pe cei care intenționează să cumpere pământ, ca să își dezvolte activitatea agricolă:

”Eu am cumpărat până acum vreo 350 de parcele. Dintre acestea, vreo 120 erau deja cadastrate, chiar în cadrul programului public. Pentru 230 de parcele a trebuit însă să plătesc cadastrul, fiindcă, de regulă, cel care cumpără se ocupă și de treaba asta. Am cheltuit aproximativ 60.000 de lei, adică peste 12.000 de euro”.

cadastru, teren agricol, bani europeni
Foto: Facebook/Ștefan Gheorghiță – fermier

Fermierul a plătit unor experți cadastriști de pe piața liberă: „pentru o  parcelă, prețul plătit este de 300-350 de lei. Am cumpărat un hectar care era fărâmițat în 16 locuri/parcele. Pentru fiecare parcelă trebuie obținut un număr cadastral”.

 

Cât costă cadastrarea privată la Olt

Programul de cadastrare gratuită a terenurilor din extravilanul comunelor din România, finanțat, în mare parte, de la bugetul european, este derulat și în comuna Urzica, județul Olt.

Primarul Ion Spiridon a declarat pentru G4Food că au fost intabulate până acum peste 12.000 de parcele, în zona arabilă a localității, procentul fiind de 70%. Cei care au vrut să cumpere teren, nu au așteptat însă finalizarea programului.

„Cine a vrut să cumpere teren agricol a plătit un expert cadastrist și a rezolvat problema pe cont propriu. La 30 de zile, costă 7-800 de lei. La urgență, 1.500 de lei”.

cadastrarea terenuri, agricultura, Olt, primaria
Foto: Facebook/Primăria Olt

Prin urmare, unii fermieri nu au mai așteptat ca statul român să finalizeze programul de cadastrare finanțat de la bugetul european și au plătit din banii lor lucrările de cadastrare. Statul român nu a fost capabil să ducă la bun sfârșit programul de cadastrare la sate și, astfel, îi expune pe fermieri la o cheltuială și un demers birocratic în plus, într-un context economic și geopolitic nefavorabil pentru activitatea agricolă. 

Citește și: EXCLUSIV Cum a pierdut Agenția Națională de Cadastru 200 de milioane de euro dintr-un proiect de înregistrare a proprietăților din mediul rural / Cu toate acestea, sute de membri ai echipelor de proiect au încasat, timp de cinci ani, sporuri lunare de 1.000 de euro / UPDATE: Premierul Ciolacu a trimis Corpul de control

Foto: G4Food/fermieri

Comentarii

  1. Pai sa faci cadastrare este munca nu gluma. Si atunci de sa te legi la cap cand nu te doare…si aici ma refer la statul roman…cand cetatenii stiu ca daca nu isi fac cadastru nu pot sa vand terenul. Aici vedem indolenta, incompetenta si lipsa de respect a statului roman fata de cetateni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *