VIDEO: România va avea anul acesta 1,5 milioane de porci în plus în fermele deschise în 2023, afirmă ministrul Agriculturii

porc, carne de porc, industria porcului Sursa foto: Martine De Graaf | Dreamstime.com

România va avea anul acesta 1,5 milioane de porci în plus în fermele deschise în 2023, iar pe sectorul zootehnic există un program pentru dezvoltarea de ferme la vaca de lapte, astfel încât să acoperim gradul de autosuficienţă în următorii 3 ani şi pe partea de lactate, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, citat de Agerpres.

El a dat asigurări că toate proiectele de investiţii, de 3,5 miliarde de euro, care se derulează la Ministerul Agriculturii vor continua.

„Bugetul pentru anul 2025 este unul care acoperă necesitatea şi în continuare sunt sigur că în următorii 3 ani România, cu cei 1,5 miliarde de euro procesare în România, vorbim de fonduri europene, dar şi de programul Investalim, va deveni cel mai important jucător din sud-estul Europei. Sunt foarte multe proiecte şi pe partea de zootehnie – vorbim de porc, pasăre – vor continua aceste proiecte. Anul acesta vom produce undeva la 1,5 milioane de purcei în plus pe fermele pe care le-am început în anul 2023, peste 80 de milioane de pui produşi în România în sectorul avicol, dar şi celelalte sectoare le-am dezvoltat pe fonduri europene”, a spus Barbu, după vizita premierului Marcel Ciolacu la ministerul de resort.

Florin Barbu i-a transmis premierului că Ministerul Agriculturii „îşi va face treaba”.

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


„Aveţi toată asigurarea că Ministerul Agriculturii îşi va face treaba. Ministerul Agriculturii va sta într-o comunicare permanentă cu toate asociaţiile de producători din România şi cred că în următorii 3 ani balanţa comercială (…), unde este deficitară, va fi rezolvată cu aceste proiecte importante pentru fermieri, dar şi pentru români, să aibă acces la alimente româneşti”, a susţinut acesta.

Şeful de la Agricultură a adăugat că fermele de porci deschise în 2023 sunt deja populate în reproducţie în proporţie de peste 60%, iar efectivul de porcine va creşte anul acesta cu încă 1,5 milioane.

„Obiective am avut încă din 2023, când am deschis ferme în România şi deja peste 60% din aceste ferme sunt populate în reproducţie şi v-am spus că în anul 2025 România va mai produce încă 1,5 milioane de purcei, implicit introduşi în fermele de gras din România. Şi în sectorul zootehnic, dacă vorbim de lactate, avem un program pentru dezvoltare, atât pe fonduri europene, dar şi pe buget de stat, pentru dezvoltarea de ferme la vaca de lapte, astfel încât deficitul pe care îl avem – este de 50.000 de juninci – astfel încât să acoperim gradul de autosuficienţă în următorii 3 ani şi pe partea de lactate, lapte, brânză şi alte categorii de produse pe bază de lapte”, a mai spus Barbu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *