Consiliul Local Vâlcele a decis majorarea spectaculoasă a tarifelor pentru pășunat, de aproape 6 ori, de la 93 lei la 535 lei/hectar. Măsura a fost luată în urma intervenției Prefecturii Covasna, în condițiile în care reprezentanții partidelor politice s-au acuzat de interese politice directe în păstrarea unui tarif foarte scăzut.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
De unde a pornit scandalul tarifelor pentru pășunat
În martie 2025, Consiliul Local Vâlcele a aprobat un tarif de 150 lei/ha pentru închirierea pășunilor comunale. Prefectura Covasna a considerat suma nejustificată și a respins hotărârea.
În aprilie, consilierii au adoptat un nou tarif, de 93 lei/ha, dar și acesta a fost declarat „derizoriu” de către Prefectură, care a solicitat revocarea deciziei și stabilirea unui tarif „corect și fundamentat”.
Pe 10 mai, AUR Covasna a cerut oficial păstrarea tarifului minim permis de lege, 93 lei/ha, susținând că astfel se sprijină micii fermieri. Viceprimarul Sorin Gheorghe Ardelean (AUR) a declarat că majorarea taxei ar afecta grav crescătorii de animale locali, mai ales în lipsa unui amenajament pastoral actualizat.
PNL Covasna, prin președintele Olimpiu Floroian, a acuzat o înțelegere între AUR și PSD pentru păstrarea tarifelor mici, care ar favoriza fermierii cu acces la subvenții, dar ar păgubi bugetul local.
„Fermierii pot primi până la 239 euro/ha din subvenții, dar plătesc primăriei doar 93 lei. E un dezechilibru flagrant, iar comunitatea pierde”, a spus Floroian, citat de covasnamedia.ro. Mai mult, consilierii PNL au semnalat că un ales local (și fermier în același timp) a votat pentru propriul interes, adică rețul cel mai mic, ceea ce ar putea constitui conflict de interese.
Consiliul Local aprobă tariful de 535 lei/hectar
Pe 27 mai, după intervenția Prefecturii, Consiliul Local a revocat tariful de 93 lei și a aprobat, cu 6 voturi din 13, un nou tarif de 535 lei/ha, la propunerea primarului Mihaly Dima.
Edilul a justificat suma prin datele din registrul agricol județean, subliniind că tariful ar putea fi ajustat în funcție de rezultatele amenajamentului pastoral, document care ar trebui finalizat peste circa 6 luni.
Mai mulți fermieri prezenți la ședință au contestat evaluarea productivității pășunii, estimată la 10 tone masă verde/ha, spunând că este ireală. Aceștia au cerut o expertiză suplimentară pentru stabilirea unui preț echitabil, care să reflecte condițiile reale din teren.
Subprefectul Sergiu Mitroi, prezent la ședință ca observator, a declarat că Prefectura va analiza din nou situația și va emite un punct de vedere oficial, subliniind că prioritatea este respectarea legalității și a echilibrului între toate părțile implicate.