Pentru U.E. fiecare euro din bugetul public contează: România rămâne fără 139.138 de euro din fondurile europene pentru sectorul apicol, în urma unei evaluări a Comisiei Europene/Aceasta este cea mai mare sumă dintre sumele deduse și altor state membre vizate

apicultura, bani europeni, romania Sursa foto: Pixabay

Comisia Europeană a decis să deducă suma de 139.138,58 euro din fondurile europene alocate României, din cauza neîndeplinirii criteriilor de încasare a banilor în sectorul apicol, de unii beneficiari, atât la nivel de asociație, cât și individual, potrivit Deciziei de punere în aplicare 2650/2024 a Comisiei, din 10 octombrie, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, luni, 14 octombrie. 

Suma de 20.100,72 euro a fost dedusă pentru Intervenția IS-A-01 – Servicii de consiliere, asistență tehnică, formare, informare și schimb de bune practici, inclusiv prin colaborarea în rețea, pentru apicultori și pentru organizațiile de apicultori – IS-A 01-01 – Consultanță în apicultură;

1.126,52 euro, pentru Intervenția IS-A-02 – Promovare, comunicare și marketing, inclusiv acțiuni de monitorizare a pieței și activități care vizează în special sensibilizarea consumatorilor în privința calității produselor apicole – IS-A 02-01 – Cheltuială per acțiune de promovare

Vezi detalii

și 117.911,34 euro, pentru Intervenția IS-A-05 – Investiții în active corporale și necorporale, precum și alte acțiuni, inclusiv pentru raționalizarea transhumanței – IS-A 05-02 – Achiziționarea de accesorii apicole.

Suma totală de 139.138,58 euro este de departe cea mai mare dintre sumele deduse și altor state membre vizate.

Proiectele pentru finanțare au fost depuse pentru anul 2023. Sursa banilor: Fondul European pentru Garantare Agricolă ( FEGA ).

Comisia Europeană a motivat decizia prin faptul că  justificarea înaintată de România pentru a primi banii de la bugetul european ”nu corespunde unei realizări, astfel cum s-a raportat în raportul anual privind performanța”. 

Potrivit Regulamentului (UE) 2021/2116 și altor acte legislative europene, Comisia Europeană trebuie să efectueze evaluările necesare privind îndeplinirea criteriilor de eligibilitate și de finanțare și să comunice statelor membre rezultatele acestor evaluări ținând seama de justificările furnizate de statele membre în rapoartele anuale privind performanța.

Pot fi finanțate din bugetul Uniunii numai cheltuielile eligibile, care corespund unei realizări, astfel cum s-a raportat în raportul anual privind performanța al fiecărui stat membru.

În lumina evaluării efectuate și ținând seama de justificările statelor membre, partea din cheltuieli care nu corespunde unei realizări, astfel cum s-a raportat în raportul anual privind performanța trebuie să fie dedusă din finanțarea din partea Uniunii.

Alte state membre vizate:

1.Bulgaria, 396 euro;

2.Germania, 13.916,42 euro;

3.Slovacia, 535,57 euro.

Total: 153 986,57, FEGA.

1.Germania, 4.647,22 euro;

2.Danemarca, 163,01 euro.

Total FEADR ( Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală ): 4.810,23

Total FEGA + FEADR: 158.796,80 euro.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *