VIDEO | „Cremaet”, băutura cu cafea care a venit de peste mări și s-a înrădăcinat în estul Spaniei/ Este un amestec de rom, cafea, lămâie, scorțișoară și zahăr și se consumă de obicei pe post de desert sau digestiv după un prânz început la jumătatea dimineții/ Are gust de zahăr ars

Cremaet, această băutură tipic valenciană este un preparat elaborat, cu o semnificație aparte nu doar pentru papilele gustative, ci și pentru identitatea regiunii mediteraneene. Numele său înseamnă „ars”, „flambat”.

Povestea sa este strâns legată de schimburile dintre continente și de tradiția spaniolă de a lua o pauză la mijlocul dimineții. Cu mult înainte ca termenul modern „brunch” să apară, în Comunitatea Valenciană exista deja un echivalent puternic: esmorzaret. Acesta este un fel de prânz devreme, unde pe masă apar sandvișuri mari, măsline, alune, bere sau vin, urmate de un digestiv care pune punct mesei.

Cremaet e mai mult decât o combinație între cafea și alcool

De obicei, finalul acestei mese este marcat de cremaet, o băutură unică în această regiune, care combină efectul stimulant al cafelei cu aroma unui distilat. Maje Martínez, directoarea Gastrónoma – un târg gastronomic din Valencia – enumeră ingredientele de bază ale acestei infuzii: cafea, rom, scorțișoară, zahăr și lămâie. Dar secretul constă în procesul de preparare: „Una dintre caracteristicile sale esențiale este temperatura”, explică Martínez pentru El Pais.

Spre deosebire de alte cafele cu alcool, care pot fi preparate cu orice tip de băutură spirtoasă și doar se combină cu cafeaua, cremaet necesită timp și pricepere. În plus, poate varia în funcție de zonă sau de stilul fiecărui bar.

Procesul începe cu baza: zahăr, coajă de lămâie, boabe de cafea și, uneori, scorțișoară. Peste acestea se adaugă romul, care se încălzește împreună cu celelalte ingrediente, de obicei cu ajutorul aburului de la mașinile profesionale de cafea. Acest proces ajută la eliberarea aromelor și la infuzarea amestecului.

Urmează momentul care dă numele băuturii: flambarea romului până la evaporarea alcoolului, apoi turnarea atentă a cafelei pentru a nu amesteca straturile și, în final, formarea unei spume ușoare. Această separare perfectă creează cele trei culori esențiale ale cremaet-ului: chihlimbar, negru și bej.

Arta unui cremaet perfect

„Ca să obții un cremaet reușit, trebuie să ai răbdare. Îți ia cel puțin zece minute, dar merită. Gustul său este catifelat, dulce, asemănător cu cel al caramelului. Toată lumea vrea să-i facă o poză înainte să-l bea”, spune Javier Fernández, proprietarul La Nueva Terraza din Valencia.

Fernández a câștigat premiul pentru cel mai bun cremaet tradițional la Fiescrem 2024, un festival local dedicat esmorzaret-ului și cremaet-ului, organizat în Comunitatea Valenciană. Bernat Pellicer, președintele competiției, confirmă: „Este desertul perfect după esmorzaret și un acompaniament excelent pentru orice masă sau cină între prieteni și familie.”

Datorită popularității sale, multe distilerii valenciene au început să-l producă la scară largă și să-l îmbutelieze. Cu toate acestea, specialiștii consideră că prepararea manuală rămâne incomparabilă.

Chiar și rețeta tradițională permite inovații. De exemplu, Gianpaolo Gori, un italian stabilit în Spania de mulți ani, a câștigat premiul pentru cel mai bun cremaet creativ. „Am vrut să facem ceva diferit. Am folosit lime în loc de lămâie, mentă, zahăr, miere și grapefruit uscat. A ieșit un cremaet cu nuanțe verzi, dar a fost parte din experiment.”

Un strop de istorie: din Cuba în Valencia

Care este, însă, adevărata origine de peste mări? Néstor Vaccaro, membru al colectivului Gastroadictos, povestește: „Se crede că provine din anii războiului din Cuba, unde soldații obișnuiau să bea ‘corajillo’ – un amestec de rom și cafea care le dădea curaj (‘coraje’ în spaniolă). Când a ajuns în Spania, s-a adaptat prin adăugarea de citrice locale.” Carajillo este de altfel și azi o băutură din alcool tare și cafea.

Maje Martínez menționează și alte ipoteze istorice, care duc înapoi la plantațiile de trestie de zahăr din perioada arabă, în secolul al XV-lea. Odată cu expulzarea maurilor și importul zahărului din America în secolul al XVI-lea, acest ingredient (romul) a devenit mai rar, dar în secolul al XIX-lea, din cauza crizei industriei mătăsii, a cânepei și a portocalelor, producția de zahăr și distilarea alcoolului au revenit în forță. „Se spune că antreprenori catalani și valencieni care au făcut avere în Cuba au contribuit la răspândirea romului, prin fabrici precum Bacardi, Bardinet și Pujol.” Pentru cine nu știe punctul inițial de plecare al Bacardi nu a fost Cuba, ci Sitges, un port de pe coasta estică a Cataloniei, de unde creatorul Bacardi a emigrat în Cuba.

O legendă spune că un emigrant din Castellón, întors din războiul din Cuba, ar fi fost cel care a adus rețeta cremaet-ului înapoi acasă. Din acest motiv, Castellón este considerat locul de naștere al băuturii, unde și astăzi se servește în pahare de lut, păstrând tradiția.

De ce nu a ajuns cremaet-ul mai faimos?

Martínez crede că motivul principal este faptul că a rămas o băutură legată de tradiția agricolă. În trecut, cremaet-ul era consumat mai ales de muncitorii câmpului, și nu la evenimente sociale. „Asta l-a împiedicat să devină un element de bază în gastronomie, precum Irish coffee, cafeaua vieneză sau ‘asiático’ din Murcia. De asemenea, fiind o băutură tradițional masculinizată, rezervată bărbaților care munceau la câmp, nu s-a răspândit la fel de ușor. Dar în prezent, din ce în ce mai multe femei îl savurează.”

Martínez se declară și ea o admiratoare a cremaet-ului, o băutură care rămâne, la fel ca paella și horchata, un simbol al Comunității Valenciene.