Există o explicație științifică pentru aromele ciudate ale mâncării care a stat prea multe zile refrigerată, scrie La Razon. Când în frigider sunt mirosuri puternice, multe persoane recurg la o soluție care ar fi amuzantă, dacă nu ar face mai mult rău decât bine: se pune o jumătate de lămâie proaspătă și gata. De parcă un biet citric ar putea compensa toate neglijențele noastre în păstrarea alimentelor sau ar putea acoperi toate celelalte arome.
Poate fi o soluție pe termen scurt, dar dacă mirosurile provin de la mâncare alterată sau preparate care nu au fost ambalate corect, va fi de puțin folos. În plus, acea jumătate de lămâie ajunge, de multe ori, să fie abandonată acolo luni de zile, când capătă o nuanță ciudată și este complet deshidratată.
Nu toată lumea este atât de neglijentă, dar astfel de scăpări sunt destul de frecvente. La fel de important ca gătirea corectă a alimentelor pentru eliminarea bacteriilor este și păstrarea lor corespunzătoare, astfel încât să nu fie o pradă ușoară pentru microorganisme sau agenți patogeni. Dacă un aliment nu miroase cum ar trebui în mod obișnuit, acesta este un motiv suficient pentru a suspecta și a-l arunca imediat. Dar acest lucru implică o pierdere de bani, timp și o risipă a unui bun atât de necesar precum alimentele, așa că de multe ori ești tentat să-i mai dai o șansă. N-ar trebui să o faci.
Totuși, un aliment nu își schimbă mereu aroma sau gustul din cauza expirării datei de valabilitate sau a termenului de consum recomandat. În unele cazuri, chiar dacă își păstrează toate proprietățile nutritive, faptul că a stat prea mult timp refrigerat ajunge să aibă un gust ciudat, dar foarte specific.
Unele alimente sunt mai predispuse decât altele să absoarbă mirosuri specifice, după ce stau un timp în frigider. Acestea pot fi cauzate atât de gazele de răcire ale frigiderului, cât și de mirosurile altor alimente apropiate. Pentru a evita această modificare neplăcută a mâncării, hrana trebuie ambalată corespunzător și nu trebuie lăsată prea mult timp în frigider sau congelator. În general nu mai mult de 3-4 zile, în frigider și nu mai mult de o lună în congelator, după ce desfaceem ambalajul etanș sau dacă e vorba de mâncare gătită în casă.
Într-adevăr, „gustul de frigider” există și se explică prin faptul că frigiderele de uz casnic folosesc diferite tipuri de gaze pentru a răci interiorul (hidrofluorocarburi, pentafluoroetani, clorofluorocarburi etc.). Aceste tipuri de compuși chimici nu sunt deloc dăunători pentru organismul uman. Cu toate acestea, pot imprima arome ciudate alimentelor.
Fiind gaze solubile atât în apă, cât și în lipide (grăsimi), ajung să se amestece cu mâncarea, în special dacă aceasta nu a fost sigilată corect în recipiente sau cu folie protectoare. Așa cum explică Heinz Wuth, de la „Știință și Gătit” (@soycienciaycocina), în unele cazuri aceste gaze pot ajunge chiar să genereze acetonă, cu mirosuri mult mai penetrante.
Pentru a evita pe cât posibil acest lucru, este indicat să păstrăm bobina sau tubul de pe partea din spate a frigiderului curat de praf și murdărie și să nu lăsăm prea mult timp deschisă ușa aparatului. Cu cât frigiderul pierde mai mult aer rece, cu atât mai mult va trebui să muncească aparatul, punând în pericol atât conservarea, cât și gustul alimentelor din interior.
În plus alimentele trebuie depozitate corect, fiecare la locul său și bine acoperite sau sigilate.