Sursa foto: pixabay.com Lumea trebuie să mulțumească Americii, nu Italiei, pentru sosul roșu și bogat care împodobește pizza, potrivit unei cărți scrise de o pereche de experți în gastronomie, scrie The Telegraph.
Italienii au descoperit sosul de roșii în cantități abundente doar atunci când au început să emigreze în Statele Unite, în secolul al XIX-lea, afirmă Alberto Grandi și Daniele Soffiati într-o carte intitulată La Cucina Italiana Non Esiste – Bucătăria italiană nu există.
Până atunci, pizza în Italia era servită fără sos de roșii și ar fi constat dintr-o bucată circulară de focaccia simplă, acoperită cu diverse ingrediente, spun ei.
Nu numai că roșiile sunt originare din Lumea Nouă, ci și sosul de roșii, susțin autorii în cartea lor, care promite să demonteze “minciunile și miturile” despre bucătăria italiană.
“Planta provine din America și la fel și utilizarea sosului de roșii ca bază a bucătăriei noastre”, a declarat pentru ziarul La Repubblica domnul Grandi, istoric al alimentației la Universitatea din Parma, în nordul Italiei.
“Italienii au descoperit-o peste ocean, datorită industrializării producției alimentare. Pizza a devenit roșie în America. Înainte de asta era focaccia simplă, uneori împodobită cu bucăți de roșii”.
Afirmația conform căreia “pizza rossa” sau pizza roșie este o invenție americană a fost acceptată ca o farfurie de carbonara închegată de tradiționaliștii gastronomici italieni, nu în ultimul rând în pizzerii care fac un comerț de pomină în Roma la ora prânzului.
“E o prostie, nu cred că e adevărat”, a spus Gianni Altrui, în timp ce făcea o bază de aluat și o înăbușea în sos de roșii la trattoria Pizza Re.
“Americanii sunt cei care au învățat de la italieni când vine vorba de mâncare, nu invers”.
Domnul Altrui a declarat că pizza cu sos roșu datează cel puțin din 1889, când legenda spune că margherita a fost inventată în orașul său natal, Napoli.
Aceasta era acoperită cu busuioc, mozzarella și roșii – verdele, albul și roșul steagului italian – și se presupune că a fost numită în onoarea reginei Italiei, Margherita de Savoia.
Domnul Altrui, în vârstă de 48 de ani, știe câte ceva despre pizza – face aproximativ 300 de pizza pe zi în restaurantul de lângă Piazza del Popolo din capitala italiană. “Este singura slujbă pe care am avut-o vreodată. Am început când aveam 20 de ani”, a declarat veteranul pizzaiolo, sau pizzar.
La câteva sute de metri distanță, în Piazza Navona, Clariston Alves nu a fost nici el impresionat de afirmația potrivit căreia americanii au inventat sosul de roșii și, prin urmare, pizza așa cum o știm.
“Mi se pare un pic ridicol să spui că pizza rossa nu este italiană”, a spus el.
Cetățeanul brazilian, care locuiește la Roma de 30 de ani, a arătat spre o pizza care ieșea din cuptorul cu lemne al restaurantului pe care îl administrează, Antica Trattoria Agonale.
“Uită-te la asta, este pizza rossa. Poate că americanii au adaptat-o, dar nu cred că au inventat-o.”
Dar autorii noii cărți insistă că au cercetări solide pentru a-și demonstra teza că americanii au fost cei care au început să producă sos de roșii pe scară largă în secolul al XIX-lea.
Abundența a fost valorificată de imigranții italieni din SUA, care au deschis restaurante și pizzerii. Până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, existau mult mai multe pizzerii în America decât în Italia, spun istoricii.
“Pizza a avut un asemenea succes în America și pizzeriile erau atât de răspândite încât majoritatea americanilor erau convinși că pizza era un fel de mâncare 100% yankeu”, spun autorii în cartea lor.
“Această convingere a fost întărită în timpul războiului. Când soldații americani au debarcat în Sicilia, au descoperit cu surprindere că pizzeriile abia existau în Italia”.
Nu este prima dată când domnul Grandi, care predă istoria gastronomiei, contestă mitologia care înconjoară tradițiile culinare ale Italiei.
El spune că unul dintre cele mai îndrăgite feluri de mâncare italiene, spaghetti alla carbonara, a fost inventat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, folosind șunca, brânza și ouăle pudră pe care trupele americane le-au adus.
El susține că italienii aderă la un fel de “gastro-naționalism”, în care nu vor tolera nicio punere sub semnul întrebării a mâncărurilor clasice ale țării. El îi acuză pe italieni că se agață de “povești” despre bucătăria lor ca o modalitate de a-și întări mândria și identitatea națională.
“A pune sub semnul întrebării oricare dintre miturile bucătăriei italiene înseamnă a pune sub semnul întrebării rădăcini care datează de secole, este văzut ca un afront. Chiar dacă noi nu punem niciodată la îndoială calitatea acestor mâncăruri”, a declarat dl Grandi.
Bucătăria italiană autentică “nu există
Autorii susțin că Italia era o țară săracă în secolul al XIX-lea și că mulți oameni sufereau de malnutriție.
“Italienii subzistau cu polenta și practic mureau de foame”, a declarat Soffiati.
El susține că abia atunci când au emigrat în țări precum SUA și-au putut permite carne și au început să se bucure de o dietă mai bună.
Acolo au descoperit sosul de roșii, care se producea în cantități industriale în America datorită inovațiilor în producție și conservare.
Bucătăria italiană autentică nu există, “cel puțin în modul în care este concepută de către gastro-naționaliști”, a declarat dl Soffiati.
În opinia autorilor, fixarea italienilor pe bucătăria lor este un mod de a-și afirma identitatea într-o lume în schimbare rapidă, caracterizată de globalizare și imigrație.
Coaliția conservatoare condusă de prim-ministrul Giorgia Meloni s-a alăturat acestui curent, numind un ministru pentru suveranitate alimentară și denunțând amenințările reprezentate de carnea cultivată în laborator și de produsele alimentare obținute din insecte precum greierii.
“Suntem o țară care trece printr-o criză de identitate, iar mâncarea este unul dintre puținele lucruri de care putem fi mândri”, a declarat Grandi.
“Aceasta se potrivește cu retorica anumitor politicieni – că suntem asediați de lume și că ei vor să renunțăm la patrimoniul nostru alimentar extraordinar și să mâncăm în schimb insecte și carne de cultură”.
